CEDO – o justiţie aproape divină

CEDO a fost primul instrument juridic internaţional care garantează protecţia drepturilor omului. Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului a fost elaborată în cadrul Consiliului Europei şi a intrat în vigoare în 1953. România este parte a Convenţiei din 1994.

Dacă în primii ani, numărul de plângeri la CEDO era nesemnificativ, odată cu trecerea timpului, Curtea a devenit victima propriei sale celebrităţi. Numărul mare de petiţii respinse a fost explicat de oficialii europeni prin faptul că CEDO nu garantează fericirea, ci doar respectarea drepturilor fundamentale de către statele membre ale Convenţiei.

Mai citiţi şi:

Povestea primilor români care au învins statul la CEDO

Judecătorul demisionar Florin Niţă este acuzat de sfidarea CEDO/ În replică, Niţă a spus că se fac presiuni asupra judecătorilor

O braşoveancă a câştigat lupta împotriva statului, la CEDO

Conform statisticilor CEDO, la sfârşitul anului 2009, România se afla pe locul patru ca număr de plângeri la Curte, după Rusia, Turcia şi Ucraina. Raportat la populaţia ţării în comparaţie cu „concurentele" sale, România ocupă însă un detaşat loc 1. Un simplu calcul arată că un român din 2.205 s-a plâns în 2009 la CEDO.

Actul constitutiv al CEDO

Din 1994 până la finele anului 2009, România a pierdut la CEDO aproximativ 36 de milioane de euro. Dacă în perioada 1998-2006, statul român a plătit 4,5 milioane de euro, în principal pentru nerespectarea dreptului la proprietate, dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a nu fi supus torturii, din 2007 numărul de procese pierdute a explodat.

Astfel că, între 2007 şi 2009, statul român a fost condamnat să plătească aprope 32 de milioane de euro, în principal pentru nerespectarea dreptului la proprietate. Deşi unele decizii ale Curţii Europene a Drepturilor Omului au revoluţionat legislaţia ţării noastre, în multe situaţii, România continuă să piardă procese la foc continuu. Unul dintre drepturile fundamentale cel mai des reclamate de români la CEDO se referă la proprietate. Lipsa unei legislaţii unitare privind casele naţionalizate în perioada 1945-1989 a determinat CEDO să impună României o procedură-pilot privind restituirea proprietăţilor naţionalizate în timpul comunismului.

Scopul procedurii-pilot este de a ajuta autorităţile interne să elimine problema structurală care a generat nenumărate cauze identice pe rolul Curţii şi, implicit, de a reduce numărul total de dosare aflate la CEDO. Este a două oară în istoria de peste 50 de ani a CEDO când judecătorii se văd nevoiţi să ia în calcul o asemenea procedură în materia dreptului la proprietate. Prima procedură-pilot a fost utilizată de Curte în anul 2004, în cauza Broniowski contra Poloniei, şi a fost finalizată cu succes în 2008.

Campioni la plângeri, locul 4 în statistici

La 1 decembrie 2009, pe rolul Curţii se aflau 117.850 plângeri (Rusia - 32.600 - aproximativ 28%, Turcia 12.800 - aproximativ 11%, Ucraina 10.100 - aproximativ 8,5%, România 9.750 - aproximativ 8,2%, urmată de Italia 7.000 - aproximativ 6%). Raportat însă la populaţia ţării, România ocupă detaşat locul 1.

Ţara noastră are un număr de aproximativ 21,5 milioane de cetăţeni, ceea ce înseamnă că un român din 2.205 s-a plâns la CEDO, în timp ce în Turcia una din 6.078 de persoane s-a adresat Curţii, în Rusia - unu din 4.275 de cetăţeni, iar în Ucraina - unu din 4.496.

Modul de sesizare

Din numărul total de plângeri adresate de români la CEDO, circa 97% sunt respinse ca nefiind de competenţa Curţii. Spre exemplu, în 2009, din 4.247 de plângeri adresate de români la CEDO, doar în 153 de cazuri s-a constatat încălcare a unui drept.

CEDO poate fi sesizată doar după epuizarea tuturor căilor de atac interne şi nu mai târziu de şase luni de la pronunţarea sentinţelor în justiţia din România. Curtea nu ia în considerare plângerile anonime şi nici pe cele deja analizate de CEDO sau de o altă instanţă internaţională de anchetă, dacă nu conţin elemente noi.

Procedurile în faţa Curţii nu reprezintă o cale de atac cu privire la ultima hotărâre pronunţată de instanţele interne. CEDO analizează doar dacă statul a avut o atitudine care a dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Reclamanţii pot formula plângerea în nume propriu, dar după comunicarea acesteia către Guvern, petiţionarii trebuie să fie reprezentaţi în faţa Curţii de un avocat.

Reformare la îndemnul Curţii

Ameninţările repetate cu CEDO de către toţi cei care s‑au simţit lezaţi în drepturile lor nu au rămas însă doar vorbe în vânt. Condamnările primite de statul român la CEDO au condus într-o mare măsură la modificări legislative substanţiale ce au asigurat compatibilitatea sistemului intern cu standardele Convenţiei.

Schimbări istorice s-au înregistrat în ceea ce priveşte arestarea preventivă ca atribut al judecătorului. De asemenea, deciziile CEDO împotriva României au dus la abro­garea insultei şi calomniei, la îmbunătăţirea dreptului la un proces echitabil sau la abro­garea recursului în anulare în materie civilă.

PROCEDURĂ

Plângerea individuală adresată CEDO este atribuită unui Comitet de trei judecători care examinează în ce măsură aceasta este admisibilă. Dacă nu este, o declară inadmisibilă şi o radiază de pe rol, statuând în unanimitate. Plângerile admisibile sunt examinate de către o primă Cameră, care statuează cu majoritate asupra admisibilităţii şi asupra fondului acesteia. Deciziile primei Camere pot fi atacate la Marea Cameră, ale cărei decizii sunt obligatorii.

Încălcarea dreptului la proprietate, cel mai reclamat de români

Conform statisticii întocmite în ianuarie 2009 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, România a fost condamnată la CEDO în 40% din cazuri pentru nerespectarea dreptului la proprietate, iar în 36% dintre plângeri - pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.

Pentru durata excesivă a procedurilor, statul român a pierdut 7% din procesele intentate la CEDO, iar în ceea ce priveşte libertatea şi siguranţa naţională, ţara noastră a fost pedepsită în procent de 4% din totalul condamnărilor primite de România la această instanţă. 13% dincondamnări se referă la încălcarea altor drepturi. Spre exemplu, Curtea a dat 91 de hotărâri prin care s-a constatat încălcarea dreptului de proprietate. Nerespectarea dreptului la un proces echitabil a mai adus României 72 de condamnări.

De la cantitativ la calitativ

Agentul guvernamental al României la CEDO, Răzvan Horaţiu Radu (foto), a declarat pentru „Adevărul" că „CEDO a fost pentru România şi un excelent partener de reformă". „În ultimii ani, pe lângă problemele cantitative legate de încălcarea dreptului de proprietate, s-a constatat creşterea numărului de cauze câştigate de statul român şi a numărului de cauze în care plângerile reclamanţilor au fost respinse după comunicarea dintre Curte şi Guvern.

Acest aspect s-a datorat în mare măsură şi ameliorării mecanismului intern de protecţie a drepturilor omului", a explicat Radu. El a arătat că activitatea CEDO este îngreunată de numărul mare de plângeri din partea cetăţenilor statelor membre. Explicaţia ar fi că numărul mare de plângeri reprezintă efectul conştientizării drepturilor de către cetăţeni, dar şi o consecinţă a lipsei de informare în ceea ce priveşte rolul şi mecanismul acestei instanţe.

„Completul roşu" şi valul de plângeri

Cele mai devastatoare efecte în relaţia României cu CEDO le-a avut o hotărâre pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie la 2 februarie 1995. Până în acel moment, instanţele ordinare începuseră să restituie către foştii proprietari imobilele confiscate abuziv de statul comunist. Într-un faimos discurs politic ţinut la Satu Mare, preşedintele Ion Iliescu a înfierat vehement această practică: „Toate hotărârile adoptate de judecători sunt în afara legii, n-au acoperire legală pentru a repune în proprietate un fost proprietar naţionalizat sau aflat într-o altă situaţie legală".

Magistraţii Curţii Supreme s-au „autosesizat" imediat. Întruniţi în Secţiile Unite, aceştia au decis, cu 25 de voturi „pentru" şi 20 „împotrivă" schimbarea, în favoarea chiriaşilor care locuiau în respectivele imobile, a practicii judiciare în procesele de revendicare a caselor naţionalizate. Hotărârea a stabilit că instanţele de judecată inferioare şi-au depăşit atribuţiile atunci când au decis restituirea acestor case către proprietarii de drept.

Completul celor 25 de magistraţi „pentru" a fost denumit de mass-media „Completul roşu". Din complet au făcut parte şi Gheorghe Uglean - preşedintele Instanţei Supreme, Leonida Pastor - vicepreşedinte, Cornel Bădoiu - preşedintele Secţiei Militare, Alexe Ivanov - preşedintele Secţiei Civile, Anton Pandrea - preşedintele Secţiei Penale, Eugenia Lohan - preşedintele Secţiei Comerciale.

Ceva mai târziu, Ion Iliescu a promulgat Legea 112/1995 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile naţionalizate. Această lege nu a fost însă una de restituire, ci de favorizare a chiriaşilor, în baza căreia ei şi-au putut cumpăra aceste case. Rămaşi şi fără proprietăţi, şi fără dreptul de a şi le revendica în instanţele ordinare, foştii proprietari au început să deschidă dosare la CEDO. În anii ce au urmat, statul român a plătit milioane de euro pentru nerespectarea dreptului la proprietate.

Dirigenţie europeană

„Curtea nu te obligă să repari greşelile trecutului, dar te obligă să respecţi ce îţi asumi", susţine agentul guvernamental la CEDO, Răzvan Horaţiu Radu. El arată că, în această situaţie, CEDO a iniţiat, la 8 iunie 2010, o procedură-pilot în două cauze împotriva României privind restituirea proprietăţilor naţionalizate în timpul comunismului.

Această procedură are ca scop rezolvarea unor grupuri mari de cauze repetitive care au ca obiect acelaşi tip de încălcare a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului. Astfel, autorităţile interne pot elimina problemele legislative care au generat numărul excesiv de procese aflate pe rolul Curţii cu privire la încălcarea dreptului la proprietate. O decizie în acest sens va fi luată de CEDO cel mai probabil în luna septembrie.

De regulă, Curtea stabileşte un calendar pentru îndeplinirea unei serii de măsuri pentru eliminarea numărului mare de procese privind proprietatea (în cazul României), timp în care examinarea cauzelor de acelaşi tip este amânată. Prin hotărârea-pilot pe care o va lua CEDO se va stabili dacă a fost încălcat efectiv vreun drept privind proprietatea, iar Guvernul român va primi indicaţii cu privire la maniera în care disfuncţionalitatea trebuie eliminată şi va fi sprijinit în scopul creării unui recurs intern efectiv, apt să fie aplicat cauzelor similare.

În acest moment, pe rolul CEDO se află circa 1.000 de cauze ale cetăţenilor români care reclamă încălcarea dreptului la proprietate.