„Caragiale s-a considerat un plăcintar“

Horia Pană, strănepotul marelui dramaturg, spune că Nenea Iancu nu a uitat niciodată că strămoşii săi cărau plăcinte la Istanbul. Horia Pană, în vârstă de 75 de ani, este ultimul descendent al clanului Caragiale pe ramura lui Iorgu, fratele scriitorului.

„Ruxandra Caragiali, străbunica mea, a fost mătuşa lui Iancu, din ramura lui Iorgu", îşi începe Horia Pană istorisirea despre familia lui Ion Luca Caragiale, de la a cărui naştere se împlinesc astăzi 158 de ani.

Mai citeşte şi:

Strănepotul lui Caragiale trăieşte în Rahova

Stră-strănepotul lui Ioan Slavici s-a izolat în munţi ca să scrie o carte

Topul localurilor din Bucureşti preferate de poliţişti şi scriitori

Iubeşte Brăila, unde a copilărit, şi regretă că oraşul a decăzut în timpurile moderne. Pentru asta dă vina pe faptul că Dunărea nu mai are faima de altădată, dar crede că vremurile se vor întoarce.

„E un oraş mort, dar istoria o simţi. Când ajung acolo, primul lucru pe care îl fac e să mă duc la şcoala unde am învăţat", povesteşte Horia Pană.

Îi plăcea şi Teatrul Passalacqua din Brăila, care avea scris pe o uşă: „Intrare rezervată pentru ieşire". Pentru Pană, oraşul de la Dunăre era un fel de Vest Sălbatic, unde cei tineri se mutau şi luau viaţa „de coarne".

Îi place să vorbească despre cărţi: „Ştiaţi că Diocleţian a fost singurul împărat roman care a ieşit la pensie? Citesc acum un volum despre el". Toate camerele sunt înţesate cu cărţi. La masa de lucru stau un calculator şi două lămpi. Printre volume, Horia Pană a ascuns cărţi poştale cu Brăila natală, dar şi tomuri rare, cum ar fi opera completă a lui Lenin.

„Cărţile sunt o gândire, indiferent de cel care a scris. Acestea au dat istoria peste cap. Au vrut să le arunce cei de la Institutul de Proiecte Hidroenergetice, unde lucram pe vremuri şi unde era o bibliotecă", dezvăluie scriitorul.

Valul macedonenilor

Horia Pană explică în ce împrejurări a ajuns neamul lui Caragiale pe plaiurile de la nord de Dunăre: „Caragea Vodă, când a venit în Muntenia, şi-a adus bucătarul. Îi era frică să nu fie otrăvit. Pe bucătar în chema tot Caragea. Se pare că era un frate pe sub mână al domnitorului. Ăsta e bunicul lui Caragiale".

Erau vremuri când macedonenii veneau la noi în valuri. „Majoritatea lor erau fârşeroţi, ăia din munţi, cu oi. Străbunicul meu, Hagi Niţă, era oier bogat", continuă Pană. Spune despre el că la origine este macedonean curat, cu mamă olteancă, de la Calafat, motiv pentru care a ieşit ceartă în familie.

Revolta liceanului

Marele scriitor a avut o copilărie grea, pentru că familia nu era bogată. Tatăl lui era avocat, dar un „avocat de Târgovişte", adică unul cu „gura mare". Nu avea pregătire în domeniu, dar avea practica tribunalelor.

Unul dintre momentele neobişnuite din viaţa lui Caragiale s-a petrecut pe când era în liceu. Este vorba despre mişcarea antimonarhică Republica de la Ploieşti, din vara anului 1870, montată de Eugeniu Caragea, omul din spatele lui Ion Brătianu. Degeaba scriitorul le-a ironizat în „D-ale Carnavalului".

„El a fost amestecat foarte bine în Revoluţia de la Ploieşti. A şi fost arestat, apoi dat afară din liceu. El face pe nebunul că a fost o jucărie de copil. În final şi-a încheiat studiile în particular".

A vrut să fie deputat

Caragiale nu cheltuia excesiv, pentru că nu avea aşa de mulţi bani. „Toată viaţa s-a considerat un plăcintar, nici vorbă de boier. D-aia îi lua pe toţi peste picior. Ca dovadă toate piesele lui. E vreunul acolo boier?" Nu a avut niciodată bani, mai ales că avea o casă grea, cu patru copii.Conu' Iancu, spun gurile rele, era zgârcit, dar ruda sa infirmă.

„Nu avea de ce, că nu avea bani în buzunare", spune Pană. Modul cum tranşa relaţiile cu teatrele unde i se jucau piese e altă poveste. Nu ierta nimic, pentru că din asta trăia. Îşi ştia valoarea. Însă cârciumile, berăriile erau prezente în viaţa sa, de unde s-a şi inspirat pentru piese. Avea chiar şapte localuri în Bucureşti.

Pană ştie despre străbunicul lui că era pontos de fel şi că nu-i puteai întoarce vorba. „Când s-a întâlnit cu Arghezi, Caragiale l-a luat peste picior, iar poetul, care era mai tinerel, l-a înfruntat. Nenea Iancu şi-a dat seama că mai e unul ca el".

Că nu dădea interviuri se ştie, dar lui Macedonski i-a dat, la fel şi lui Zarifopol, căruia i-a povestit multe. În plan politic, a încercat să fie deputat, dar n-a izbutit să-şi facă o campanie electorală. „N-a ştiut. Ciudat, cred că nici el nu s-a luat în serios. S-a înscris pe listă, dar fără niciun succes", povesteşte ruda sa.

Vărul Mateiu

Caragiale şi-a recunoscut mai târziu fiul nelegitim, pe Mateiu. Horia Pană spune însă că dramaturgul nu suporta apucăturile fiului său. „Mateiu avea goanga nobilimii. S-a însurat cu o femeie mai bătrână cu 20 de ani ca el, din familia Sion, care nu e cine ştie ce nobilă.

Caragiale chiar îi spunea lui Mateiu: «Tu faci pe nobelul? Nu vezi că ai capul teşit în creştet de la purtatul tăvii cu plăcinte la Istanbul, de la strămoşii tăi? De când eşti tu mare nobil?»", îşi aminteşte Pană povestirile din familie.  

Scriitorul din Haimanale

Haimanale, satul în care Ion Luca Caragiale (foto) s-a născut la 1 februarie 1852, îi poartă azi numele. După anii de şcoală fragmentaţi a râvnit la succesul pe scenă al unchiului său, Iorgu Caragiale.

În 1868 deja păşea pe calea dramaturgiei, la Conservatorul de Artă Dramatică din Bucureşti, unde preda un alt unchi al său, Costache. A fost căsătorit cu actriţa Caloropulos, de care ulterior s-a despărţit, alegând-o pe Ecaterina, fiica unui negustor grec, care i-a dat naştere lui Mateiu.

A colaborat la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la revista „Ghimpele". A urmat apoi căsătoria cu Alexandrina Burelly,  cu care a avut două fete, Agatha şi Ioana, însă n-au trăit mult.

A colaborat la cele mai importante publicaţii ale vremii şi a cunoscut un succes răsunător ca scriitor chiar în timpul vieţii. O perioadă importantă a vieţii sale îl reprezintă autoexilul la Berlin, unde a şi murit, în 1912.