Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Capitala, scenă pentru proteste şi concert

19 mai 2010, 20:40 |  Autor: Ana-Maria Niculae, Raluca Curteanu  | 

Cuvinte cheie: protest, piata victoriei, bugetari, hossu, marcel hoara, smurd, vanghelie,

Piaţa Victoriei a fost stăpânită ieri de 30.000 de  bugetari timp de trei ore

Piaţa Victoriei a fost stăpânită ieri de 30.000 de bugetari timp de trei ore

 

Sindicatele au reuşit să aducă în Piaţa Victoriei 30.000 de bugetari, adică mai puţin de jumătate din mulţimea care s-a adunat să-i asculte pe AC/DC în weekend. Mitingul de ieri a fost, potrivit liderilor de sindicat, cel mai mare protest din ’91 până în prezent. Bugetarii au manifestat contra măsurilor anticriză anunţate de Guvern.

Bucureştiul a fost paralizat ieri, timp de şapte ore, de zeci de mii de bugetari adunaţi în Piaţa Victoriei din toate colţurile ţării. Primele grupuri de protestatari au început să sosească din Argeş, Dâmboviţa sau Prahova, la puţin timp după ora 9.00.

Pe Aceeaşi Temă

FOTO Filmul mitingului din faţa Guvernului

Mai citeşte şi:

„Soluţiile“ protestatarilor la criză

Aceştia aveau deja pregătite câte o scenă pentru fiecare lider de sindicat care îşi îndemna grupul să scandeze şi să rostească imnurile compuse chiar de ei.

Startul a fost dat de „Dansul Pinguinului", cu  versuri adaptate la contextul social. „Un pinguin conduce Guvernul/ Şi totul se mişcă greu, greu, greu/ Un pinguin ce-aduce infernul/ Dar se crede mare zmeu/ Berceanu şi Udrea, şi Blaga, şi Oprea/Cu toţii-s conduşi de Boc, Boc, Boc".

Minerii, liniştiţi

Chiar dacă s-au adunat la Guvern să-şi strige nemulţumirile, o parte dintre aceştia au vrut să profite de melodie şi să încerce câţiva paşi de dans, iar alţii înarmaţi cu tobe băteau în ele cât puteau de tare. „Batem intenţionat să-i stresăm, să vedem dacă ne pun impozit şi pe zgomot", a spus Tite Niţu, de la sindicatul Protecţiei Copilului Giurgiu.

În jur de 150 de mineri disponibilizaţi din Valea Jiului, afiliaţi Confederaţiei Meridian, s-au alăturat şi ei sindicaliştilor. „Dacă nu se ia nicio măsură, vom face grevă generală. Am fost şi în 1990 în Bucureşti, dar schimbările nu prea s-au simţit", a spus Ion Somanescu, un miner în vârstă de 33 de ani din Rovinari. Acesta a zis că a bătut zeci de kilometri pentru a ajunge în Capitală, iar drumul nu a fost deloc uşor.

„Cert este că nu se va ajunge la ce s-a întâmplat în '90. Vrem să demonstrăm că putem protesta şi pe cale paşnică, chiar dacă munca noastră este periculoasă, iar după mulţi ani de experienţă salariul ajunge la 1.500 de lei", a mai spus bărbatul.

Piaţa Constituţiei a fost weekendul trecut sub asediul a 70.000 de fani AC/DC   Foto: Mediafax


Înmormântare simbolică

Potrivit liderilor de sindicat, protestul de ieri a fost considerat cel mai mare miting care a avut loc în ultimii 19 ani în România. „În '91, aproximativ 70.000 de oameni au mărşăluit în Bucureşti împotriva scumpirilor", a declarat Bogdan Hossu, preşedintele Cartel Alfa.

Ca la orice miting, fiecare grup a venit înarmat cu pancarte inscripţionate, iar cei cu imaginaţie, precum sindicaliştii de la Poşta din Bacău, s-au plimbat prin mulţime cu o cruce şi un coşciug. „Este confecţionat de noi şi reprezintă înmormântarea lui Boc. Crucea i-o dăm preşedintelui", a spus unul dintre protestatarii din Bacău.

Traficul rutier a fost blocat total pe Şoseaua Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, până în jurul orei 15.00, chiar dacă protestatarii s-au retras din faţa Guvernului pe la ora 13.30. Potrivit Infotrafic, şi circulaţia pe drumurile de la ieşirea din Bucureşti a fost îngreunată câteva ore din cauza coloanelor de autocare. Peste 1.000 de efective ale forţelor de ordine din Capitală au asigurat ordinea publică.

30 de cazuri medicale

Din cauza aglomeraţiei, aproape 30 de participanţi la mitingul din Piaţa Victoriei au primit îngrijiri medicale, iar şapte dintre aceştia au fost transportaţi la spital.

Criză de hipertensiune arterială, o pierdere de cunoştină sau leşinuri au fost câteva dintre afecţiunile suferite de 30 dintre participanţii la protest.

„La Serviciul de Ambulanţă Bucureşti s-a făcut o singură solicitare. A fost luat un bărbat în vârstă de 30 de ani şi transportat la Spitalul Municipal. Nu era nimic grav, dar aflându-se într-un loc public şi plin de oameni nu putea fi lăsat acolo", a declarat Alis Grasu, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

De asemenea, medicul Constantin Olteanu, coordonator SMURD, a precizat că cele mai multe persoane care au solicitat îngrijiri medicale au fost cazuri uşoare, acestea suferind fie un puseu de hipertensiune, fie căderi de calciu sau dureri de spate. Cei care nu au fost transportaţi la spital au primit îngrijiri medicale la cele două corturi SMURD special amplasate în zonă.

Politician înjurat şi scuipat

Membrul PDL Marcel Hoară a fost salvat de poliţişti 

Marcel Hoară, preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale şi fost director al Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, a fost atacat cu pietre şi alergat de câteva zeci de persoane participante la mitingul de la Guvern.

De când a ajuns la protest, pedelistul Hoară a fost ameninţat de câţiva manifestanţi supăraţi pe discursul ţinut de acesta şi, de asemenea, i s-a cerut să plece. În jur de 30 de oameni revoltaţi pe liderul de sindicat l-au alergat şi l-au stropit cu apă, fără a ţine cont de prezenţa poliţiştilor.

Acesta a fost scos din mulţime cu ajutorul poliţiştilor comunitari şi al jandarmilor şi dus în Muzeul Ţăranului Român, din Piaţa Victoriei, de unde, ulterior, a fost scos cu o dubă a Poliţiei Comunitare. În timpul incidentului au fost agresaţi şi doi agenţi ai Poliţiei Comunitare.

Mobilizarea lui Vanghelie

Majoritatea funcţionarilor din Primăria Sectorului 5, condusă de Marian Vanghelie (PSD), au participat la protestul de ieri organizat în Piaţa Victoriei. „A rămas câte un om pe fiecare serviciu, restul am mers la protest. Ne-am mobilizat din proprie iniţiativă, nu ni s-a cerut de către cineva să ieşim în stradă", povestea un funcţionar din cadrul primăriei de sector.

Şi funcţionarii sectorului 4 au ieşit în stradă. „Nu a fost nimic organizat de către primărie, au participat cam 100 de persoane afiliate la confederaţiile sindicale", ne-au declarat reprezentanţii sectorului 4. Cei care au lipsit de la proteste au fost funcţionarii de la sectorul lui Cristian Poteraş. Din cadrul Primăriei Capitalei au participat la acţiunile de protest în jur de 100 de funcţionari, iar din celelalte sectoare în jur de 600.

„Au fost şi funcţionarii de la sectoare, din cadrul direcţiilor de taxe şi impozite, dar şi cei de la evidenţa populaţiei", ne-a declarat Dumitru Gherdan, şeful sindicatului funcţionarilor din Primăria Generală. De asemenea, au mai participat funcţionari publici din Cluj, Constanţa şi Târgovişte.

Gara de Nord, sub asediul sindicaliştilor

Majoritatea protestatarilor din ţară au venit cu autocare, însă o parte dintre aceştia au ales şi varianta de a călători până în Bucureşti cu trenul.

Astfel, nu doar Piaţa Victoriei sau intrările în Bucureşti au fost blocate, ci şi Gara de Nord. Aici, aproape 3.000 de sindicalişti s-au adunat ieri-dimineaţă şi au pornit organizaţi pe traseul către Guvern. La marşul cu fluierături nu a fost înregistrat niciun incident grav, iar celor 1.000 de persoane care au plecat din parcul din faţa Gării de Nord li s-au alăturat alte aproximativ 2.000 de persoane.

Protestatarii veniţi din toate colţurile ţării au fost preluaţi de jandarmi şi de poliţişti, care i-au însoţit către mitingul organizat din Piaţa Victoriei, iar în intersecţiile principale, poliţiştii rutieri au oprit circulaţia maşinilor pentru a permite sindicaliştilor să traverseze regulamentar.

Fie că au venit cu maşinile personale, cu autocarele sau cu trenurile, costurile pentru deplasarea bugetarilor au fost suportate de sindicate, spun liderii acestora.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    PROTEST LA REŞIŢA

    Reşiţenii fără bani de Bucureşti au protestat spontan în centrul oraşului.Câteva zeci de reşiţeni s-au adunat spontan în centrul oraşului, ca să solidarizeze cu sindicaliştii care protestează în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Ei au surprins autorităţile şi preferă să încaseze amenzi decât să stea cu mâinile în sân.Potrivit statisticilor oficiale, judeţul Caraş-Severin se află în topul primelor cinci cele mai sărace din ţară. Citeşte tot articolul!

     


    VIDEO Cum a fost la miting: "Poliţia e cu noi!", "Unde sunt minerii?" şi poza lui Ceauşescu

    Aproximativ 40.000 de oameni au protestat miercuri în faţa Guvernului după ce autorităţile au anunţat măsuri sociale drastice de redresare a economiei. Articol complet



    VIDEO Vezi cum şi-au cerut drepturile cei 40.000 de manifestanţi care au paralizat Capitala

    OFICIAL, MITINGUL A LUAT SFÂRŞIT.Manifestanţii au rămas în Piaţa Victoriei şi ascultă o melodie interpretată de CRBL.
    "Când taxele cresc, românii stau, stau / Păi de ce s-ar chinui, oricum n-au, n-au", cântă CRBL în Piaţa Victoriei. În acordurile melodiei, sindicaliştii părăsesc organizat Piaţa Victoriei. Articol complet



    Sindicaliştii pregătesc pentru miercuri "greva grevelor" în faţa Guvernului

    După ce 60.000 de români au blocat weekendul trecut circulaţia în centrul Capitalei pentru concertul AC/DC, mâine alţi 60.000 de oameni vor paraliza oraşul, de data aceasta pentru proteste. Sindicaliştii din transporturi pregătesc pentru sfârşitul acestei luni o „premieră neagră“ în istoria postdecembristă a României, şi anume ziua în care toţi vor fi în grevă. Articol complet


    Profesorii sunt joi în grevă generală

    indicaliştii din învăţământ nu au renunţat la greva generală de o zi, cu întreruperea totală a lucrului, programată joi 22 aprilie. Principala nemulţumire a cadrelor didactice este legată de salarizare. Potrivit secretarului general al FSLI, Liviu Pop, federaţiile sindicale reprezentative din învăţământ condamnă măsurile de intimidare pe care le-a iniţiat Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, prin inspectoratele şcolare, împotriva cadrelor didactice care nu doresc să participe la proba de competenţe digitale. Articol complet...



    VIDEO Sindicaliştii au ieşit în stradă: Manifestaţii în faţa Guvernului şi la Cotroceni

    Sindicaliştii ies astăzi în stradă. Reprezentanţii celor cinci mari confederaţii sindicale vor picheta, începând de joi şi până marţi, sediile Guvernului şi Administraţiei Prezidenţiale. La protest sunt aşteptaţi circa 1.000 de oameni. Aceştia protestează împotriva asprelor măsuri de austeritate convenite de Executiv în acordul cu FMI, a declarat preşedintele CNSLR - Frăţia, Marius Petcu. Articol complet...

    Peste 100 de ortaci de la minele de huilă din Valea Jiului au plecat spre Capitală

    Minerii s-au înarmat cu veste, şepci, fluiere şi bannere, deşi mulţi dintre ei sunt atât de nemulţumiţi de viaţa pe care o duc încât ar fi fost dispuşi la mai mult decât un protest paşnic. Citeşte tot articolul!

    Studenţii de la Petroşani au promis, astăzi, guvernanţilor o "mineriadă studenţească"

    Circa 50 de studenţi din cadrul Universităţii Petroşani au protestat  în centrul municipiului Petroşani fiind nemulţumiţi de reforma ministrului Educaţiei. Studenţii au înfruntat ploaia şi frigul pătrunzător timp de câteva ore, scandând împotriva actulului guvern. Citeşte tot articolul!

    Malin Bot

    Un client al BCR, din Focşani, a învins aroganţa cu care acţionează bancherii în România. Exemplul lui trebuie urmat de către toţi cei care sunt trataţi abuziv de bănci. Cu cât mai mulţi, cu atât mai bine. Continuare

    Un dar toxic pentru Iliescu

    Liviu Avram

    Opoziţia nu a înţeles nimic din episodul Roberta, pe când Puterea se pare că da.

    Cetăţeni şi populaţii

    Mircea Vasilescu

    A plăti regulat taxele nu e suficient pentru a deveni un bun cetăţean.

    Domnul Crin, mamă-eroină

    Grigore Cartianu

    Cel mai recent raport întocmit de Institutul pentru Politici Publice (IPP) marchează o premieră absolută în politica românească din ultimii 22 de ani: un membru al forului legislativ a absentat de la absolut toate voturile unei sesiuni parlamentare (218 voturi, septembrie - decembrie 2011).

    Mic tratat de dezinformatică

    Radu Calin Cristea

    Doar în timpul comunismului s-a minţit atât de mult ca în România ultimilor ani.

    Adio, miliarde de euro!

    Ion M. Ionita

    E mai simplu să furi banii de la buget decât să construieşti cu fonduri europene.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole