VIDEO Barrie Davis: „Mi-aţi ruinat avionul, dar nu şi pe mine“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inamici pe cerul celui de-al Doilea Război Mondial, un american şi un român s-au privit în ochi pentru prima dată ieri, la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti. După 65 de ani de tăcere, americanul Barrie Davis a traversat un ocean şi un continent ca să-i mulţumească lui Ion Dobran pentru că nu l-a ucis în război.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

Generalul de flotilă Ion Dobran (91 de ani) şi colonelul Barrie Davis (86 de ani) s-au găsit pe cer, într-o vară călduroasă a unui „război inutil", cum aveau să-şi dea seama mai târziu. Au luptat, iar românul a câştigat. Aşa a început prima întâlnire dintre cei care aveau să devină prieteni abia peste şase decenii.

Mai citeşte şi:

Contraamiralul Traian Anderson este ultimul războinic de pe submarinul Delfinul

Timişoara intră în istoria lumii. Un grup de lucru ONU se întâlneşte aici pentru prima dată în afara Genevei
Prima întâlnire pe pământ, după 65 de ani
Declaraţia de independenţă din 1991 a R.Moldova, descoperită într-o grămadă de gunoi

Ieri, la Muzeul Aviaţiei din Capitală, cei doi aşi ai aviaţiei militare de vânătoare şi-au strâns mâinile şi s-au îmbrăţişat, bucuroşi că războiul nu i-a răpit. Şi-au amintit împreună ziua de 6 iunie 1944, când nu aveau timp să se gândească la viaţa lor. Un mic fragment din infern, pe care nu au putut să-l uite.

Mai întâi a fost legenda

image

Ion Dobran, la 25 de ani

În 1944, Ion Dobran pilota un avion Messerschmitt 109. La doar 25 de ani, era deja locotenent de aviaţie şi comandant al Escadrilei 48, Grupul 9 Vânătoare. Nu-l cunoştea pe Barrie Davis, dar împărtăşeau amândoi acelaşi cod, un cod al onoarei. „Nu voiam să omorâm oameni, voiam să doborâm avioane", povesteşte generalul.

Mustangul americanului a fost supus acestor valori militare şi a aterizat forţat dincolo de graniţa României, tot la inamici, în Ucraina. Avionul nu a mai zburat niciodată, dar Davis a trăit. Şi pentru asta a venit să-i mulţumească prietenului său de acum, cu care a disputat cerul, pentru câteva clipe.

„Vă mulţumesc pentru că mi-aţi ruinat avionul, dar nu şi pe mine. E altfel să văd Bucureştiul de pe pământ decât de la 6.000 de metri, mai ales că astăzi nu trage nimeni în mine", a mărturisit Davis. Din spatele emoţiilor şi ochilor umezi, americanul a reuşit să ofere, la Muzeul Aviaţiei, o lecţie de curaj, fairplay şi istorie.

„Ar fi un roman de spus"

image

Barrie Davis, la 20 de ani

În semn de recunoştinţă, generalul Ion Aurel Stanciu, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Române, i-a conferit Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene, decoraţie pe care a primit-o şi Ion Dobran în urmă cu doi ani. În plus, un tablou al artistului Ion Ţarălungă, reprezentând lupta aeriană dintre cei doi, va duce în America amintirea duelului.

„Această zi este pentru mine o adevărată minune, pentru că cineva, în '44, a aruncat în ocean o sticlă cu un bileţel ce a plutit prea mulţi ani, dar a fost găsită, la timp, de Davis", mulţumeşte generalul român. E fericit că îşi vede prietenul în viaţă, chiar acasă la el, la Muzeul Aviaţiei.

Au trecut mai bine de şase decenii de la război, dar legătura dintre cei doi piloţi durează, în tăcere, de o viaţă, iar generalul român povesteşte fiecare clipă a întâlnirii lor ca şi când ar citi dintr-o carte: „Ar fi un roman de spus." Dar nu este timp. Acum, tot ce contează pentru aviatori este că se pot privi. În viaţă.

Ministerul Apărării Naţionale şi Ambasada SUA la Bucureşti le-au pregătit veteranilor o surpriză. Preţ de câteva zile vor depăna amintiri, vor spune poveşti şi vor zbura împreună, în acelaşi avion. „Au demonstrat, la acea vreme, că sunt printre cei mai buni piloţi de vânătoare din ţara lor", i-a lăudat Mark Gitenstein, ambasadorul SUA la Bucureşti, care ştie că legătura dintre ei nu se va rupe niciodată, pentru că „aceia care îşi varsă sângele alături sunt fraţi".

Imagini cu Ion Dobran aviatorul roman, din vremea razboiului / slideshow

Video cu col. Barrie Davis

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite