Primarul din Baia Mare a ratat doctoratul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Anghel (dreapta), în sala de judecată
Cristian Anghel (dreapta), în sala de judecată

Primarul de Baia Mare, Cristian Anghel, condamnat miercuri la doi ani şi jumătate de închisoare pentru o afacere de corupţie, ar fi trebuit să-şi susţină ieri, la Bucureşti, teza de doctorat.

El pregătise o lucrare cu titlul „Perfecţionarea managementului public. Practici utilizate în Administraţia Publică locală", pe care ar fi trebuit să o prezinte la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Mai citeşte şi:

Justiţie în stradă pentru primarii arestaţi

Coordonatorul ştiinţific al lucrării lui Cristian Anghel a fost prof. univ. dr Lucica Matei. Potrivit acesteia, Cristian Anghel aducea prin teza sa de doctorat o noutate absolută pentru administraţia publică locală, pentru că „promova un sistem nou de instrumente de management al dezvoltării locale".

Evenimentul urma să aibă loc într-un cadru restrâns. Îşi confirmaseră prezenţa şeful PNL, Crin Antonescu, dar şi alte nume cunoscute, cum ar fi Norica Nicolai sau Varujan Vosganian.

„Dincolo de relaţia politică, de Cristi Anghel mă leagă şi o prietenie de ani întregi. Ca şef de partid este dificil să emit acum păreri. Ca om, am îndoieli şi întrebări", a declarat Crin Antonescu. El a mai precizat că nu a ştiut de problemele pe care le avea Anghel şi că îşi anulase orice alt program de vineri, pentru a putea fi prezent la susţinerea tezei de doctorat.

Totodată, ieri, Judecătoria Maramureş a amânat pronunţarea cu privire la cererea de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în cazul lui Anghel. Decizia a fost anunţată în prezenţa angajaţilor de la Primăria Baia Mare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite