REPORTAJ Cum a ajuns Ocna Mureş un morman de fier şi betoane

Staţiunea Ocna Mureş, din judeţul Alba, a murit odată cu singurul combinat din oraş. Oamenii, puţini câţi au rămas, mai speră însă într-o minune. Străzile Ocnei Mureşului sunt pustii. Rar vezi un om pe stradă. Copii, nici atât. Magazine ferecate, clădiri în ruină, un combinat ruginit şi molozul fostelor saline. 

De peste o sută de ani, pe străzile orăşelului Ocna Mureş ţipau necontenit măruntaiele de fier ale combinatului de producere a sodei. De trei luni, aici e o linişte de mormânt. Pe străzile prăfuite şi pustii e atâta tăcere încât, dacă îţi încordezi urechea, poţi auzi muştele grase bâzâind în aer.

Mai citeşte şi:

Oraşul Ocna Mureş redevine în 2010 staţiune balneoclimaterică

În urechile bătrânei Ioana Mureşan(73 de ani) încă mai ţiuie zgomotele fabricii. „Mi s-a părut că sună «Soda». Nici azi nu sună?". Aşa s-a obişnuit ea de-o viaţă: să stea pe băncuţa din faţa casei şi să asculte gălăgia fabricii. Atunci când combinatul se oprea din ţipat, ştia că urma să se înşire prin faţa porţii ei grupuri lungi de muncitori.

Aşa s-au scurs până acum toate după-amiezile ei de pensionară. Acum, de sub baticul negru, nu mai vede picior de muncitor. „Era o pâine de mâncat acolo la fabrică. Ce să facă tineretul acuma?". Tanti Ioana a lucrat o viaţă la încărcat soda în saci. A crescut cinci copii de pe urma fabricii. Iar cei cinci copii ai săi îi hrăneau, la rândul lor, pe cei 18 nepoţi ai bătrânei. Tot din salariile de la fabrică.

Structura abandonului

Viaţa familiei Mureşan şi a altor 16.000 de localnici din Ocna Mureş depinde de un morman de fier şi betoane. La atât se rezumă Combinatul de Producere a Sodei. În curtea fabricii umbreşte aiurea pământul o hardughie înaltă, un bloc-turn. Din locurile de unde, odinioară, sticleau geamurile celor zece etaje, atârnă bătute de vânt cabluri, ţevi şi celofan.

În spate, dincolo de vagoanele ce scoteau odată marfa din fabrică, zace acum o scară de beton ce nu duce nicărieri. E ruptă la jumătate şi suspendată în aer.

Datorii cât altă fabrică

Din 2004, de când a fost cumpărat de indienii de la HCL Upson, Combinatul de Producere a Sodei din Ocna Mureş a reuşit perfomanţa să adune datorii la gaz de 15 milioane de dolari. Adică aproape aceeaşi sumă cu care fusese achiziţionată de la fraţii Marius şi Emil Cristescu, deţinătorii grupului de firme Bega. La începutul anului, Romgaz le-a închis robinetul, iar fabrica a paralizat.

Până la redeschiderea fabricii mare consumatoare de gaz, actualii angajaţi ard şi ei gazul lor. Îşi omoară timpul în zecile de crâşme unde tronează „păcănelele". Scopul final a devenit alinierea pe un monitor a trei simboluri identice, înainte ca maşinăria să le înghită tot salariul sau tot ajutorul de şomaj. La butoanele „păcănelelor" e Fănel. 25 de ani. Şapte ani în fabrică. Trei luni în şomaj tehnic. Stă cocoşat asupra aparatului şi loveşte cu sete în butoane. Paca-paca.

„Dracu' ne ia dacă nu dau drumul la fabrică!". Paca-paca. „Sat devenim. Şi noi - săteni. Sau ne ducem în Spania". Paca-paca. „Păi Nuţu Creşan deja pleacă. Şi-a pus casa în vânzare".

Informaţia de ultimă oră vine de la Ioan Chircea, medic veterinar. Şade la o masă în faţa unui bilet loto. „N-o fi dracu' aşa de negru dacă devenim sat. Mai bine o duc ţăranii decât noi. Ai o curte, creşti acolo o găinuşă, poate chiar şi două". El a prins creşterea şi „descreşterea" industriei din Ocna Mureş. Omului îi ia ceva timp, preţ de un pahar de rachiu, să enumere toate fabricile şi făbricuţele care au decedat. Dintre toate care au fost, Consiliul Local a reuşit să salveze doar una. E vorba de fosta Întreprindere de Gospodărire Orăşenească. Înainte de 1989 producea ţevi de beton. Acum se ocupă de curăţarea cimitirului.

„Am cerut o reeşalonare"

Moartea combinatului a atras după sine, ca într-un veritabil efect tip domino, şi alte firme care depindeau de activitatea combinatului. Cea mai mare societate care a adăugat sare pe rană a fost tocmai salina din oraş. „Combinatul era principalul nostru client. Cam 40% din banii pe care îi încasam proveneau din vânzarea saramurii către fabrica de sodă. Din cei 108 angajaţi a trebuit să băgăm în şomaj tehnic jumătate din ei", spune directorul de la Salina Ocna Mureş, Sorin Cristea.

De la dezastrul economic produs de închiderea porţilor de la „Soda", edilul localităţii, unul din ultimii doi primari PNŢCD din ţară, s-a tot chinuit să repornească industria. „Am scris până şi la Ambasada Indiei din România. Le-am zis, că dacă indienii de la noi nu vor reporni combinatul, toţi investitorii indieni din ţară îşi vor pierde credibilitatea", zice primarul Augustin Drăguţ.

Edilul a mers până în Parlament cu situaţia amară a localităţii. Aşa a ajuns cazul la Comisia pentru Industrii şi Servicii de la Camera Deputaţilor. „Din păcate, s-a ajuns la sacrificarea unui oraş întreg. Inexistenţa unui program de susţinere a exportului a dus la moartea societăţii", a constatat deputatul Iulian Iancu, preşedintele comisiei.

Potrivit lui Ioan Bogdan, directorul general al combinatului, firma indiană promite să facă o nouă investiţie pentru a reporni hardughia consumatoare de câteva zeci de milioane de dolari până acum. „Am cerut o reeşalonare a datoriilor pentru a putea redeschide combinatul. Nu cred că ştiţi dumneavoastră mai bine decât ştiu eu că viaţa întregului oraş depinde de noi. Sunt născut în Ocna Mureş şi aici am lucrat o viaţă întreagă", oftează directorul.

Duşul rece al falimentului

Înainte de 1989, străzile din Ocna Mureş erau pline de turişti. Ospătarii de la Restaurantul Unu făceau febră musculară de la turnat beri în halbe sau de la întors micii pe grătar. Ce îi aducea pe atâţia oameni din toate colţurile ţării în micul oraş din judeţul Alba? Până la mijlocul anilor ‘90 aici funcţionau Băile Sărate. Unii le laudă şi acum pentru efectul lor terapeutic. Astăzi, în locul unde erau odinioară ştrandul şi sălile de împachetare cu nămol, tronează un buldozer. Tocmai terminase de demolat ultimul stâlp al Băilor Sărate. Cel care a cumpărat clădirea în 2001 s-a gândit că e nevoie de un al doilea super market în oraş. Teoretic, îi va face concurenţă primului magazin de acest fel, care e în aceste zile mai mult gol.

Decăderea unui combinat de sodă

De peste un veac de funcţionare, nimeni nu reuşise să oprească motoarele combinatului de producere a sodei din Ocna Mureş. Uzina a prins ambele războaie mondiale. Deşi cădeau bombe pe lângă ea, fabrica funcţiona la capacitate maximă. După 1990, alt fel de „bombardament" a început să o răpună. De data aceasta, alt soi de tunuri i-au făcut felul. Unii le zic "tunuri imobiliare". Alţii spun că cea care a bubuit fabrica a fost doar criza economică.

„Mari hoţii erau acolo!"

Cert este că istoria de după 1990 a combinatului arată ca o condamnare la moarte. În 1998, mai multe societăţi cu datorii la stat sunt trecute la Ministerul de Finanţe. Printre acestea se număra şi Combinatul Soda din Ocna Mureş. De aici a fost cumpărată în 2001 de către fraţii Cristescu, cei care deţin lanţul de firme Bega. Au cumpărat fabrica cu o sumă derizorie. Potrivit viceprimarului din localitate, Aron Marin, preţul de cumpărare a fost de 800 de mii de dolari.

Au urmat primele măsuri după privatizare: disponibilizările masive. Din 1.700 de angajaţi, cât avea societatea la cumpărare, au ajuns să lucreze aici mai puţin de 800 de oameni. Ioan Rece, în vârstă de 60 de ani, a lucrat ca inginer 25 de ani la „Soda". Îşi aduce aminte că imediat ce firma a fost preluată de la stat, o parte dintre secţii au fost închise şi au început să dispară ţevile de cupru. Erau duse la fier vechi.
Şi Vasile Ungureanu a fost muncitor la „Soda", timp de un deceniu. A fost unul dintre cei nevoiţi să plece în primul val. „Când am plecat, deja secţia unde lucram era rasă ca-n palmă. Tulai Doamne, mari hoţii se petreceau p-acolo!".

În replică, actualul director general de la Combinat zice că într-adevăr s-a vândut fier vechi din fabrică, dar doar cel care devenise inutil. „În 1997 s-a închis o instalaţie pentru că avea 80 de ani de utilizare, iar procedeul pe care îl folosea era unul perimat. Era normal să tăiem această instalaţie şi să o vindem la fier vechi pentru că nu mai folosea la nimic", susţine directorul general Ioan Bogdan.

Scurtă istorie

Prima atestare documentară a localităţii Ocna Mureş datează din anul 1203. Localitatea se dezvoltă abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când începe exploatarea sării, sub administraţie austriacă. Ocna Mureş a fost declarat oraş în anul 1956 şi are în subordine cinci localităţi.

Ce-au fost şi ce-au ajuns

Combinatul Soda. Din 2.700 de angajaţi, în 1989, mai lucrează 850. Producţia este oprită.

Salina Ocna Mureş. Din 1.000 de angajaţi, în 1989, mai lucrează 108. Jumătate dintre ei sunt în şomaj tehnic.

Întreprinderea de Fermentare a Tutunului. În 1989 lucrau aici 500 de oameni. Acum este închisă.

Întreprinderea de Gospodărire Orăşenească. Producea prefabricate din beton, tubulaturi de toate felurile. Avea 300 de angajaţi în 1989. A fost preluată de Consiliul Local şi i s-a schimbat obiectul de activitate. Acum e folosită pentru prestări servicii în folosul Consiliului.

Întreprinderea Prestarea. Producea încălţăminte şi jucării care ajungeau până în Suedia, la magazinele Ikea. Lucrau aproximativ 300 de oameni. Acum este închisă.

Prefabricate Războieni. 200 de angajaţi în 1989. Producea diferite confecţii metalice. Acum este închisă.