De ce preferă tinerii români universităţile anglo-saxone
0
Dacă până în secolul XX românii mergeau la studii în universităţi din Franţa şi Germania, astăzi, Marea Britanie e principala destinaţie. Schimbarea polului cultural-universitar din spaţiul franco-german cu cel anglo-saxon îi determină pe tineri să înveţe carte în universităţi cu predare în limba engleză.
„Ai noştri tineri la Paris învaţă/la gât cravatei cum se leagă nodul". Versurile eminesciene scrise la 1876 arată o realitate a acelor vremuri. Aceea că noile generaţii de cărturari preferau capitala franceză pentru a se instrui, mai ales că, după Unirea Principatelor Române, Franţa „înfiase" copilul pierdut al latinităţii. Însuşi Alexandru Ioan Cuza a studiat în capitala franceză.
Citiţi şi:
Universităţi „vânate“ de tinerii români
Studenţii care învaţă peste hotare sunt o generaţie pierdută pentru România
În 1835, el obţine Bacalaureatul în litere la Paris, pentru ca mai apoi să se înscrie, la fel ca şi Vasile Alecsandri, la Facultatea de Medicină. Deşi a abandonat studiile universitare, Cuza a devenit membru al Societăţii economiştilor din Franţa. Un alt exemplu e Spiru Haret. În 1875, acesta îşi trece licenţa în matematică la celebra universitate Sorbona, pentru ca mai apoi să obţină un doctorat în astronomie.
Franţa sau Germania.
Sau şi una, şi alta
Nu erau ocolite însă nici universităţile nemţeşti. Mihail Kogălniceanu, coleg de şcoală cu Al.I. Cuza, face studii strălucite atât în Franţa, cât şi în Germania. În 1835, Kogălniceanu e trimis la studii la Colegiul din Luneville, pentru ca, un an mai târziu, să meargă la cursuri universitare de istorie şi drept la Berlin.
Titu Maiorescu şi Mihai Eminescu sunt alte două exemple de personalităţi care s-au format în spaţiul germanic, la Universitatea din Giessen şi, respectiv, la Viena şi Berlin. Nicolae Iorga, personalitate monumentală a culturii româneşti, a studiat, la rândul lui, la universităţile din Paris, Berlin şi Lepizig.
„Un culoar deja stabilit"
Istoricul Adrian Majuru, cercetător la Muzeul Municipiului Bucureşti, explică astfel preferinţele tinerilor români din secolul al XIX-lea şi din perioada interbelică:
„Uşile acestor medii academice au fost deschise de bunicii şi de părinţii lor, de generaţii de intelectuali. Aceasta înseamnă că, acolo, la Paris, la Viena sau la Berlin existau profesori care ţineau legătura cu vechii studenţi. La rândul lor, aceştia trimiteau tineri la studiu. Era deja un culoar stabilit". Studenţii mergeau să înveţe carte în medii deja frecventate de mulţi români înaintea lor şi profitau de cartea acestora de vizită.
Dacă în primele decenii ale secolului trecut spaţiul francez şi cel germanic erau repere culturale şi universitare foarte prezente atât pentru România, cât şi în Europa, lucrurile se schimbă radical din cauza Cortinei de Fier. Venirea comuniştilor la putere în România rupe legăturile tradiţionale dintre cei care au studiat în Europa Occidentală şi profesorii lor de acolo. Nomenclatura mergea la universităţile din Moscova.
Cu vremea, se petrec mutaţii culturale şi ştiinţifice şi în Occident, iar spaţiul cultural-universitar anglo-saxon devine mai atractiv decât cel franco-german. Ierarhia culturală şi lingvistică se schimbă, iar limba engleză ia locul limbii franceze.
Situaţie diferită astăzi
Diana Constantinescu a învăţat la Colegiul Universitar din Londra Foto: Marian Vilău
Îndată după căderea Cortinei de Fier, tinerii noştri se orientează către şcolile anglo-americane. „Este un ciclu istoric, de tipul celui petrecut în Antichitate sau în Renaştere. Atunci, foarte mulţi intelectuali de valoare migrau din zonele decadente spre zonele de înflorire economică", explică Adrian Majuru.
El dă ca exemple intelectualii din oraşele greceşti, care au mers la Roma şi au elenizat-o, şi pe cei din Imperiul Bizantin, care, în Evul Mediu, erau atraşi de Italia centrală", explică Adrian Majuru. „Nu ştiu dacă tinerii pleacă la studii cunoscând foarte bine engleza, dar ştiu că, din păcate, din ce în ce mai puţini studenţi cunosc bine franceză sau germană", consideră Sorin Alexandrescu, directorul Centrului de Excelenţă în Studiul Imaginii de la Universitatea Bucureşti.
El precizează că direcţiile noi de gândire provin în ultima vreme mai ales din Statele Unite şi sunt formulate, prin urmare, în limba engleză. „Preferinţa studenţilor români este deci îndreptăţită. Spun însă limba engleză, fără a mă referi, neapărat, la Anglia, unde calitatea universităţilor este foarte diferită, conservatorismul teoretic fiind adesea puternic, iar costurile enorme", subliniază Alexandrescu.
Marea Britanie devine tradiţia
Faptul că tinerii preferă să înveţe în Marea Britanie este confirmat şi de statisticile organizaţiilor care oferă burse de studiu. Astfel, 49% din bursierii care au plecat prin programul „Orizonturi deschise" al Fundaţiei „Dinu Patriciu" au ales instituţii de top englezeşti, 22% au mers în Olanda, iar în Elveţia, 9%.
Statistica tinerilor care au plecat la studii prin programul Bursa Specială „Guvernul României", arată că 74% din bursieri au ales Marea Britanie.
„În Marea Britanie am găsit ce căutam"
Olivia Vicol are 20 de ani şi e studentă în anul II la Universitatea Birmingham din Marea Britanie, una dintre cele mai bune din lume. „Limba engleză este foarte accesibilă, dar contează şi calitatea educaţiei, care se traduce prin cursuri bune şi printr-o programă de studiu la fel", explică tânăra motivele pentru care a ales să studieze în această ţară. Olivia afirmă că dintotdeauna i-au plăcut ştiinţele umaniste. „În Marea Britanie am găsit ce căutam: o combinaţie între media şi sociologie. Am făcut şi limba franceză la şcoală, dar educaţia în Franţa este un pic mai obscură şi nici nu eram extrem de sigură pe franceza mea", conchide Olivia.
„Profesorii mei au fost antrenati in spirit anglo-saxon"
Diana Constantinescu, 25 de ani, bursieră a Fundaţiei „Dinu Patriciu", a ales şi ea tot Marea Britanie. Fata a studiat la Colegiul Universitar din Londra unde, anul acesta, şi-a susţinut examenul de masterat în teorie legală şi politică. „Filosofia dreptului, domeniul care mă interesează pe mine, nu există în România decât ca materie de studiu, pe lângă multe altele, dar nu ca specializare", explică Diana. Fata mai spune ca moda studiilor anglofone tine foarte mult de contextul politic.
"Eu am fost atrasa de studiile in tarile anglofone pentru ca profesorii au fost la randul lor antrenati in spiritul anglofon si mi-au transmis si mie aceeasi paradigma, care intamplator mi s-a si potrivit. Acum, desi stiu franceza bine, am studiat-o intensiv 10 ani, Franta nu a fost o varianta prioritara. Si asta nu datorita limbii pe care o cunosc, ci limbii in care se publica toate cercetarile populare din domeniul meu de specializare. Oricata franceza stii, daca toti "marii" cercetatori iti sunt prezentati ca fiind din paradigma anglosaxona, atunci vei crede ca cea mai buna scoala o vei avea impreuna cu acestia" a mai precizat Diana.
In plus, modul de predare diferit faţă de cel din universităţile din România, precum şi activităţile practice incluse în pregătire au fost alte atuuri pentru care a ales spaţiul anglo-saxon.
"Educaţia în Franţa este un pic mai obscură şi nici nu eram sigură pe franceza mea."
Olivia Vicol
studentă
Franceza, în regres după război
Antonio Ciocan, reprezentantul Fundaţiei „Dinu Patriciu", explică declinul limbii franceze. „La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, perioadă în care mai toată elita acestei ţări urmase cursuri universitare prin Franţa, limba franceză era «lingua franca» a diplomaţiei şi a aristocraţiei. Limba franceză a pierdut acest statut în faţa limbii engleze odată cu pierderea de către Franţa a statutului de superputere după cel de-al Doilea Război Mondial".
Se încarcă comentariile...
