Cristoiu: "Din câte ştiu eu, Boc şi-a depus demisia acum două săptămâni"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceea ce până în prezent era doar un zvon, a fost confirmat şi de jurnalistul Ion Cristoiu: Emil Boc şi-a dat demisia din fruntea Executivului.

"Emil Boc şi-a depus demisia încă de acum două săptămâni, din câte ştiu eu", a spus Cristoiu la Realitatea TV, fără a oferi însă alte detalii.

PENSIE DE PROCUROR DE LUX: APROAPE 5.000 DE EURO

De altfel, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat pentru  Gândul că dacă programul Guvernului va da greş, atunci premierul Emil Boc trebuie să demisioneze.

"Tocmai, îmi asum răspunderea acum (e vorba de Guvern, n.r.) şi dacă acest program dă greş evident că premierul va trebui să demisioneze. Dacă nu se aplică cum e pe hârtie şi încep tot felul de retractări, de ezitări, şi... aşa mai departe, dacă apare genul acesta de ezitare, atunci cu siguranţă nu-şi va face efectul programul", a declarat Lăzăroiu luni.

Întrebat dacă primul-ministru ar trebui să demisioneze acum, consilierul preşedintelui Băsescu a spus că nu. "Ar fi un gest de laşitate, eu cred că de-abia de acum urmează greul pentru premier şi pentru întregul Cabinet, deci cred trebuie să rămână", a spus Lăzăroiu. De asemenea, un gest de laşitate şi o eroare ar fi şi o eventuală demisie a preşedintelui Băsescu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite