Un preşedinte pe viaţă: Ion Iliescu

În decembrie 2004, în ultimele zile ale mandatului de preşedinte, Ion Iliescu a creat un institut menit să scrie istoria Revoluţiei sale. Institutul Revoluţiei este finanţat din bani publici. Până acum a consumat peste două milioane şi jumătate de euro. Iliescu este exasperat: „Ce vă interesează? Da, suntem pe viaţă! Suntem nişte simboluri ale Revoluţiei“.

Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD) se ocupă cu organizarea de simpozioane şi mese rotunde în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu şi alţii din gaşca emanaţilor perorează despre Revoluţia lor şi, câteodată, despre Mineriada lor. Lansează cărţi şi broşuri care nu se abat nici ele de la linia iliesciană a istoriei.

Citiţi şi:

Iliescu ne tot minte. FSN e dinainte!

Revoluţia, prin vizorul Securităţii

Dumitru Sechelariu revoluţionar: „Sunt un deţinut politic în propria mea curte“

Nimic nou nu au aflat românii de la Institutul Revoluţiei. Nici cine a tras în ei, nici cine a fost creierul diversiunii sângeroase, nici de ce Televiziunea Română a panicat zile în şir populaţia, nici cine a scos civilii în stradă şi i-a înarmat. Mergând pe aceste piste, ar fi lovit, pe alocuri, şi în cel care patronează această instituţie: Ion Iliescu. Este o atmosferă cuminte la IRRD. Din când în când se mai întâlnesc acolo grupuri de revoluţionari. Se acuză unii pe alţii de parvenire de se aude până la Piaţa Romană.

Şi totuşi, această instituţie este cea abilitată de stat să scrie istoria Revoluţiei Române. Este varianta oficială a României cu privire la evenimentele petrecute acum 21 de ani. Iar această variantă este, ne vedem obligaţi din nou să o spunem, mincinoasă! Câteva idei răzbat din publicaţiile tipărite de IRRD: Revoluţia română este 100%  revoluţia oamenilor care au ieşit pe străzi în 1989 (nimic despre lovitura de stat ticluită în anii '80). Vinovat pentru toţi morţii din decembrie 1989 este Nicolae Ceauşescu (nimic despre diversiunea începută în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989).

Despre mass-media: realităţi confecţionate

De ce a fost nevoie de un institut al Revoluţiei? Conducerea acestuia motivează într-un raport de activitate dat publicităţii anul trecut: „Pe fondul confruntărilor politice declanşate încă din ianuarie 1990, s-a încercat şi se încearcă încă deturnarea esenţei evenimentelor din decembrie 1989, negarea rolului factorului intern, al poporului român şi al unor personalităţi implicate în Revoluţie, se caută impunerea într-o manieră agresivă, prin mass-media, a unei «realităţi» confecţionate, fără corespondenţă în dramatismul zilelor din decembrie 1989". Cu alte cuvinte, IRRD apără Revoluţia lui Iliescu şi a oamenilor săi de cercetările întreprinse de mass-media.

Banii, banii, banii

Bugetul Institutului Revoluţiei este asigurat din bani publici, prin bugetul Senatului. Peste două milioane şi jumătate de euro a „tocat" IRRD din 2005, când şi-a început activitatea, şi până azi. Sediul Institutului se află în centrul Bucureştiului, într-o clădire „bur­gheză", de epocă, pusă la dispoziţie de Administraţia Protocolului de Stat.

Buget pe ani
- 2005 - 1.759.000 lei
- 2006 - 1.640.000 lei
- 2007 - 1.174.000 lei
- 2008 - 1.595.000 lei
- 2009 - 1. 583.000 lei
- 2010 - 1.793.000 lei
- 2011 - 1.700.000 lei

Cadrul legislativ al IRRD, plin de semne de întrebareţ

Legea 556/2004, cea care a dat naştere Institutului Revoluţiei, a plecat de la biroul prezidenţial al lui Ion Iliescu în toamna anului 2004. Iliescu intrase pe ultima turnantă a celui din urmă mandat al său de preşedinte şi dorea să-şi asigure un climat istoric prietenos în legătură cu Revoluţia. Legea a trecut ca un fulger prin Parlament, iar la 14 decembrie 2004, cu câteva zile înainte de finalul maratonului prezidenţial al lui Iliescu, a fost adoptată.

Articolul 3, litera A din lege precizează: „Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, ca organ deliberativ de conducere a Institutului, cu mandat permanent, este format dintr‑un număr de 25 de personalităţi reprezentative şi recunoscute ale Revoluţiei Române". Formularea de "mandat permanent" dă bătăi de cap juriştilor. Cei de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor (SSPR) susţin că mandatul permanent al Colegiului Naţional poate fi contestat.

Ei argumentează că respectivul colegiu este permanent ca for de decizie, dar nu şi membrii lui. Membrii IRRD se bat cu pumnul în piept că sunt inamovibili, că au fost numiţi pe viaţă de Iliescu, întrucât legea stipulează că preşedintele ţării poate să numească membrii, dar nu să şi dea afară. Conform legii, actualul preşedinte poate să numească un nou membru doar atunci când un vechi membru moare. Până acum au murit doi oameni din Colegiul Naţional, Dan Iosif şi Sergiu Chiriacescu, şi nu a fost numit nimeni în locul lor.

Membrii pătaţi

„Membrii Colegiului Naţional sunt numiţi de catre Preşedintele României", mai spune legea de funcţionare a IRRD. În 2004, preşedintele Iliescu a numit cele 25 de persoane. Între ele: Emil Cuteanu (condamnat, ulterior, la cinci ani de închisoare - decizie nedefinitivă încă - pentru că şi-a însuşit foloase necuvenite în valoare de 200.000 de lei, pe când conducea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), „Cico" Dumitrescu (diversionist de calibru în Televiziunea Română, în timpul Revoluţiei), Cazimir Ionescu (a apărut la 22 decembrie 1989, la TVR, alarmând populaţia că teroriştii vor rade de pe faţa pământului oraşe întregi), Sergiu Nicolaescu şi Gelu Voican (despre ale căror fapte de arme în decembrie 1989 am scris în episodul de luni, 4 iulie 2011, al serialului nostru), Dumitru Mazilu (care de câţiva ani scrie cărţi în care încearcă să spoiască adevărul pe care l-a scris tot el într-un volum incendiar, „Revoluţia furată", apărut în 1991), Răzvan Theodorescu (personaj care a jucat un rol important în manipulările televizate din 1990, inclusiv la Mineriada din 13-15 iunie). Toţi aceştia au fost numiţi cu mandate permanente. Legea nu prevede alegeri sau alte forme de schimbare a cadrelor.

Băsescu, pasivul

Pentru ca toată această acţiune de înfiinţare a Institutului să fie o mascaradă, membrii numiţi de Ion Iliescu l-au ales o zi mai târziu (15 decembrie 2004) în funcţia de preşedinte al IRRD pe acelaşi Ion Iliescu. Grupul iliescian s-a aşezat astfel la cârma „crucişătorului" menit să rescrie istoria Revoluţiei Române. Toţi se aşteptau atunci ca Adrian Năstase şi PSD să câştige alegerile prezidenţiale, astfel încât noul şef de stat să nu aibă niciun interes să umble la legea de funcţionare a IRRD. Au câştigat însă Traian Băsescu şi Alianţa PNL-PD. Revoluţionarii adevăraţi au sperat că Băsescu şi ai lui îi vor înlătura imediat pe neocomuniştii de la Institut.

În cele două campanii electorale pentru Preşedinţia României, Băsescu a brodat cu energie pe tema neocomunismului din care-şi trăgeau seva contracandidaţii săi (Adrian Năstase în 2004 şi Mircea Geoană în 2009). Şi totuşi, în cei şapte ani de mandat, Băsescu nu a făcut nimic pentru a lămuri tainele Revoluţiei Române din 1989. Dosarele Revoluţiei zac în continuare în arhivele Parchetului General, iar Institutul Revoluţiei este condus tot de Iliescu şi de oamenii numiţi de el în 2004.

"Membrii Colegiului Naţional sunt numiţi de catre Preşedintele României.''
Legea de funcţionare a IRRD

Institutul lui Iliescu

Claudiu Iordache, directorul general al IRRD, nu a putut fi contactat, fiind în concediu de odihnă. Istoricul Ion Calafeteanu, directorul adjunct, se fereşte de titulatura „Institutul lui Iliescu", dar admite că a urmărit Revoluţia la televizor şi că s-a bucurat când l-a văzut pe Iliescu. „Eu îl cunoşteam, atunci, în 1989, pe Crişan Iliescu, unul dintre fraţii lui Ion Iliescu. Era un om cinstit şi corect. Atunci când am auzit că vine Ion Iliescu la cârma ţării, am zis că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap, fiind convins că-i seamănă fratelui său".

Ion Iliescu (stânga) şi-a unit forţele revoluţionare cu Petre Roman şi Claudiu Iordache 

Istoricul Calafeteanu recunoaşte că nu s-a aplecat atent asupra revoluţionarului Ion Iliescu şi a celorlalţi colegi ai săi din IRRD, de exemplu diversionistul Cico Dumitrescu. „Acum scriu un tratat despre Constituţia din 1991. Sincer să fiu, nu a trezit interesul nostru persoana lui Cico Dumitrescu la Revoluţie. Iar domnul Iliescu nu se bagă. Noi analizăm documente, nu facem anchetă judiciară". Dacă este întrebat cine a omorât peste o mie de oameni la Revoluţie, Ion Calafeteanu spune că „este o problemă nelămurită".

Poate la toamnă...

În luna decembrie a anului trecut, SSPR (aflat în subordinea Guvernului) a cerut schimbarea a trei membri din cadrul Consiliului Naţional al Institutului. E vorba de Emil Cutean, Petrică Balint şi Cico Dumitrescu. Primii doi sunt inamici personali ai lui George Costin, secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor. Rezultatul însă a fost negativ. „Nu s-a luat în calcul schimbarea. Am trimis cererea la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor şi s-a blocat acolo", spune Costin.

Raymond Luca (PNL), preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Problemele Revoluţionarilor, ne-a declarat: „Acea sesizare venită de la SSPR nu era foarte bine formulată. Avea în vedere înlocuirea unor persoane asupra cărora, în opinia SSPR, planau nişte suspiciuni. Or, noi nu putem lucra cu suspiciuni. Pot să vă spun că în comisie am discutat problema IRRD şi am ajuns la concluzia că trebuie să facem o propunere legislativă pentru completarea actului normativ pe baza căruia funcţionează institutul.

Trebuie stabilit clar în ce manieră se pot schimba membrii, pentru că nu e normal ca ei să fie numiţi pe viaţă acolo. În debutul sesiunii parlamentare din toamnă vom înainta această propunere. Vrem să limităm şi numărul de persoane în Colegiul institutului şi să dăm posibilitatea societăţii civile să-şi aleagă nişte reprezentanţi în această componenţă".  În solicitarea pe care a formulat-o, George Costin nu a cerut şi schimbarea lui Ion Iliescu din funcţia de preşedinte IRRD. Costin a fost mereu în relaţii bune cu Puterea. El a fost cooptat de PSD pe vremea când Iliescu era preşedinte, între 2001 şi 2003. În prezent este, desigur, membru PDL. 

Iar s-a supărat Ion Iliescu

L-am întrebat pe Ion Iliescu dacă i se pare firească această sinecură pe viaţă în care s-a postat pe sine şi pe acoliţii săi. Primul lui răspuns: „Dar ce vă interesează?". Al doilea răspuns: „Da, domnule, suntem pe viaţă. Pentru că suntem nişte personalităţi ale Revoluţiei. Suntem un simbol". L-am întrebat dacă e normal ca un institut susţinut din bugetul de stat să aibă o conducere cu mandat pe viaţă şi a eschivat: "Dar membrii Colegiului nu sunt plătiţi, doar directorul, adjunctul şi câţiva oameni de la personal. E un buget pentru cercetare. Eu nu mi-am scos cărţile la institut, ca să nu se interpreteze". În final l-am întrebat pe Ion Iliescu dacă Institutul a răspuns la vreuna dintre marile întrebări legate de Revoluţie. „Institutul cercetează ştiinţific, nu îşi propune să răspundă la întrebările la care trebuia să răspundă Procuratura. Încercaţi să deturnaţi. Faceţi mult rău! Păcat de voi, băieţi tineri...".

Membrii Colegiului IRRD (aleşi pe viaţă)

Prin decretul semnat de Ion Iliescu au fost numiţi în calitate de membri ai Colegiului Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989 următorii:
- Petrică Balint
- Sergiu Chiriacescu (decedat)
- Emilian Cutean
- Dan Iosif (decedat)
- Emil „Cico" Dumitrescu
- Lorin Fortuna
- Cazimir Ionescu
- Claudiu Iordache
- Mihail Ispas
- Eugenia Iorga
- Dumitru Mazilu
- Alexandru Mironov
- Sergiu Nicolaescu
- Gheorghe Pastor
- Petre Roman
- Romeo Raicu
- Adrian Sanda
- Ion Savu
- Răzvan Theodorescu
- Dan Toader
- Doru Ţigău
- Dorel Vişan
- Valentin Voicilă
- Gelu Voican Voiculescu
- Emil Vlădesan