Udrea, acuzată de jaf cu banul public la Dezvoltare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eduard Hellvig susţine că în perioada în care Elena Udrea a condus Ministerul Dezvoltării s-au înregistrat nereguli majore
Eduard Hellvig susţine că în perioada în care Elena Udrea a condus Ministerul Dezvoltării s-au înregistrat nereguli majore

Ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, a dat publicităţii concluziile auditului pentru perioada în care Elena Udrea a condus instituţia.

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDTR), Eduard Hellvig, a prezentat, luni, concluzia raportului de audit efectuat în minister, pentru perioada 2009-2012, în ceea ce priveşte Compania Naţională de Investiţii (CNI) şi Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii (PNDI). „Concluzia acestui raport este jaf, jaf cu banul public. Este un cuvânt care, din păcate, este rezultatul analizei. Avem de-a face cu dispreţ faţă de banul public şi faţă de cetăţean", a declarat ministrul Eduard Hellvig.

El a făcut o scurtă trecere în revistă a unora dintre neregulile de la Ministerul Turismului din perioada în care la conducere se afla Elena Udrea. Astfel, auditul realizat la CNI a scos la iveală faptul că nu a existat o strategie corespunzătoare de implementare a programelor, ba, mai mult, există câteva firme care sunt abonate la contractele MDTR.

„Au fost constatate nereguli în legătură cu mai multe firme, care au fiecare câte 8 - 12 contracte încheiate cu Compania Naţională de Investiţii, au întârzieri, iar valoarea contractelor a fost majorată prin acte adiţionale, după ce acestea au fost selectate prin licitaţie publică. Sunt întârzieri de până la 700 de zile", a subliniat Eduard Hellvig.

Ministrul a trecut în revistă câteva firme cu probleme, precum SC Consim (20 de contracte), Rico SRL (18 contracte), SC Bella Consulting Construction (nouă contracte), SC Erbaşu SA (şase contracte) etc. În altă ordine de idei, ministrul Hellvig a atras atenţia şi  asupra firmei SC European Hidroconstruct care, deşi are pe statul de plată un singur angajat, derulează 14 contracte de investiţii (poduri şi podeţe), iar în prezent sunt finalizate doar trei dintre ele.

Soarta PNDI, discutată cu Ponta

Nici în ceea ce priveşte activitatea PNDI, lucrurile nu stau mai bine. Auditul a relevat faptul că în ceea ce priveşte evaluarea, prioritizarea şi selectarea proiectelor nu au existat criterii relevante.

Potrivit ministrului, acordarea banilor pe proiecte s-a făcut necontrolat, ajungându-se la aberaţii de investiţii, precum drumuri care leagă „nimic de nimic". În ceea ce priveşte soarta Programului Naţional de Dezvoltare al Infrastructurii, în perioada următoare, ministrul Hellvig va discuta cu premierul Victor Ponta şi mai apoi cu reprezentanţii FMI despre continuarea lui.

Săli de sport moderne în sate fără canalizare

Din audit mai reiese că o serie de săli de sport s-au construit în localităţi cu un număr mic de locuitori şi cu o populaţie a cărei vârstă nu justifică astfel de investiţie.

În plus, aceste localităţi nu au condiţii minime de trai. „Nu e normal să se construiască săli de sport într-o localitate care nu există apă curentă, canalizare şi curent electric", explică ministrul Hellvig. Două dintre localităţile aflate în această situaţie sunt Rieni şi Poienii de Jos, unde sălile de sport au necesitat investiţii de 2,5 milioane de lei, respectiv 3,1 milioane de lei.

15.000 de euro pentru capace de WC

Raportul auditului a mai relevat faptul că, în perioada 2009-2012, în planul de achiziţii al MDRT a fost inclusă şi cumpărarea de capace de toaletă în valoare de 15.000 de euro. Întrebat despre numărul capacelor cumpărate, Hellvig a declarat: „V-am spus suma. Nu mă ocup de capacele de WC în minister".

Elena Udrea nu a comentat

Contactată pentru a-şi exprima punctul de vedere, Elena Udrea s-a limitat să spună că fostul ministru al Turismului Cristian Petrescu a dat o declaraţie în legătură cu acest subiect.

Într-un comunicat de presă, Cristian Petrescu susţine că auditul actualului ministru Eduard Hellvig „face parte din arsenalul de petarde mediatice lansat de USL pentru finalul de campanie pentru referendum". Referitor la sălile de sport, Petrescu spune că nicio sală de sport nu a costat mai mult de 600.000 de euro şi nu au fost construite în comunităţi mai mici de 5.000 de persoane.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite