VIDEO Singurătatea copiilor cu SIDA de la Singureni

Copiii seropozitivi instituţionalizaţi în cele două centre de plasament din comuna Singureni (Giurgiu) se luptă cu prejudecăţile unei comunităţi care nu vrea să-i accepte. „Adevărul“ vă prezintă povestea cutremurătoare a seropozitivilor din Singureni şi a unei vieţi măcinate de stigmatul virusului HIV-SIDA.

Un reportaj contrafăcut, difuzat săptămâna trecută de o televiziune naţională, a readus comuna Singureni din judeţul Giurgiu în atenţia românilor. Promovat sub acoperişul unui titlu bombastic -  „Pepiniera de seropozitivi de la Singureni" -, materialul aproape jurnalistic informa că numărul cazurilor de îmbolnăvire cu virusul HIV din comună a crescut alarmant în ultima vreme, întrucât tinerii instituţionalizaţi în cele două centre de plasament s-au împrietenit poate prea mult nu doar cu adolescenţii sănătoşi din comună, ba chiar cu oameni în toată firea.

„M-a prins mascaţii, m-a găsit poliţia cu ea în pat", detalia un sătean, trecut de mult de vârsta la care hormonii iau deciziile în locul raţiunii, idila sa cu o fată seropozitivă „frumoasă, belea!". Primarul comunei, Ştefan Tăgârţă, ţinea isonul ştirii exclusive, explicând, afectat, că „şi în interiorul localităţii ar fi persoane care ar fi infestate. Ca număr, pot să spun că sunt de ordinul zecilor". Reporterii „Adevărul" au ajuns în localitatea Singureni, încercând să-i identifice şi să-i cunoască atât pe sătenii care au contractat virusului HIV, cât şi pe cei care l-au transmis. La faţa locului, realitatea nu este însă ca la televizor.

Epidemia discriminării

Într-adevăr, am găsit în comuna giurgiuveană o adevărată epidemie, însă nu SIDA este cea care tulbură liniştea în localitate. Stigmatizarea şi discriminarea copiilor şi a adolescenţilor seropozitivi au devenit, la Singureni, un beteşug general contagios. Normele morale şubrede ale sătenilor, etichetele nedrepte şi atitudinile pe care, fără să exagerăm, le putem numi dis­tructive au secţionat, brutal, comunitatea în două categorii: seropozitivi şi „sănătoşi". În comuna aflată la 32 de kilometri de Giurgiu, HIVul nu mai este maladia tinerilor instituţionalizaţi. Este a tuturor celorlalţi săteni, care nu pot accepta că acest virus nu se transmite prin relaţii sociale!

Cazul localităţii Singureni devenise celebru imediat după Revoluţie, când sătenii se tânguiau în presa faptului divers că, în comunism, la spitalul din comună ar fi avut loc experimente cu medicamente, iar copiii născuţi în perioada '87-'92 au fost infestaţi cu HIV. Astăzi, pe raza comunei există două fundaţii, „Bambini in Emergenza" şi „Sfânta Maria", care găzduiesc, în total, 35 de adolescenţi şi copii abandonaţi de familie, mult mai puţini decât erau în anii '90, când s‑au instalat în localitate.

O parte din aceştia suferă de sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA), iar cei mai mulţi n-au împlinit încă 7 ani. Sunt copii, frumoşi, ca orice copil, au fruntea netedă şi le joacă ochii în cap de prospeţime. Nu ştiu foarte bine ce înseamnă viaţa ori moartea, şi e normal să nu ştie. Au învăţat, în schimb, ce sunt dispreţul, repulsia nejustificată şi resentimentele născute din prejudecăţi. Au învăţat ce simţi când pe balansoar e o singură persoană.

Asistenţii maternali se străduiesc să-i convingă că SIDA este o afecţiune, nu o ruşine, însă aceste lecţii sunt valide doar în perimetrul bine delimitat al centrelor de plasament. În comună, ştampila bolii lor vorbeşte înainte ca ei să pronunţe vreun cuvânt. Iată ironia: aceşti copii sunt, de fapt, cei mai „singureni" din judeţ.

Ştefan Tăgârţă, primarul comunei, aruncă aceste atitudini pe umerii localnicilor, ridică neputincios din umeri şi se eschivează, caraghios, când e chestionat în legătură cu proliferarea virusului HIV în Singureni. În declaraţiile oficiale trebuie, desigur, să disimulezi stereotipurile. „Aceste fundaţii funcţionează de câţiva ani. Există şi cazuri de seropozitivi, ca în fiecare localitate, dar eu nu sunt în măsură să afirm că cele două fundaţii sunt de vină. Au existat, în urmă cu ceva vreme, şi cazuri de adolescenţi seropozitivi, dar au mai plecat de aici. Probleme? Nu sunt copii care să facă probleme, din câte ştiu eu. Reclamaţii? Nu a venit niciun sătean să‑mi spună că s-a îmbolnăvit din cauza tinerilor."

Când se închid microfonul şi reportofonul, discuţia amicală capătă însă alte valenţe, iar primarul renunţă la eufemisme. „Ştiţi, nu există comunicare, nu poţi să vorbeşti cu ei... Şi mai e o problemă. Copiii aceştia vor să înveţe laolaltă cu ai noştri. Păi, nu se poate aşa ceva...". Argumentul acestor potenţiale riscuri este consolidat cu fermitate şi de viceprimarul comunei, Marian Pătuleanu, care crede că o simplă joacă a celor mici poate avea consecinţe catastrofale. „O lovitură mică între copii, o bubiţă şi, gata!, s-a luat. Cei din fundaţie vor să-şi aducă toţi copiii la grădiniţă, dar nici chiar aşa. Nu e o discriminare, ăsta e, pur şi simlpu, un fapt", crede viceprimarul.

Temeri neîntemeiate

Cifrele oficiale spun însă altceva. În localitate şi în satele din apropiere sunt în evidenţe doar patru persoane seropozitive neinstituţionalizate. Despre lipsa apariţiei unor cazuri noi de localnici infectaţi cu HIV vorbeşte şi Paul Marinescu, fondatorul Centrului „Sfânta Maria" şi managerul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Giurgiu. „De 15 ani avem înregistraţi patru copii diagnosticaţi cu HIV în zonă. În Spitalul de Boli Infecţioase Singureni sunt internaţi câte doi-trei copii, unii vin şi alţii pleacă. Tot satul ştie că sunt copii seropozitivi, iar aceşti tineri sunt responsabili şi au o viaţa normală, asemenea unui copil normal", explică acesta.

"Cei din fundaţie vor să-şi aducă toţi copiii la grădiniţă, dar nici chiar aşa. Nu e o discriminare, ăsta e, pur şi simlpu, un fapt. ''
Marian Pătuleanu
viceprimar Singureni

35 de copii abandonaţi şi adolescenţi sunt instituţionalizaţi în cele două centre din comuna Singureni.

„Ni s-a spus că suntem ruşinea comunei"

Tania Stănescu, coordonatorul Fundaţiei „Bambini in Emergenza“

84% din români nu sunt dispuşi să bea din acelaşi pahar cu un bolnav de SIDA, arată un sondaj realizat, la finele anului trecut, de Totem Communication la comanda Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Aşa arată şi realitatea din Singureni. Sătenii mărturisesc, cu un nod în gât, că se tem să-şi ducă odraslele la aceeaşi grădiniţă cu un copil seropozitiv. Mai mult, anul trecut, în comună, a fost organizat un protest - la care a participat însuşi primarul! - faţă de această imixtiune. Legea cu privire la profilaxia infecţiei HIV/SIDA le garantează dreptul copiilor seropozitivi la educaţie, însă preconcepţiile rurale nu ţin seama de idealuri precum drepturile omului.

Unul dintre copiii de la centrul „Bambini in Emergenza" ar fi trebuit să înceapă, din septembrie, clasa I. Are 7 ani şi abia aşteaptă Abecedarul. Autorităţile i-au restricţionat însă dreptul de a sta în bancă alături de alţi elevi. Cum i se poate spune unui copil că nu are voie la şcoală? Localnicii n-au rezolvat şi această problemă. ''Am două fetiţe şi mi-e teamă să le duc la grădiniţă. Le ţin acasă, le dau de mâncare şi aştept să le mărit, ce să fac. Mi-e teamă să nu se îmbolnăvească, e un risc real", mărturiseşte unul dintre localnici, care a acceptat să vorbească „doar sub protecţia anonimatului".

„Ruşinea" din singureni

Se discută despre Sodoma şi Gomora şi nu-ţi trebuie nicio cercetare detaşată despre fenomenul discriminării copiilor seropozitivi ca să realizezi că această atitudine este populară în comună. „Vin copiii de la centre şi umblă pe stradă! Nu ne băgăm cu ei, noi avem gaşca noastră. Îi salutăm şi atât! Şi vă spun că unii mai şi fumează", explică un tânăr de 16 ani.

„Cea mai mare problemă e că aceşti copii se află printre noi. Se spune că au îmbolnăvit satul! Ar fi bine să-i ducă de-aici, dar unde să-i ducă?", se plânge un alt sătean. „Ni s-a spus la un moment dat că suntem ruşinea comunei, că lumea ştie de localitatea Singureni din cauza faptului că aici sunt cei bolnavi de SIDA. Suntem dezamăgiţi de atitudinea autorităţilor locale", mărturiseşte Tania Stănescu, coordonatorul activităţilor sociale din cadrul Fundaţiei „Bambini in Emergenza". Copiii instituţionalizaţi îi spun „doamna Tania" şi se îngrămădesc să o îmbrăţişeze. Şi asta doar pentru că e printre puţinii oameni care îi întreabă, cu zâmbetul pe buze, „Ce-aţi făcut astăzi?". De câte ori primiţi această întrebare într-o zi? Pentru aceşti copii este ceva special.

„Locuitorii nu cunosc modalitatea de transmitere a virusului şi nici cum se previne, însă nu pot renunţa la prejudecăţile lor. Copiii din fundaţia noastră nu au putut frecventa şcoala din Singureni din cauza acestor atitudini discriminatorii. Teama oamenilor de a nu-şi lăsa copiii la grădiniţă este nejustificată", explică Tania Stănescu.

Stigmatul hiv/sida

În centrul Fundaţiei „Bambini in Emergenza" sunt instituţionalizaţi 22 de copii între opt luni şi şapte ani şi trei tineri de 22 de ani. Între cei mici, se găsesc atât copii diag­nosticaţi seropozitiv, cât şi seronegativ. Învaţă, se joacă şi mănâncă împreună şi, de peste 13 ani, nu a existat un singur caz de îmbolnăvire.

Cătălina este o fetiţă de numai patru ani. Este timidă, dar dornică de afecţiune şi extrem de inteligentă. Te simte de îndată că ai sufletul bun şi o dată ce s-a lipit de tine are grijă să nu-ţi mai dea drumul de teamă să nu te piardă. Familia a abandonat-o la numai câteva luni. Mama sa este bolnavă de HIV-SIDA, dar micuţa a avut norocul să nu moştenească virusul, iar acum este perfect sănătoasă. La grădiniţă poartă însă stigmatul unui copil bolnav de SIDA. Părinţii celorlalţi copii n-au ştiut să facă diferenţa.

„Nimeni nu-şi cere scuze"

Reporterii „Adevărul" au stat de vorbă cu doi dintre tinerii seropozitivi din Singureni. Geta şi Alex au 22 de ani şi sunt voluntari la Fundaţia „Bambini in Emergenza". Au acceptat să vorbească fără aparate de fotografiat sau camere video. N-au încercat să ne facă să înţelegem ce înseamnă o viaţă care oscilează între compasiune, supraprotecţie, respingere şi abandon, pentru că nu vom înţelege niciodată. Emotivi şi reţinuţi, ne-au demonstrat însă ce înseamnă pofta de viaţă, aspiraţiile sincere şi normalitatea. Geta a venit la Singureni în 2002, de la un centru din Capitală. Avea 11 ani şi nu putea să meargă, căci, pentru cei care o îngrijeau, nu era important. Fizioterapeuţii de la „Bambini in Emergenza" au ajutat-o şi, astăzi, nici n-ai spune că a avut vreodată probleme locomotorii.

„Sunt fericit că pot munci"

Geta a făcut liceul la Grupul Şcolar Agricol din localitatea Călugăreni (Giurgiu) şi povesteşte cu nostalgie despre vremea când era parte dintr-un colectiv de vârsta sa. „Când mergeam la şcoală, aveam o prietenă, Dana, care vorbea cu mine. Mă înţelegeam foarte bine cu ea. Alţi colegi, e drept, vorbeau destul de urât cu mine. Eu înţeleg că nu-şi dau seama, dar ştiţi ce e cel mai greu? Nimeni nu-şi cere scuze niciodată!" Despre viitor, Geta se fereşte să vorbească. „Nu mi-am făcut niciodată planuri. Când ştii cât de greu o să fie, ţi-e teamă să te gândeşti". Alex provine dintr-o familie mare. Are 11 fraţi, pe care nu-i cunoaşte, dar pe care îi preţuieşte la fel ca pe el. Îi place să zâmbească, radiază şi le este recunoscător celor care-i oferă un loc de dormit.

„Sunt fericit că am puterea de a munci şi că pot să ajut pe altcineva. Tund iarba, repar, fac orice. E frumos când simţi că oamenii au grijă de tine". Alex vrea să lucreze într-un şantier, cot la cot cu bărbaţii adevăraţi. E puternic şi nu se dă la o parte de la munca grea. Ultima oară şi-a văzut tatăl în urmă cu şapte ani şi, de atunci, legătura s-a păstrat prin scrisori. Ultima scrisoare i s-a întors însă înapoi, nedesfăcută. Tatăl său se eliberase din penitenciar.

Ce este SIDA?

Rezultatul infectării cu virusul imunodeficienţei umane este distrugerea sistemului imunitar. Maladia se poate transmite prin sânge, spermă, secreţii genitale, lichid cefalo-rahidian şi lapte matern.Cercetările au arătat că se poate exclude transmiterea prin secreţia oculară (lacrimi), bucală sau prin transpiraţie, deoarece concentraţia de HIV nu este destul de mare pentru a cauza infectarea. De asemenea, virusul nu se transmite pe calea aerului, precum alte afecţiuni virale. Infectarea intenţionată cu virusul HIV este condamnată de lege cu închisoare de la 5 la 15 ani. Primul caz de SIDA a fost raportat în România în anul 1985. Până în 2010, numărul cazurilor declarate a crescut la peste 16.000.