Profesorii vor protesta la Cotroceni cu efectivele reduse

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii au o serie de nemulţumiri (foto arhivă)
Profesorii au o serie de nemulţumiri (foto arhivă)

Protestul programat pentru marţi la Cotroceni nu a fost anulat, însă unii profesori au renunţat să mai participe după ce au aflat c-a decedat mama preşedintelui Traian Băsescu.

UPDATE Liderii Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN) şi cei ai Federaţiei “Spiru Haret” au fost asaltaţi luni de telefoane ale membrilor din teritoriu care doreau să ştie dacă mai are vreun rost să se deplaseze la Bucureşti.  "Ne-au sunat din toată ţara ca să ne spună că nu este omeneşte să mai facem ceva, când preşedintele este în doliu ", a declarat preşedintele Constantin Ciosu, luni după-amiază.

Spre seară, după mai multe ore de discuţii, s-a luat decizia ca protestul să continue, deşi multe organizaţii judeţene au renunţat să mai vină în Capitală. “Mergem mai departe, unii oameni au plecat deja, alţii au şi ajuns în Bucureşti”, a explicat Gheorghe Isvoranu, preşedintele “Spiru Haret”.

Deşi se organizează, protestul nu va mai avea aceeaşi  putere. În primul rând, vor fi prezenţi mai puţini dascăli, spune Dragoş Neacşu, director FEN, deoarece fiecare organizaţie judeţeană a luat decizia pe care a considerat-o de cuviinţă. Cei din Sibiu, Botoşani, Vaslui, Mehedinţi şi alte câteva judeţe au renunţat la miting.

Aşadar, din cei aproximativ 3.000 de sindicalişti pentru care s-a lcerut autorizaţie este posibil să nu se prezinte la porţile Cotrocenilor decât jumătate.

Decesul mamei preşedintelui v-a schimba radical şi forma protestului. Liderii le-au cerut celor care vor veni la miting să arunce toate pancartele care-l vizau pe Traian Băsescu şi să nu scandeze nimic referitor la acesta. Aşadar, sindicaliştii din faţa Administraţiei prezidenţiale nu au voie să-I huiduiască decât pe premier şi pe ministrul Educaţiei.

Mitingul normal la Guvern

Cea mai mare organizaţie de profil, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI),  va fi prezentă în faţa Palatului Victoria cu aproximativ 10.000 de oameni, a confirmat preşedintele acesteia, Aurel Cornea.  De acolo, dascălii vor pleca spre Ministerul Muncii şi apoi spre cel al Educaţiei.

Drama familiei Băsescu schimbă discursul sindicatelor

"Suntem asaltaţi cu telefoane din toată ţara, de la oamenii noştri care spun că nu este omeneşte să mai facem ceva, când preşedintele este în doliu. Deocamdată, nu am luat nicio decizie, dar cel mai probabil vom contramanda totul", a declarat preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale (FEN), Constantin Ciosu.

FEN şi Federaţia Spiru Haret aveau autorizaţie pentru un miting de 2.500 - 3.000 de persoane organizat marţi, la intrarea dinspre Complexul Leu a Administraţiei Prezidenţiale. Vestea morţii mamei preşedintelui a dat totul peste cap, întrucât sindicaliştii consideră inuman să-l "colinde" pe Băsescu în acest interval destinat priveghiului.

Drama familiei Băsescu i-a dezarmat pe sindicalişti şi a schimbat radical discursul acestora. Dacă liderii celor două organizaţii susţineau până acum că "tot răul din ţara asta vine de la Cotroceni", Constantin Ciosu a spus ieri că, în fond, preşedintele este doar un mediator social. "Guvernul are toată răspunderea pentru măsurile de austeritate, şeful statului n-are un rol executiv în acest sens", a explicat liderul FEN.El a explicat că au vrut să meargă la sediul Preşedinţiei pentru a "diversifica puţin protestele".

Chiar dacă mitingul de la Cotroceni se anulează, Bucureştiul tot va fi bulversat de protestele dascălilor.Cea mai mare organizaţie de profil, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), va fi prezentă în Piaţa Victoriei cu aproximativ 10.000 de oameni, a confirmat preşedintele acesteia, Aurel Cornea.

Cadrele didactice din Buzău stau acasă, de Ziua Educaţiei. 200 de sindicalişti vor ajunge însă la miting.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite