Luptă pe avere: Dispariţia tragică a vedetelor duce deseori la scandaluri între rude

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Pintea a murit la 8 iunie 2007
Adrian Pintea a murit la 8 iunie 2007

Întrebarea „Şi averea cui îi rămâne?“, care apare imediat după moartea unei personalităţi, are, aproape tot timpul, puterea de a naşte conflicte între membrii aceleiaşi familii. 

Şocul provocat de moartea Mădălinei Manole a fost înlocuit cu şocul acuzaţiilor pe care părinţii regretatei artiste le aduc soţului, Petru Mircea. Ion şi Eugenia Manole spun că vila din Pipera i-a aparţinut în exclusivitate fetei lor. „Mădălina a avut mulţi bani în cont după moartea lui Şerban Georgescu, pe care i-a băgat în casa din Otopeni. Vila a fost gata înainte de căsătorie şi este pe numele ei. Petru nu are niciun drept acolo. Degeaba şi-a adus toate rudele din Moldova acolo. Am vorbit deja cu un avocat şi îi vom lua şi casa, şi copilul. Nepotul este singurul care va moşteni averea fetiţei mele“, au declarat părinţii Mădălinei Manole.

Citeşte şi:
Mădălina, sfâşiată între doi bărbaţi: primul a făcut-o celebră, al doilea nu a reuşit să o relanseze

Prof. Sorin Danciu relansează, în august, cartea „Mă cheamă Mădălina“


Cazul Mădălinei nu este primul în care moartea aduce după sine conflicte între rudele lăsate în urmă. Scandalul Dolănescu continuă şi astăzi în tribunale după cei doi fii ai cântăreţului de muzică populară Ion Dolănescu, Ionuţ şi Dragoş, n-au picat de acord la împărţeala frăţească averii lăsate de artist. Ion Dolănescu a încetat din viaţă la 19 martie, anul trecut, şi a lăsat în urmă o avere dobândită de-a lungul vieţii. Un apartament în valoare de 220.000 de euro şi o vilă de 400.000 de euro, ambele în Capitală, o casă în comuna Tunari, estimată la 100.000 de euro, o locuinţă de vacanţă la Sinaia, de aproximativ 150.000 de euro, un teren de 4.700 mp în Ilfov, evaluat la peste 300.000 de euro, şi o casă aflată în construcţie în Perşinari, estimată la 100.000 de euro. Adăugând veniturile obţinute din muzică, averea lui Dolănescu se ridică la două milioane de euro, îndeajuns de mult cât să işte un circ mediatic.

În scandalul dintre Ionuţ şi Dragoş Dolănescu au fost implicate şi mamele acestora, respectiv Maria Ciobanu şi Margarita Valenciano. Lupta dintre cei patru a fost oferită publicului prin intermediul emisiunilor mondene la care aceştia şi-au făcut apariţia pentru a-şi povesti versiunea fiecăruia a adevărului. Nici până astăzi, cei doi n-au ajuns la o înţelegere.  

Moartea actorului Adrian Pintea, la 8 iunie 2007, a adus după sine disputa între Lavinia Pintea, soţia regretatului actor şi familia acestuia. Procesul a fost deschis de Lavinia Pintea Tatomir împotriva surorii actorului, dar şi a tatălui vitreg.
Lavinia i-a dat în judecată pe Rodica Mary Austin şi pe George Pintea, pentru a putea deschide succesiunea după moartea actorului, întrucât cei trei nu s-au înţeles la notar. În decembrie 2009, Tribunalul Bucureşti (TB) a decis ca soţia lui Adrian Pintea să primească o treime din averea acestuia.

Dar averea nu constituie doar imobile sau conturi în bancă, ci şi drepturi de autor, în cazul cântăreţilor, precum şi marca înregistrată a numelui, cea din urmă fiind disputată între soţia şi sora lui Adrian Pintea.


Lavinia Pintea a înregistrat numele „Adrian Pintea“ la OSIM, la scurt timp după moartea soţului ei. Sora actorului a contestat înregistrarea mărcii, susţinând că acesta cuprinde o arie foarte largă de situaţii în care poate fi folosit numele, inclusiv pentru băuturi şi ţigări.
Lavinia Pintea a obţinut, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, dreptul de a utiliza numele soţului său. Tribunalul Bucureşti a admis, în parte, contestaţia Rodicăi Austin, sora lui Adrian Pintea, stabilind că numele actorului nu poate fi folosit în toate domeniile pentru care a fost obţinută înregistrarea la OSIM.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite