Directivă UE: de la 17 noiembrie nu se vor mai vinde decât ţigări care se sting singure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 17 noiembrie, pe piaţă nu vor mai exista decât ţigări care se sting dacă fumătorul nu trage des din ele. Decizia de înlocuire a ţigărilor a fost luată la nivelul UE încă din 2001 printr-o directivă şi a fost transpusă la noi printr-o lege încă din 2004. Standardele au fost adoptate în 2011.

Este prima revoluţie din domeniul tutunului care nu are legătură cu strădaniile de reducere a riscului fumatului asupra sănătăţii. A pornit de pe continentul nord-american, după ce s-a constat că un procent uriaş din incendii sunt produse de ţigările uitate aprinse. De altfel, primul loc unde s-au introdus ţigările RIP (de la Reduced Ignition Propensity, Tendinţă Scăzută de Aprindere - TSA), a fost New Yorkul.

Potrivit statisticilor, numărul celor morţi în incendii declanşate din cauza ţigărilor a scăzut brusc, după introducerea în 2004 a produselor RIP, de la 43 la 32. În Europa, revoluţia a fost preluată de o coaliţie britanică RIP, formată din organizaţii de nefumători şi din asociaţii ale victimelor focurilor cu o astfel de cauză, plus pompieri.

Un studiu european arăta că 11.000 dintre incendiile care au avut loc în statele Uniunii, din cauza ţigărilor aprinse şi aruncate aiurea sau nesupravegheate, au dus la moartea a 520 de persoane, la rănirea altor 1.600 de oameni şi la pagube materiale de 13 milioane de euro, în 2005. Numărul victimelor include nu doar fumătorii vinovaţi de izbucnirea focului fatal, ci şi nefumători aflaţi în clădiri cuprinse de flăcări, precum şi pompieri trimişi să intervină.

CITIŢI ŞI:

Românii preferă alimentele cancerigene. Dr Moroşanu: "Anumite substanţe conţinute în acest tip de carne determină mutaţii la nivelul ADN-ului"

Adrian Vasilescu, direc­tor corporate affaires Româ­nia&Bulgaria la Philip Morris, insistă însă: „Chiar dacă ţigaretele cu noile standarde se sting, cel mai probabil, atunci când sunt lăsate nesupravegheate, se ştie că orice material care se poate aprinde, inclusiv ţigaretele, poate provoca incendii. De aceea, noile ţigarete, marcate cu TSA, adică produs în conformitate cu noul standard, nu trebuie considerate ca fiind «sigure» împotriva incendiilor". Nu toate companiile vor inscripţiona cu TSA noile pachete, aceasta fiind opţiunea Philip Morris.

Diferă doar foiţa

Există mai multe tipuri de ţigări RIP, dar Uniunea a optat pentru varianta americană, unde nu diferă decât foiţa, faţă de produsele din tutun actuale. Hârtia în care este învelit tutunul este traversată de trei sau patru benzi dintr-un material natural ce stinge ţigara, dacă fumătorul nu trage foarte des din ea.

Gilda Lazăr, purtător de cuvânt la compania  JTI, spune că lucrurile au necesitat unele pregătiri mai complexe din partea firmelor, deoarece toată Europa a apelat la acelaşi producător american de foiţă. Asta, fiindcă pe Bătrânul Continent nu se gândise nimeni, până acum câtva timp, la această afacere de proporţii. „Între timp, s-au lansat investiţii în domeniu", explică Gilda Lazăr.

image

Ţigările clasice, scoase de pe piaţă

Costurile suplimentare de producţie nu cresc semnificativ - cu 80 de eurocenţi la mia de ţigarete. Potrivit legii, de la orele 24.00, 16 noiembrie, în magazine nu se vor mai găsi decât pachete RIP. „În toată Europa, nu doar în România", subliniază preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Constantin Cerbulescu. „După această dată, toată marfa neconformă descoperită va fi confiscată şi distrusă, aşa cum spune legea".

Aceasta este una dintre nemulţumirile producătorilor: „Noi asigurăm autorităţile că vom respecta legea, nu vom produce conform noilor standarde, dar ce se va întâmpla dacă vor descoperi pachete clasice într-un magazin dintr-o localitate mică?", întreabă Gilda Lazăr. Pentru aceste produse s-au plătit accize, ele au fost produse legal şi de aceea, dacă vor fi confiscate, explică Lazăr, va fi ca şi cum reglementarea se aplică retroactiv. De aceea, JTI va cere Ministerului Finanţelor să returneze banii pierduţi astfel.

Noile pachete, deja pe piaţă

Pentru ca stocurile clasice să dispară natural înainte de data-limită, companiile au început deja producerea şi  chiar distribuirea pe piaţă a noilor pachete, care sunt marcate TSA. Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC, precizează că au avut loc mai multe întâlniri între producători şi autorităţi, aşa cum s-a întâmplat în toată Europa, şi că speră să nu existe probleme.

Companiile de tutun, ­şi-ar fi dorit o perioadă de graţie pentru epuizarea produselor clasice, aşa cum s-a procedat când s-au introdus pictogramele de pe pachete, de exemplu.

11% din incendii, produse de fumători

Rapoartele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă arată că în 2010, dintre cele 13.167 de incendii înregistrate la nivel naţional, 11% au legătură cu fumatul. Acelaşi procent se menţine şi în anul 2011 pentru incendiile provocate de fumători. 11% din cele 6.962 de incendii înregistrate în primele şase luni ale acestui an au avut drept cauză o ţigară uitată aprinsă sau aruncată în locuri unde se aflau obiecte inflamabile. În comparaţie, în primul semestru al anului trecut, doar 9% din cele 5.994 de incendii înregistrate aveau legătură cu fumatul. Valeria Cupă

La fel de dăunătoare

Noul tip de ţigări a provocat dispute aprinse peste tot în lume unde s-a introdus: Statele Unite, Canada, Australia şi Finlanda. Mai întâi, s-au opus producătorii, speriaţi de eventuala creştere a costurilor. Pentru ţigările pe care europenii le vor fuma de la 17 noiembrie nu a fost nevoie de nicio intervenţie la linia tehnologică, ci doar de o nouă foiţă. Printre argumentele iniţiale pe care producătorii de ţigări le-au adus împotriva legislaţiei RIP a figurat, în primul rând, o nocivitate crescută a noilor produse. Cercetările realizate în timp, de tot felul de instituţii şi institute, au fost contradictorii şi nu foarte credibile.

Cu sau fără foiţă specială, ţigările rămân toxice   Foto: V. Moraru



Acelaşi gust

În cele din urmă, când reglementarea a devenit iminentă, marile companii au revenit şi au anunţat că sunt în stare să producă ţigări RIP care să nu fie mai nocive decât cele actuale.

Au urmat protestele unora dintre fumători, care au susţinut că nu se poate ca ţigaretele RIP să nu crească riscul apariţiei cancerului pulmonar. Asta, din mai multe motive evidente şi pentru neiniţiaţi: ca să nu se stingă ţigara, trebuie să tragi de mai multe ori şi să inhalezi fumul mai profund; dacă s-a stins după câteva fumuri, eşti tentat să reaprinzi ţigara, nu să o stingi, şi asta, se ştie, din mitologia urbană, că face mult mai rău. Dacă o arunci după ce s-a stins, aprinzi alta, şi aşa fumezi mai mult şi de mai mulţi bani.

Dr. Magda Ciobanu, medic primar pneumolog la Institutul „Marius Nasta", susţine că, în general, nu se poate afirma că răul e mai mare: „Produsul în sine, cel clasic, este atât de toxic încât nu ai cum să spui că noile ţigări vor fi mai dăunătoare. Fumatul, în general şi de orice fel, este periculos!"

O a doua nemulţumire exprimată înainte de intrarea în vigoare a legislaţiei RIP, venită din partea dependenţilor care-şi iubesc viciul, a fost că ţigara îşi schimbă gustul. Toate sondajele realizate după introducerea noilor produse au demonstrat că nu există o modificare sesizabilă a gustului.

De asemenea, cercetările comportamentale realizate în rândul fumătorilor din New York au arătat că nu s-a schimbat aproape nmic în obişnuinţele acestora, după trecerea la noul tip de ţigarete. În final, în urma protestelor activiştilor fumători, care se consideră hărţuiţi de legislaţii, n-a rămas decât o glumă, lansată tot de ei: RIP pentru consumatorii de ţigări antiincendiu! 

"Produsul în sine, cel clasic, este atât de toxic încât nu ai cum să spui că noile ţigări vor fi mai dăunătoare."
Magda Ciobanu
medica pneumolog

25% din românii adulţi fumează între 10 şi 20 de ţigări pe zi.

image
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite