Revoluţia de la Craiova începu la coadă la rahat

Au înnebunit oltenii revoluţionari şi Tudor Gheorghe le spunea să fie cuminţi

„Adevărul“ vă prezintă cauzele producerii unui masacru într-un oraş care putea să fie ocolit de „terorişti“. Revoluţia oltenilor a început comic, dar s-a terminat tragic: cu 19 morţi şi aproape 100 de răniţi.

Oraşul Craiova comemorează, an de an, 19 ­morţi, eroi-martiri ai Revoluţiei române, iar la bilanţul victimelor se adaugă aproape 100 de răniţi. Cursa jertfelor la Craiova a pornit însă, în libertate, începând cu seara de 22 decembrie, după ce Revoluţia învinsese la Bucureşti şi Nicolae Ceauşescu fugise cu elicopterul de pe clădirea Comitetului Central. În oraşul de pe Jiu, eroismul din acte este, de fapt, rezultatul unor acţiuni militare bezmetice, al unor ordine criminale şi al surescitării celor obsedaţi de ameninţarea teroristă.

În Craiova - e greu să o spunem, dar trebuie spus - nu s-a murit din eroism şi nu s-a murit într-o revoluţie. S-a murit, în schimb, din setea de sânge a unor regizori odioşi. Unii defilau chiar pe ecranul televizorului.

Disidenţa unei mari iubiri

Înainte de a fi revoluţionar, atât cât a fost, Craiova era doar un alt oraş supus, cu capul plecat în faţa regimului ceauşist. Îşi desfăşurau aici activitatea oameni grei, de încredere, ai familiei dictatoriale, astfel că pe malul Jiului se formase o adevărată extensie a mâinii de fier care conducea de la Bucureşti.

Una dintre puţinele disidenţe remarcabile ale oltenilor în acea perioadă a fost consemnată de jurnalistul Ion Jianu în volumul „Fenomenul Universitatea Craiova '91". Este vorba despre un dialog între Sorin Cîrţu (bănuit că ar fi avut dolari îngropaţi în curtea casei) şi prim-secretarul de judeţ, Ion Traian Ştefănescu, fotbalistul cerând - şi obţinând! - sprijinul demnitarului să se bată, de la egal la egal, cu Steaua, Dinamo, Victoria şi Moreni, echipele favorite ale regimului.

Sprijinul Craiovei pentru cadrele (încă) fidele lui Ceauşescu nu poate fi contestat, iar cea mai elocventă dovadă este reacţia promptă în problema „huliganilor" de la Timişoara. Comitetul Judeţean de Partid, condus de prim-secretarul Ion Traian Ştefănescu, s-a dovedit a fi extrem de operativ în misiunea de restabilire a liniştii pe străzile din capitala Banatului. În seara de 20 decembrie, în urma ordinului venit de la şeful Statului Major al Gărzilor Patiotice, colonelul Corneliu Pîrcălăbescu, aproape 10.000 de craioveni au fost înarmaţi cu bâte, cozi de mături, bastoane de cauciuc, ciomege de lemn sau răngi şi urcaţi în trenuri cu direcţia Timişoara, pentru a le băga minţile în cap „huliganilor".

Telefonul lui „Te-leagă"

„Pe 20, la ora 20.30, am fost chemat la Cabinetul I, împreună cu Ion Dincă. Mi s-a dat ordin de către Nicolae Ceauşescu, mi s-a adresat chiar mie, ca 22.000 de luptători din Gărzile Patriotice să fie trimişi la Timişoara. Mi-a specificat să trimit 10.000 din Dolj, 6.000 de la Olt şi 6.000 de la Vâlcea", a declarat Corneliu Pîrcălăbescu în faţa Comisiei Senatoriale pentu Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989. Primvice-premierul Ion Dincă, poreclit şi „Te-leagă" întrucât umbla cu cătuşe la el şi aresta chiar şi membri de partid importanţi, a confirmat, în faţa Comisiei Senatoriale: „Am plecat cu Pîrcălăbescu şi l-am sunat pe Ion Traian Ştefănescu la Dolj, care a spus că îi vor fi necesare cinci garnituri de tren".

Şeful Gărzilor Patriotice, merite deosebite

„În seara de 20 decembrie, pe la ora 22.30, cei care erau în tura a II-a la Fabrica de Avioane Craiova au fost anunţaţi că trebuie să meargă spre gară. Era forfotă mare în întreprindere! Adi Marinescu, un cunoscut cântăreţ al nostru, care purta mustaţă şi cântase cu Cotabiţă şi care mai avea şi un grad de rudenie cu Petre Ţuţea, a venit la mine ­să-mi spună că pleacă la Timişoara", povesteşte Toma Velici, care lucra la staţia de radioficare a întreprinderii.

Muncitorii au plecat în acea seară din Craiova fără să ştie unde şi de ce. Veneau femeile după bărbaţi la gară, făceau scandal - la Radio Europa Liberă au fost anunţate tulburări în Gara Craiova -, dar nici vorbă să-şi ia bărbaţii înapoi. Craiova se golea şi de muncitori, şi de ciomege. Cel care coordona aceste acţiuni şi care chiar i-a însoţit pe muncitori era Ioan ­Mihalcea, şeful Statului Major al Gărzilor Patriotice Dolj. În 1992, în democraţie, ­Mihalcea - care, practic, le-a pus în mână bastoane muncitorilor - solicita Asociaţiei „22 Decembrie Craiova" să-i intermedieze obţinerea titlului de „luptător cu merite deosebite pentru victoria Revoluţiei". Nu l-a primit.

De-ale gurii pentru fraţii olteni

„Pe 21 dimineaţa, plecam cu autobuzul spre întreprindere. Aceste autobuze erau, de obicei, înţesate de oameni. Ei bine, atunci n-a mai fost aşa plin. În plus, nici jocul nostru tradiţional de şeptic, pe durata cursei, nu s-a mai ţinut. Era clar că se întâmplă ceva", povesteşe Toma Velici. În dimineaţa de 21 decembrie, primii muncitori ajungeau cu trenul la Timişoara. Bănăţenii au venit însă în gară cu pâine şi salam, iar luptătorii din Gărzi, înduioşaţi de acest gest şi nemâncaţi de ore bune, au fraternizat cu demonstranţii.

În ciuda eşecului înregistrat cu primele echipe de Gărzi Patriotice, agitaţia din gara Craiova a continuat şi în seara următoare. Ilie Vieru, fost vicepreşedinte al Asociaţiei „22 Decembrie" Craiova şi unul dintre răniţii Revoluţiei, povesteşte: „Pe 21, seara, mă aflam în gară ca să-mi rezolv nişte probleme personale. ­N-am făcut doi paşi, că m-au şi întâmpinat băieţii să mă întrebe ce caut. Era împânzit tot locul cu agenţi, miliţieni. Nu era voie să se formeze grupuri mari, iar la Timişoara ar fi trebuit să plece doar anumite persoane. Am fost nevoit să părăsesc gara imediat şi am plecat acasă".

Decăderea şi mărirea lui Ion Traian Ştefănescu

Ion Traian Ştefănescu, prim-secretarul de partid de la Dolj şi fost lider UTC pe ţară, era unul dintre apropiaţii familiei dictatoriale, în special al lui Nicu Ceauşescu. Într-o încercare a Elenei Ceauşescu de a face curăţenie în anturajul lui Nicuşor, Ştefănescu a fost mutat la Sălaj, tot prim-secretar. Şi Sălajul l-a făcut celebru. Ca să se reabiliteze în ochii şefilor de la Bucureşti, acesta a raportat, în urma unuia dintre simulacrele de alegeri la care Nicolae Ceauşescu candida la preşedinţia României, o prezenţă la vot de 100% şi tot atâtea procente în favoarea Tovarăşului.

În general, în judeţe se raporta o prezenţă de circa 99%. Pentru isprava sa, Ştefănescu a fost mutat la Craiova, oraş mare, tot ca prim-secretar. După fuga lui Ceauşescu, Ştefănescu şi-a pus, din nou, competenţele, fără rezerve, în slujba puterii. Era altă putere, dar ce mai conta. În prezent, Ion Traian Şfefănescu este profesor universitar de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, unde îi învaţă pe tinerii studenţi cum stă treaba cu „dreptul muncii" în economia capitalistă.

Armata i-a protejat pe politrucii judeţului

Generalul Roşu (la microfon) l-a sprijinit pe primul comunist al judeţului

În dimineaţa zilei de 22 decembrie, primii muncitori înarmaţi cu bâte şi cozi de mături s-au întors din Banat direct la întreprinderile de unde fuseseră „dizlocaţi". Ei au început să le povestească şi colegilor despre protestele timişorenilor, care nu păreau a fi „huligani", cum îi făcuse Ceauşescu la televizor. Se bucurau muncitorii rămaşi în Craiova, discutau şi sperau şi ei, ca oamenii, dar, în oraş, focul revoluţionar parcă nu voia să se aprindă.

Principalele griji erau, mai degrabă, cele ale zilei de mâine. La chioşcul alimentar de la secţia de Prelucrări Mecanice a Fabricii de Avioane Craiova se anunţase că se bagă rahat şi bomboane de pom. Vreo 20 de muncitori au şi format, regulamentar, o coadă. Era 7.30 dimineaţa. „Când am văzut că s-au strâns oamenii, m-am dus repede la staţia de radioficare şi am pus «Deşteaptă-te române», iar apoi am ieşit în curte. A apărut şi insul de la pază, Ion Dobre, cea mai dizgraţioasă persoană din toată întreprinderea - până şi pe fiul lui îl amendase. Când l-au văzut pe Dobre, muncitorii au început să-l huiduiască", povesteşte Toma Velici. Din una-n alta, în aşteptarea rahatului şi revoltaţi pe Dobre, muncitorii au început să strige „Timişoara, Timişoara!" şi să ia elan revoluţionar. A apărut, repede, şi prima pancartă: „Timişoara, te iubim. Din Craiova noi venim".

„Mă, copii, n-am ce să vă fac"

Directorul general al Fabricii de Avioane, Dumitru Geantă, încerca să liniştească spiritele, dar scânteia se aprinsese şi, în curtea întreprinderii, se strânseseră sute de oameni care voiau să protesteze în faţa Judeţenei de Partid. Grupul de comandă, format din Toma Velici, Ioan Sârbu, Marian Jean Marinescu, Dumitru Drăghici, Ion Urziceanu şi Petre Nadolu, a negociat cu şeful fabricii, care, văzându-se încolţit, le-a dat protestatarilor mână liberă şi un ultim sfat: „Mă, copii, n-am ce să vă fac, dar măcar aveţi grijă să nu distrugeţi pe acolo, pe unde vă duceţi".

La Întreprinderea de Utilaj Greu (IUG), situată într-o zonă apropiată de Fabrica de Avioane, s-a aflat imediat de răzmeriţă. „Fostul director de atunci de la IUG a venit şi ne-a spus: «Ăştia de la Avioane începură să protesteze şi ieşiră la poartă. Cică vor să vină spre centru, poate mergem şi noi». Păi n-a durat 10 minute, că imediat ne-am strâns la poartă. I-am aşteptat pe cei de la Avioane şi am ieşit, încolonaţi, după ei", povesteşte revoluţionarul Ilie Vieru. Grupul revoluţionarilor se mărea constant, pe drum alăturându-se şi alţi de craioveni de bună credinţă.

Ceauşescu a vrut să vină la Craiova

În faţa Judeţenei de Partid, revoluţionarii se înduplecă şi îi cer lui Ion Traian Ştefănescu să se alăture Revoluţiei - „Ştefănescu, fii cu noi!" -, însă frica prim-secretarului de a ieşi la balcon a schimbat atitudinea manifestanţilor, care au început să strige „Afară, afară!". Era ora 10.30 şi tensiunea creştea. Protestatarii au vociferat în faţa Judeţenei de Partid până în jurul orei 13.00, când s-a anunţat la TVR că „dictatorul a fugit". Apoi, au devenit revoluţionari entuziaşti. De la Snagov, Ceauşescu sunase în mai multe judeţe pentru a se refugia, inclusiv în Dolj. Ion Traian Ştefănescu îl informase însă că la Craiova nu e linişte.

Unul dintre activiştii de partid aflaţi în acea vreme în sediu, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, a dezvăluit, pentru o carte-documentar în curs de publicare, din culisele Comitetului Judeţean de Partid. „Traian Ştefănescu era îmbrăcat în trening. Ne-a chemat şi ne-a zis: «S-a terminat tot, fiecare plecaţi şi vă descurcaţi». Apoi, el a fost extras din sediu de către Dinel Staicu pe uşa din dos". Pe atunci, Dinel Staicu era miliţian; devenit, după Revoluţie, om de afaceri, el şi-a schimbat numele în Dinel Nuţu, iar în prezent este închis pentru infracţiuni economice.

Ştefănescu a fost dus, alături de soţia sa, la garnizoana generalului Dumitru Roşu, şeful Armatei a III-a, unde a locuit până la 31 decembrie. „Avea Ştefănescu acolo băutură şi mâncare să trăiască 20 de ani", confirmă colonelul Ion Bărbulescu, ofiţer II în secţia Operaţii Armata a III-a, aşadar subordonat al generalului Roşu.

„Vine o vreme, vine o vamă"

Revoluţionarii au intrat în sediu, au format, după mai multe liste, un comitet de conducere, însă lipsea persoana cu cea mai mare autoritate, care să liniştească masele din faţa balconului. Ministrul post-revoluţionar al Transporturilor, Radu Berceanu, care s-a numărat printre primii revoluţionari din Judeţeană, povesteşte: „Cineva a venit cu ideea să-l aducem pe Tudor Gheorghe, pentru că era cunoscut şi oamenii aveau încredere în el. El era însă la şpriţuri, cu nişte prieteni, când am ajuns acasă la el. Cu chiu, cu vai, l-am adus în balcon să vorbească mulţimii". Toma Velici îşi aminteşte că i-a cerut maestrului şi o dedicaţie muzicală, menită să sensibilizeze mulţimea. „Chiar eu l-am primit în sediu pe Tudor Gheorghe. I-am spus: «Nea Tudorică, vine o vreme, vine o vamă»", povesteşte Velici.

Mâine, în „Adevărul", vom prezenta pe larg diversiunile începute din sediul Comitetului Judeţean de Partid şi continuate la toate unităţile militare din oraş.

"Avea Ştefănescu în garnizoana generalului Roşu băutură şi mâncare să trăiască 20 de ani."
Ion Bărbulescu
colonel

Primul discurs revoluţionar din Craiova

Oltenii, fericiţi după fuga dictatorului

Redăm primul discurs auzit în faţa Judeţenei de Partid din Craiova, aşa cum a fost el înregistrat de martori. Autorul este necunoscut. ­Discursul a fost ţinut după anunţarea fugii lui Ceauşescu.

„Nu, nu mai putem continua, nu mai putem merge înainte. Ne-am împotmolit, am intrat în noroi până la gât şi continuăm să ne afundăm. Muţi şi cu durerea în suflet închidem ochii fără a striga disperaţi după ajutor. Auzim voci, imense voci, de lângă noi, de lângă casă, din centrul oraşului, din oraşele apropiate, din toată ţara, din ţările vecine, din ţările îndepărtate, din ţările cele mai îndepărtate, chiar din ceruri auzim voci care se roagă pentru noi, se roagă să nu murim. Dacă murim, să nu murim astfel, înecaţi în mocirlă, să murim demni şi omeneşte, să murim, dar să nu fim omorâţi! Am senzaţia că mă opresc din scufundare. Deschid ochii şi văd deasupra mea oameni în uniformă cu ţevile puştii îndreptate spre mine. Îmi fac rugăciunea. Într-o fracţiune de secundă, mă gândesc la cei dragi, la cei umiliţi, la mine. Mă rog pentru soarta celor rămaşi. Încă o ţeavă de puşcă se îndreaptă către mine. Şi încă una, şi încă multe altele. Doamne, de ce nu trag? La Timişoara şi la Bucureşti au tras la comandă. De ce nu primesc comanda? Mă uit la ei, sunt tineri, foarte tineri. Alţii, mai maturi, se uită spre mine şi parcă plâng. Nu se poate, criminalii nu plâng. Oare delirez? Închid ochii. Aud un glas de femeie care se roagă la Dumnezeu şi iar deschid ochii. Erau mai mulţi şi toţi cu ţevile puştii îndreptate spre mine. Cu o ultimă suflare, nu mai pot: trageţi, trageţi odată!".