Revoluţia, acaparată de cei „mai doxaţi“

La 22 decembrie 1989, muncitorul Pitcă, de la Uzina „1 Mai“, i-a chemat pe oameni la luptă împotriva dictaturii. Meritele şi le-au arogat însă alţii. Revoluţionarii din Ploieşti apără frenetic o revoluţie care, în Prahova, n-a fost. Sunt mulţi şi luptă necontenit pentru privilegiile lor.

Revoluţia de la Ploieşti a început în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, la Uzina „1 Mai". Oamenii aflaseră despre evenimentele de la Bucureşti şi Timişoara. Un muncitor, Adrian Pitcă, formase un nucleu cu intenţia de a-i scoate pe oameni în stradă. Erau de notorietate intervenţiile lui în şedinţele de partid ale judeţului, în care - umblă vorba - criticile se îndreptau în special către Nicolae Ceauşescu.

Citiţi şi:

Împuşcaţi pentru că au mărit pasul pe stradă

„S-au împuşcat ca proştii între ei, asta a fost Revoluţia“

Armata, în misiune de autodistrugere la Buzău

Misterele Revoluţiei: Morţii cu morţii, profitorii cu profitorii

În dimineaţa de 22 decembrie, împreună cu câteva sute de colegi, Pitcă a refuzat să mai intre în schimbul 1. Grupul său s-a adunat în curtea uzinei. Romeo Hanganu, unul dintre şefii de la uzină, care ulterior a devenit primar al Ploieştiului, revoluţionar şi el, a scris în cartea „Revoluţia Română 1989-2009, Ploieşti-Prahova": „La ora 7.00, nişte muncitori au tras sirena în fabrica de maşini-unelte pentru a împiedica începerea lucrului şi au plecat către secţiile din uzină pentru a convinge şi a aduna şi alţi oameni la acţiunea de protest. Nu a fost o mare reuşită, pentru că puţini s-au arătat receptivi. Dintre cei peste 11.000 de lucrători care formau schimbul 1 (în acea perioadă, în «1 Mai» lucrau peste 17.000 de persoane) doar  câteva sute de curioşi s-au alăturat mişcării".

Marcel Chiriţescu, revoluţionar şi el  Foto: CRISTIAN DELCEA

Mulţi revoluţionari susţin că tovarăşul Cornel Anastase (tatăl Robertei Anastase, actuala preşedintă a Camerei Deputaţilor), directorul uzinei, a ordonat să fie sudate porţile pentru ca muncitorii să nu plece prin oraş. Au fost chemate câteva unităţi de Miliţie şi de Securitate şi trei maşini de pompieri. Misiunea era condusă de maiorul Dumitru Costea. S-au tras focuri de avertisment (în plan vertical), iar muncitorii au fost şicanaţi cu jeturi de apă, aşa că s-au răspândit şi au sărit gardurile. Toţi aveau în minte un singur lucru: să se îndrepte către centrul oraşului. Au ajuns în faţa „Casei Albe" (sediul Consiliului Judeţean al PCR) în jurul orei 11.00. Clădirea era înconjurată de forţe ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale.

Chemarea la „ciolan"

Revoluţionarii din Ploieşti au avut parte de forţe de represiune mult mai blânde decât în alte oraşe. Organele de ordine nu au folosit violenţa împotriva oamenilor ieşiţi în stradă. Mai mult decât atât, au facilitat accesul acestora în Judeţeana de Partid. Manifestanţii, care ajunseseră în jurul orei 11.30 la câteva mii, au format o comisie care a intrat, cu sprijinul MI şi al MApN, în biroul prim-secretarului Ion Frăţilă, cerându-i să renunţe la funcţie. În primă fază, Frăţilă refuzat, dar după ce lucrurile au început să se precipite a fugit din clădire îmbrăcat într-un costum de gărzi patriotice. A urcat într-un Aro şi dus a fost.

Unul dintre revoluţionarii prahoveni, Aurel Ion Samoilă, s-a cocoţat pe o maşină a Poştei, dotată cu portavoce, pentru a rosti un discurs. El li s-a adresat soldaţilor spunându-le să nu tragă în oameni. Acest Aro cu portavoce a fost tribuna Ploieştiului până la fuga lui Ceauşescu. După aceea, adică după ora 13.00, revoluţionarii s-au mutat la balconul „Casei Albe". Aici a început lupta pentru putere.

Martorii acelor evenimente îşi amintesc faptul că aproape în fiecare birou din „Casa Albă" se formau conduceri provizorii. „Pe 22 decembrie, pe la 4-5 după-amiază, am intrat şi eu în «Casa Albă». Când am văzut că toată lumea era pe tabele şi pe funcţii, m-am scârbit şi am plecat. Toţi făceau tabele şi mai dădeau şi telefoane la unii care erau acasă, ca să vină repede la «ciolan»", afirmă Vasile Stan, revoluţionar din Ploieşti, fost strungar la Uzina „1 Mai".

În numele mizilenilor

Până la urmă, la fel ca în alte oraşe din ţară, revoluţionarii s-au înfiinţat în biroul fostului prim-secretar de judeţ şi au făcut liste de conducere pe care le-au citit de la balcon celor rămaşi în faţa clădirii. Aşa a fost confirmat la conducerea judeţului comandantul Garnizoanei Ploieşti, generalul Dimitrie Popa. Înghesuiala la funcţii a fost atât de mare încât lista Comitetului de Salvare Naţională cuprindea 118 persoane, inclusiv reprezentanţi ai alpiniştilor şi ai chimiştilor din judeţ. Ulterior a apărut o a doua variantă a listei, care cuprindea 360 de persoane şi pe care o parte a participanţilor din Ploieşti nu o recunosc, afirmând că a fost măsluită cu scopul de a se obţine certificate pentru mai mulţi falşi revoluţionari.

De fapt, după ziua de 22 decembrie, la Ploieşti n-a mai fost altceva decât o luptă surdă pentru putere. A doua zi, pe 23 decembrie, la ora 7.00, Pitcă şi colegii lui, care declanşaseră mişcarea revoluţionară, erau în salopetă la locurile de muncă.

Comitetul Provizoriu de Salvare Naţională a fost desfiinţat pe 6 ianuarie 1990, pentru a lăsa locul Consiliului Judeţean Prahova, format din 51 de persoane. O parte dintre aceştia erau dintre cei care fuseseră incluşi şi în structurile provizorii, alţii apăruseră peste noapte, veniţi pe diverse filiere. Marcel Chiriţescu este unul dintre cei care s-au erijat în lideri ai noii puteri, deşi din zilele Revoluţiei nu s-a păstrat nicio mărturie despre vreo contribuţie a sa la răsturnarea regimului. Conform propriilor afirmaţii, pe 22 decembrie 1989 se afla la Mizil, unde a făcut parte din echipele care verificau zvonurile venite prin  telefoane, iar ulterior a mers la Ploieşti ca reprezentant al revoluţionarilor mizileni.

Cert este că, în ianuarie 1990, Chiriţescu apare ca membru al Consiliului Judeţean şi, apoi, ca vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională Prahova. Ulterior a devenit preşedinte al FSN Prahova şi a bifat un mandat de deputat între 1990 şi 1992, pentru ca după aceea să treacă prin mai multe partide. Explicaţia sa este una cinică, dar totodată folositoare pentru a înţelege cam cum au stat lucrurile în decembrie 1989: „Revoluţiile sunt începute de oameni curajoşi şi mai puţin virtuoşi, urmând ca tot ceea ce au început ei să fie finalizat de nişte oameni mai puţin curajoşi, dar mai virtuoşi şi mai doxaţi mental".

"Când am văzut că toată lumea era pe tabele şi pe funcţii, m-am scârbit şi am plecat."
Vasile Stan
revoluţionar prahovean

"Revoluţiile sunt începute de oameni curajoşi şi mai puţin virtuoşi, urmând ca tot ceea ce au început ei să fie finalizat de nişte oameni mai puţin curajoşi, dar mai virtuoşi şi mai doxaţi mental."
Marcel Chiriţescu
revoluţionar prahovean

"Unde au fost riscurile, ai? Au tras cu tunuri de apă în noi! Ne-am udat leoarcă, ne-am trântit la pământ! Am făcut pe burtă culcat."
Sorin Nicolescu
revoluţionar prahovean

Cum i-au înmuiat fetele pe scutieri

Sorin Nicolescu apără revoluţionarii şi privilegiile lor   Foto: CRISTIAN DELCEA

Revoluţionarii din Ploieşti sunt mulţi, vehemenţi şi nu vor să admită în ruptul capului că evenimentele petrecute acolo în decembrie 1989 au fost altceva decât o luptă eroică, pe viaţă şi pe moarte, pentru eliberarea de sub regimul ceauşist. Poate şi pentru că asta ar însemna o autocontestare a certificatelor de revoluţionar care le aduc numeroase beneficii şi pe care ei le consideră pe deplin meritate. În realitate, la Ploieşti, lucrurile au fost simple: până la fuga Ceauşeştilor a fost linişte, iar ceea ce s-a întâmplat la 22 decembrie a fost mai degrabă un protest tensionat decât o revoltă.

Forţele de represiune au fost paşnice, nu au recurs la acte de violenţă şi nu au produs victime (singurii morţi din acele zile au fost un bărbat de 63 de ani, care a făcut infarct, şi un soldat care s-a sinucis din dragoste). După 22 decembrie, ora 12.09 (fuga cuplului dictatorial din Comitetul Central), s-a dat din coate pentru putere, s-a „luptat" cu terorişti inexistenţi, s-a căscat gura la balconul „Casei Albe", s-a aplaudat ca la spectacol şi s-a dansat Hora Unirii.

Am stat de vorbă cu reprezentanţii a două dintre cele patru asociaţii de revoluţionari din Ploieşti, dar n-am plecat prea convinşi că afirmaţiile acestora ar avea vreo legătură cu realitatea. La sediul Asociaţiei Revoluţionarilor Ploieşti 1989 i-am găsit pe preşedintele Vasile Stan şi pe camarazii săi Sorin Ioan Nicolescu şi Marian Alexandru. Ţintuin­­­du-ne cu ochi scânteietori, preşedintele Stan a ţinut să facă, din capul locului, o precizare: „Am o rugăminte mare pentru când o să scrieţi. Să se considere tot ce s-a întâmplat la Ploieşti un fapt destul de important, interesant, cu riscuri mari, asta vă garantez eu. Dacă banalizaţi, să ştiţi că iese rău". 

 „Am făcut pe burtă culcat"

Militar român, înmuiat de fetele din Ploieşti la Revoluţie

Am zis că noi vrem să iasă bine, nu rău, dar am îndrăznit să întrebăm ce şi cum a fost cu riscurile mari. Întrebare neinspirată, care a declanşat furia domnului Nicolescu, un mare revoluţionar, atât de mare că se încovoiau duşumelele sub apăsarea paşilor săi care străbăteau odaia de la un capăt la altul, trădând o stare interioară agitată şi totodată imprevizibilă. „Unde au fost riscurile, ai? Au tras cu tunuri de apă în noi! Ne-am udat leoarcă, ne-am trântit la pământ! Am făcut pe burtă culcat", a răcnit Sorin Ioan Nicolescu. „Sorine, te rog, eşti un om inteligent. Nu o să mai înţeleagă nimic domnii de la Bucureşti. Asta nu e o joacă, Sorine. Ne facem de râs!", a răcnit, aproape la fel de tare, şi preşedintele Vasile Stan.

Însă Sorin Ioan Nicolescu nu s-a lăsat intimidat de preşedinte şi s-a apropiat de noi la o distanţă destul de periculoasă, după care a ieşit pe uşa sediului, strigându-ne din prag: „Vă jucaţi cu mine, vă jucaţi cu istoria?! Eu spun ce au văzut ochii mei. Ies afară, că mi-a crescut tensiunea". 

Firul discuţiei, pe alocuri mai tensionată decât Revoluţia de la Ploieşti, a ajuns la momentul întâlnirii dintre demonstranţi şi forţele de ordine care apărau sediul Judeţenei de Partid din Prahova. Cei trei revoluţionari încep să povestească toţi în acelaşi timp, încercând să ne convingă că s-a dat o „încleştare" epică pentru pătrunderea în instituţie. „Ciocnirea noastră cu forţele de ordine a fost cumplită: şi-au scos bastoanele şi băteau în scuturi.

Fetele de la noi, cu o floricică, cu o aia, i-au mai înmuiat un pic. Ei aveau arme, aveau muniţie. Cam asta a fost Revoluţia la Ploieşti. După ora 12.00 n-a mai fost nimic, cine a fost după 12.00 e impostor", explică Vasile Stan. „Erau soldaţi care plângeau", a mai completat Alexandru Marian şi, pe acest fond uşor sentimental, ne-am făcut publică intenţia de a pune capăt discuţiei şi ne-am îndreptat către ieşire. Revoluţionarii au venit după noi, chiar şi la toaletă.

Noi cu treburile mărunte ale trupului, ei cu treburile mari ale istoriei! Sorin Nicolescu, proptit în uşa privatei, îşi spunea, omeneşte, oful: „Mă, tătuţule, revoluţia e revoluţie, să luptăm pentru ea, să nu ne lăsăm! Am greşit când v-am certat, să scrieţi frumos, tătuţule!".

JOCUL CU ISTORIA

Revoluţionarul Sorin Ioan Nicolescu a făcut cu greu faţă confruntării cu trecutul. Încolţit cu întrebări, a fost la un pas să clacheze: „Vă jucaţi cu mine, vă jucaţi cu istoria?! Eu spun ce au văzut ochii mei. Ies afară, că mi-a crescut tensiunea".

"Mă, tătuţule, revoluţia e revoluţie, să luptăm pentru ea, să nu ne lăsăm! Am greşit când v-am certat."
Sorin Nicolescu
revoluţionar prahovean

„Am merite mai mari decât Sibiul"

Daniel Perju, un revoluţionar controversat   Foto: CRISTIAN DELCEA

Şi mai vehement în a prezenta Ploieştiul drept un oraş cu merite deosebite este Daniel Perju, pe care ceilalţi revoluţionari din Prahova îl acuză că duce această luptă de imagine exclusiv în interes personal, întrucât ar fi capul unei reţele care a fabricat certificate pentru sute de falşi revoluţionari. Preşedinte al Ligii Naţionale a Luptătorilor din Decembrie 1989 şi Integrare Euroatlantică, Perju susţine că el şi alţi colegi de la Uzina „1 Mai" au purtat lupte grele cu forţele de represiune, pomeneşte de persoane rănite de gloanţe (deşi nimeni nu confirmă astfel de incidente în Ploieşti) şi evocă ocuparea Judeţenei de Partid înainte de fuga cuplului dictatorial.

„La un moment dat, cei cu scuturile s-au dat la o parte să intrăm în «Casa Albă». Am intrat cu tot cu ei de gât. Adică la un moment dat te-am luat de gât, tu n-ai spus nu, dar a strigat unul să nu-l omor, că-l aşteaptă părinţii acasă. Am pătruns în clădire înainte de ora 11.00. Am făcut ce nu se mai face decât peste 200 de ani în istoria acestei naţiuni. Am reuşit să dăm jos un regim tiranic", se laudă Daniel Perju. Afirmaţiile sale sunt contrazise de ceea ce apare în Jurnalul acţiunilor de luptă al UM 0599 Ploieşti, unde scrie negru pe alb că manifestanţii au ocupat sediul Comitetului Judeţean în jurul orei 13.00, când Nicolae Ceauşescu fusese alungat de mult din Comitetul Central, iar Televiziunea Română Liberă a început să emită.

Daniel Perju reacţionează agresiv când vine vorba despre contestarea Revoluţiei de la Ploieşti. El nu se dă în lături de la afirmaţii aberante, la adresa unor oraşe unde s-a ieşit pe străzi încă din 21 decembrie: „La Sibiu nu a fost Revoluţie, au murit oameni pentru că au existat criminali care au asasinat. Unii din Sibiu i-au făcut pe securişti de au tras în oameni. Nu ne putem compara. Am merite mai mari decât Sibiul ca localitate, pentru că am preîntâmpinat pierderile de vieţi omeneşti".