Împuşcaţi pentru că au mărit pasul pe stradă

Din cauza sutelor de arme împărţite civililor pe 22 şi 23 decembrie, la Buzău şi-au pierdut viaţa 28 de oameni, iar alte zeci de persoane au fost rănite. Conjuncturile în care s-a murit la Buzău pot fi suficiente pentru a înţelege cum a arătat, de fapt, revolta din urmă cu 21 de ani în multe dintre oraşele ţării.

Citiţi şi:

Constantin Iordache: „Şi dacă au murit oameni, ce? Aşa e la Revoluţie“

VIDEO Adevărul din spatele poveştilor cu eroi

În timpul Revoluţiei din decembrie 1989, la Buzău au murit 28 de oameni. Localnicilor cu certificat le place să spună că aceasta este jertfa pe care oraşul lor a făcut-o în schimbul libertăţii, însă nu este decât o abordare ipocrită şi eronată, atâta vreme cât pierderea celor 28 de vieţi ar fi putut fi evitată fără a periclita în vreun fel victoria Revoluţiei.

Conjuncturile în care s-a murit la Buzău pot fi suficiente pentru a înţelege cum a arătat, de fapt, revolta din urmă cu 21 de ani în multe dintre oraşele ţării. Poate părea incredibil, dar este adevărat. Au existat oameni împuşcaţi doar pentru că au mărit pasul în timp ce mergeau pe stradă sau pentru că au băgat mâna în buzunar.

„Erau arme aduse de la Securitate"

Dacă înainte de fuga lui Ceauşescu n-au avut curaj să iasă în stradă, după 22 decembrie, buzoienii au crezut orbeşte în manipulările lansate prin Televiziunea Română şi s-au dedicat trup şi suflet unui război în care habar n-aveau cine e, de fapt, inamicul. Pe lângă diversiunea teroristă, această luptă inutilă a avut  drept principală cauză o decizie criminală: împărţirea de arme către civili.

Pe 22 şi 23 decembrie, sute de persoane angajate la marile întreprinderi din oraş au primit arme din depozitele Gărzilor Patriotice, iar în după-amiaza de 23 decembrie s-a împărţit şi muniţie. Tot pe 23 decembrie, 40 de arme automate, care fuseseră confiscate din sediul fostei Securităţi, au fost distribuite către civili în sediul Palatului Comunal. „Pe 23 am primit muniţia, a venit cu o izotermă de la Palatul Comunal şi am distribuit-o pe bază de tabel. Ordinul nu putea să-l dea decât maiorul Radu Aurelian, care era şeful Gărzilor pe tot judeţul, dar probabil că şi el a primit ordin de undeva de deasupra lui", ne-a declarat Eremia Stanciu, şef de bază materială la Întreprinderea Chimică.

La Buzău, tancurile au patrulat în jurul Palatului Comunal

Radu Aurelian, şeful Gărzilor Patriotice din Buzău în momentul Revoluţiei şi actual colonel în rezervă, spune că nu ştie de unde a venit ordinul pentru distribuirea muniţiei. El nu poate însă nega împărţirea celor 40 de arme în Palatul Comunal, dispozitiv pe care îl comanda, fiind ales şi preşedinte al organului provizoriu de conducere constituit pe 22 decembrie. „S-au dat acele arme pentru că oamenii au cerut să apere Palatul Comunal. Dârdâiam că la noapte vin nu ştiu câţi securişti, nu ştiu câţi terorişti.

Erau arme aduse de la Securitate, că s-a dat dispoziţie ca Securitatea să predea armele. Nu ştiu dacă a fost o greşeală să dăm arme, dar noi ne aşteptam să fim atacaţi, fiindcă se trăgea asupra noastră. Erau, într-adevăr, cei din Gărzi, care erau şi ei înarmaţi, dar niciodată nu este sufi­cient într-o luptă în care nu ştii cu cine te lupţi", încearcă să justifice Radu Aurelian. Nici el şi nici altcineva n-au fost traşi în vreun fel la răspundere pentru zecile de arme care au ajuns în mâinile civililor ieşiţi la vânătoare de terorişti pe străzile Buzăului.

„Spionul"cu telefon de jucărie

Cei care au primit arme de la întreprinderi au constituit numeroase filtre şi au trecut la apărarea unor aşa-zise obiective. Au considerat că, dacă ar fi să vină, teroriştii pot ataca orice, inclusiv Întreprinderea de Mase Plastice Buzău, unde, în loc de vreun atac terorist, în noaptea de 23 spre 24 decembrie s-au produs tragedii după tragedii. A fost vorba mai întâi de incidentul soldat cu moartea lui Constantin Ion.

Acesta a fost împuşcat în propria maşină de cei care păzeau întreprinderea, pe motiv că  n-ar fi oprit la somaţie. Asupra lui Constantin Ion s-a găsit un telefon de jucărie, pe care cei din filtru l-au considerat dovada incontestabilă a faptului că au reuşit să lichideze un spion, un terorist periculos. Asta i-a făcut să acţioneze în continuare, chiar mai zeloşi decât până atunci.

Câteva ore mai târziu au deschis focul asupra încă unei maşini în care se aflau mai multe persoane, despre care cei din dispozitivul de pază au crezut că sunt terorişti. În urma rafalelor de foc automat, Vlad Constantin şi Florica Ciortan şi-au pierdut viaţa, iar Nicolae Ciortan, soţul Floricăi, a fost rănit. Alexandru Ciulin, care, după cum s-a stabilit ulterior, mergea să-şi cumpere ţigări, a fost împuşcat mortal pentru simplul motiv că se deplasa către centrul oraşului pe lângă întreprinderea păzită de gărzile patriotice.  

Un om care urmărea ceva

Costel Socol, pictor anonim, a tras enorm la Revoluţie

Imediat după Revoluţie, pentru tot acest bilanţ sângeros, Procuratura a trimis în judecată o singur persoană, pe Costel Socol, muncitor la Romcarbon. Însă şi acesta a fost scos, ulterior, de sub urmărire penală. Procurorii au argumentat că „nu numai Socol Costel a executat foc asupra victimelor, ci întregul dispozitiv al Gărzilor Patriotice din care acesta făcea parte şi care apăra Întreprinderea de Mase Plastice". Socol s-a reabilitat atât de bine după 1990 încât a reuşit să obţină inclusiv certificat de luptător remarcat în Revoluţie, acesta fiindu-i retras abia după ce familia lui Alexandru Ciulin ar fi depus o contestaţie împotriva sa.

Costel Socol a refuzat să dialogheze cu reporterii „Adevărul" despre cele întâmplate acum 21 de ani, motivând că nu mai vrea să-şi amintească de acele momente groaznice. Au rămas însă mărturiile sale din „Dosarul Revoluţiei", unde, prin rezoluţia din 22 decembrie 1998, se stabilea cu exactitate că, măcar în privinţa lui Alexandru Ciulin, autorul este Costel Socol. 

Declaraţiile prin care încearcă să-şi argumenteze Socol gestul sunt uluitoare: „În timp ce mă aflam în incinta întreprinderii, a trecut pe trotuar un cetăţean care nu avea nimic în mâini şi pe care l-am somat. M-am gândit că e posibil ca trecătorii să fie implicaţi în acte de terorism. Nu s-a oprit, şi această stare mi-a creat certitudinea că urmăreşte ceva. Am tras un foc de avertisment şi, pentru că nu s-a oprit, am îndreptat arma spre el şi am tras.

Cetăţeanul se văita şi mi-am dat seama că este rănit", a declarat Socol în faţa procurorilor. Concluzia rezoluţiei alcătuite de procurorul militar Ion Slăvescu este cât se poate de clară: „Cu toate că victima nu a schiţat niciun gest prin care să lase impresia că ar intenţiona să escaladeze gardul împrejmuitor sau prin altă modalitate să pătrundă în întreprindere, inculpatul l-a somat, după care a tras asupra sa. De fapt, inculpatul a somat victima să nu facă ce?, din moment ce aceasta nu făcea altceva decât să meargă pe stradă".

"S-au dat acele arme pentru că oamenii au cerut să apere Palatul Comunal.''
Radu Aurelian
fost şef al Gărzilor Patriotice din Buzău

Patru plinuri de benzină în slujba Revoluţiei

Mulţimea strânsă în faţa magazinului „Dacia“ din Buzău

În Buzău s-a tras atât de mult şi fără cap, în decembrie 1989, încât gloanţele au intrat şi peste oameni în case, alegându-şi singure ţintele. Vitejii care apăsau pe trăgaci habar n-aveau în ce direcţie trag. Daniela Pănescu a fost rănită în seara de 23 decembrie, în apartamentul său situat la etajul doi, de un glonţ rătăcit care a intrat prin tocul ferestrei. A necesitat şapte zile de spitalizare. Luminiţa Netcă a fost rănită la 24 decembrie în propriul apartament, în timp ce stătea de vorbă cu o vecină. A avut nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale.

Gheorghe Ghidia a fost lovit de un glonţ în timp ce se afla în faţa unei tonete care vindea ţigări, iar pe Vasile Ionel un glonţ rătăcit l-a găsit acasă, în bucătărie. „Precizez că s-a tras asupra blocului meu din direcţia Băncii Naţionale, unde erau de pază militari în termen şi membri ai Gărzilor Patriotice", a declarat Vasile Ionel pentru „Dosarul Revoluţiei".

O parte dintre ei au şi certificate de răniţi la Revoluţie. Dacă în viaţa celor enumeraţi anterior Revoluţia a intrat pe neaşteptate, aducându-le şi beneficii ulterioare, altora, care s-au implicat de bunăvoie, decembrie 1989 le-a adus numai pagubă. În dosarele procuraturii privind oraşul Buzău s-a păstrat inclusiv cererea omenească a căpitanului Vasile Victor, aparţinând UM 01919 Bobocu, către Primăria oraşului Buzău.

Scrie căpitanul Vasile: „Începând din data de 22 decembrie 1989 şi până la 2 februarie 1990 am acţionat pe raza judeţului Buzău pentru rezolvarea unor misiuni de importanţă deosebită. Pentru rezolvarea lor am acţionat cu maşina personală, suportând cheltuielile a patru plinuri de benzină. Rog să fiu ajutat pentru contravaloarea acestei cantităţi". Răspunsul Primăriei a fost crunt: „Vă facem cunoscut că la nivelul nostru legislaţia în vigoare nu prevede astfel de decontări". 

Un buzoian grăbit

Pe lângă cei 28 de morţi, în timpul Revoluţiei din Buzău au mai fost şi zeci de răniţi, atinşi de gloanţe în situaţii care de care mai ciudate. Se remarcă în mod deosebit cazul lui Tudorică Paul, împuşcat în seara de 22 decembrie 1989. „În data de 22 decembrie 1989, orele 22.30, am plecat de la domiciliu cu intenţia de a mă prezenta la locul de muncă, la Înteprinderea de Geamuri Buzău. În timp ce mă deplasam pe strada Stadionului, când m-am apropiat de UM 02470, au început să se tragă focuri de armă din direcţii diferite, astfel că am fugit să mă ascund între blocuri.

În acel moment am fost împuşcat în antebraţul stâng de un glonte care nu ştiu din ce direcţie a venit", povesteşte Tudorică Paul în declaraţiile făcute, imediat după evenimente, în faţa procurorilor, documente obţinute cu ajutorul Asociaţiei „21 Decembrie". Rănitul mai menţiona că a avut nevoie de 20 de zile de spitalizare şi că nu doreşte tragerea cuiva la răspundere pentru cele întâmplate.

Nelu şi Vasile

Rezoluţia Procuraturii Militare în „cazul Tudorică Paul“

Până aici n-ar fi nimic deosebit, însă rezoluţia Parchetului Militar, în care se reconstituie desfăşurarea faptelor, developează mai bine ca orice latura absurdă a evenimentelor din decembrie 1989. „Tudorică Paul mergea pe stradă neînsoţit. În faţa sa, la câţiva metri, mergeau doi bărbaţi, în faţa acestora mergeau două femei, iar în spatele său alţi trei pietoni. Toate aceste persoane se desfăşurau pe o distanţă de 10-15 metri.

La un moment dat, Tudorică Paul şi-a dat seama că cei doi bărbaţi din faţa sa erau colegi de navetă. Îi cunoştea sub prenumele de Nelu şi Vasile", se arată în rezoluţie. În acele momente, în mintea lui Tudorică încolţeşte o dorinţă care ar fi putut să se dovedească fatală: aceea de a parcurge restul drumului în tovărăşia colegilor Nelu şi Vasile.

„Ca să nu mai meargă singur, Tudorică Paul a luat hotărârea să mărească pasul pentru a-i ajunge pe cei doi bărbaţi, începând să se grăbească brusc chiar în momentul în care a ajuns în dreptul UM 02470. Acest comportament a părut ciudat pentru luptătorii din Gărzile Patriotice aflaţi pe unul dintre blocurile situate vizavi de unitatea militară.

Tudorică Paul a devenit suspect, ca şi când ar fi avut intenţia să atace punctul de control al unităţii, să creeze o diversiune, să pătrundă în unitate, ori să încerce atacarea bărbaţilor din faţă. În acest context, unul dintre luptătorii Gărzilor Patriotice a deschis focul pe direcţia deplasării «suspectului». Toţi pietonii s-au aruncat la pământ", explică procurorii în rezoluţie.

Concluzia acestora este că Tudorică Paul nu putea fi împuşcat decât de membrii Gărzilor Patriotice, dar neputându-se stabili exact autorul, s-a dispus neînceperea urmăririi penale. Totuşi, rezoluţia Parchetului Militar recunoaşte că nici militarii din curtea UM 02470 nu au asistat pasivi la derularea situaţiei: „Considerând că pietonii sunt atacaţi de terorişti, aceştia au deschis şi ei focul înspre blocurile pe care se aflau Gărzile Patriotice".

„Teroriştii" care îşi căutau brad de Crăciun

O altă situaţie în care oamenii paşnici au fost luaţi, fără niciun temei, drept terorişti periculoşi şi asediaţi cu rafale de mitralieră s-a petrecut în după-amiaza de 24 decembrie. În Ajunul Crăciunului, Marius Niţă şi Traian Cazan, adolescenţi din satul Gura Câlnăului, aflat la câţiva kilometri de Buzău, au hotărât să meargă în pădurea din apropiere pentru a face rost de un brad pe care să-l împodobească. După ce au găsit bradul potrivit, cei doi tineri au luat-o agale către casă, pe drumul lor obişnuit, prin dreptul unităţii militare aflate la marginea satului. Militarii din dispozitivul de apărare a unităţii au deschis focul asupra lor, împuşcându-l în fese pe Marius Niţă.

„În timp ce ne întorceam s-a deschis foc asupra noastră din direcţia unităţii militare, care era cam la un kilometru distanţă de noi. Eu m-am culcat la pământ şi am observat că se trăgea din două blindate ce staţionau în dreptul unităţii. Niţă Marius nu s-a culcat ime­diat la pământ, ci a mai făcut câţiva paşi, moment în care s-a mai tras o rafală. De data aceasta el a fost rănit şi a căzut la pământ", poveşte Traian Cazan în declara­ţiile aflate la dosar.

Cazan a reuşit să-l ducă pe tovarăşul său până în via CAP-ului, după care s-a dus în sat şi i-a chemat pe părinţii lui Niţă. „Am fost internat în Spitalul Judeţean Buzău, unde s-a constatat că am fractură de bazin şi rectul perforat. Am fost dus în Italia, la spitalul din Pisa, unde am stat pâna în 6 mai 1990, când am revenit în ţară. La Pisa mi s-a făcut un transplant de rect şi în prezent mă simt bine", le-a declarat Marius Niţă procurorilor. 

28 de oameni au murit la Buzău în zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989.