Prietenii lui Tőkés şi planul Revoluţiei din Harghita

„Adevărul“ face o radiografie a convieţuirii maghiarilor cu românii în Ţinutul Secuiesc, în 1989. Vă prezentăm modul de  acţiune al Securităţii din Harghita în anii premergători Revoluţiei şi mişcările unui grup protestatar clandestin pe filiera pastorilor reformaţi.

Citiţi şi:

Cum s-a sucit Băsescu în privinţa secuimii

Presa anilor '90 a alocat multe pagini pentru documentarea trecutului lui László Tökés, pastorul reformat de la Timişoara care a jucat rolul scânteii în Revoluţia română din 1989. Există mărturii şi documente care vorbesc despre calitatea lui Tökés de informator al Securităţii din România, dar şi de agent al Serviciilor de spionaj din Ungaria. Tökés, care astăzi deţine funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului European, spunea în 1994, conform revistei „Tinerama": „În Biblie nu scrie «să nu torni!»".

Zbuciumul lui Tökés în anii '80, împotriva regimului Ceauşescu, nu a fost solitar. Tökés făcea parte dintr‑un grup de pastori reformaţi şi rude ale acestora, de etnie maghiară, care se întâlneau regulat şi discutau despre variantele de răsturnare a dictaturii. Reţeaua se întindea în judeţele Cluj, Mureş, Covasna şi Harghita. Unul dintre membri a fost Iosif Biro, din Miercurea Ciuc. 

În 1989, Iosif Biro avea 37 de ani, locuia în Miercurea Ciuc şi lucra la Oficiul de Gospodărire a Apelor. Era căsătorit şi avea două fete. Cu toate astea, era cunoscut de securişti pentru că provenea dintr-o familie cu viziuni de dreapta. În tinereţe sfida orânduirea socialistă, cu părul său lung, presărat pe cămaşa de blugi. Cu trecerea timpului s-a maturizat şi comportamental, şi politic. „Am început să-mi fac legături şi spre Bucureşti, şi spre Budapesta", spune el. În primăvara anului 1989 a fost în Uniunea Sovietică în calitate de turist şi a văzut cu ochii lui ce înseamnă perestroika şi cât de bine e în ea. În toamna aceluiaşi an a fost la Băile Felix (tot în excursie, cumpărată forţat, la pachet cu cea în URSS). Cum localitatea e aşezată aproape de graniţa cu Ungaria, Biro a văzut la postul de televiziune maghiar evenimentele de la  Praga şi de la Sofia.

În fluturaşii bilingvi, Revoluţia era programată pe 25 decembrie 1989

Întâlnirea cu Elisabeta Tökés

Iosif Biro: „Aveam... poate e mult spus o reţea, dar aveam prieteni în diverse locuri. Din când în când ne întâlneam şi discutam. Prin apropiaţi ai nevestei mele, am făcut cunoştinţă cu un grup de tineri preoţi reformaţi din Cluj, Târgu-Mureş şi împrejurimi. Cumnatul meu era preot reformat în Miercurea Ciuc şi aşa am făcut cunoştinţă. Printre ei era şi László Tökés, care atunci nu avea parohie, fusese dat afară. Aceşti pastori aveau pe de o parte idei progresiste, pe de alta naţionaliste, dar partea contra regimului era mult mai mare decât cea naţionalistă. Discutam cu ei ce s-ar putea face, dar mai mult poveşti".

Iosif Biro cunoştea familia lui Tökés: „Pe sora şi pe tatăl lui - îi ştiam. Nu prea cred că el ar fi fost agent secret al Ungariei. Că a vorbit cu persoane care ulterior au ajuns în ¨Guvernul Ungariei, că avea contacte cu anumiţi diplomaţi, asta da, cred. Cu Tökés am vorbit rar de atunci. Acum, nu cred că mai e cu picioarele pe pământ. Încă de atunci era un om mai impulsiv, genul de om care dacă a început ceva, o să termine, ca un buldog, merge, merge zi şi noapte, are o energie enormă".  În 16 decembrie 1989, Iosif Biro a aflat că la Timişoara s-au dus enoriaşii la casa pastorului Tökés.

Planuri pentru Crăciun

„Le-am zis celor din grup că mă duc la Cluj să vorbesc cu sora lui Tökés, să aflăm ce se întâmplă. Am ajuns sâmbătă seara la Cluj, am fost la nişte cunoştinţe şi m-am întâlnit în oraş cu Elisabeta, sora lui Tökés. Mi-a zis că tatăl ei a mers la Timişoara să vadă ce e cu László. Atunci, László Tökés s-a supărat că a venit taică-su şi i-a spus să plece acasă, că acolo sunt probleme. Bătrânul abia a scăpat pe geamul unei cămări şi cu greu a ajuns acasă, la Cluj. Asta mi-a povestit sora lui Tökés. Când veneam acasă de la Cluj, am auzit, în tren, că s-a tras în populaţie la Timişoara". Ştefan Tökés, tatăl lui László Tökés, a fost vicar în cadrul Episcopiei Reformate Cluj.

Luni, 18 decembrie, Biro a convocat câţiva oameni din grupul său şi le-a spus că, dacă nu acţionează, Securitatea va înăbuşi revolta de la Timişoara. „Şi atunci, unul dintre băieţi a făcut vreo 4.000 de fluturaşi, bilingvi, pe care scria «Jos comunismul» şi un text în care mesajul era să nu se meargă la muncă luni, de Crăciun, pe 25 decembrie.

Aveam un plan să le răspândim, trebuia ca pe 23 decembrie trei colegi să meargă în trei trenuri personal şi să le răspândească. Trenurile o luau în trei direcţii diferite, spre Braşov, spre Topliţa şi spre Ghimeş. Din aceste trenuri, când ajung în gară, dar încă au avânt, se aruncă prin ferestre fluturaşii, vântul îi răspândeşte şi oamenii îi vor lua. Şi ştirea se duce în trei părţi. Trebuia să facem asta pe 23, dar n-am mai făcut, pentru că au venit evenimentele". Biro şi prietenii săi, alimentaţi cu ştiri de la Timişoara şi din alte oraşe, au rămas cu garda sus, iar în 22 decembrie au fost printre primii cetăţeni din Miercurea Ciuc care au demonstrat în Piaţa Libertăţii. Despre cum a început Revoluţia la Miercurea Ciuc, în episodul de mâine.

CU INIMA CURATĂ

Nu am nici tată, nici mamă
Nici Dumnezeu, nici patrie
Nici leagăn, nici giulgiu
Nici sărut, nici iubită

Poezia preferată a lui László Tökés, „Cu inima curată", de Attila József

„Românii suportă mai mult dictatura"

În precedentele episoade ale serialului nostru aţi putut citi despre atrocităţile comise de populaţia maghiară asupra ofiţerilor de Miliţie şi Securitate de origine română în ziua de 22 decembrie 1989. Până atunci, însă, maghiarii şi românii au îndurat laolaltă criza alimentară şi frigul. Iar în Harghita şi Covasna, zonele cu cele mai scăzute temperaturi din ţară, oamenii au nevoie de căldură în calorifere opt luni pe an. Foametea era ca în toate celelalte judeţe. Se mai găseau totuşi unele produse care în alte părţi lipseau cu desăvârşire. „De exemplu, ciocolata. Erau nişte schimburi comerciale între fabricile din Ungaria şi cele de aici. Ciocolata se vindea la magazinul de mobilă fiindcă astea nu îşi făceau planul. Ca să-şi facă planul, băgau ciocolata la magazinul de mobilă", explică Alexandru Benko, care, înainte de 1989, era directorul general al Uzinei de Tractoare de la Miercurea Ciuc. Benko a fost preşedintele CFSN Miercurea Ciuc după Revoluţie.

Există şi diferenţe între Ţinutul Secuiesc şi celelalte regiuni din ţară. În Harghita şi Covasna se puteau recepţiona radiourile maghiare, şi astfel populaţia maghiară era mai bine informată. Şi Europa Liberă se prindea mai bine în Ar­deal. Teroarea comunistă era însă egală pentru toţi. Un climat de teroare creat prin ofiţerii de Securitate, informatori şi miliţieni. În faţa acestei caracatiţe care-şi întindea tentaculele până în căminele oamenilor, nu au avut curajul să se ridice nici maghiarii, nici românii. Şi totuşi... Alexandru Benko: „Categoric, românii suportă mai mult dictatura.

Alexandru Benko a fost preşedinte al CFSN Miercurea Ciuc

Maghiarii sunt mai impulsivi. Să ne uităm în istorie. În Ungaria a fost un 1956,  iar pe de altă parte, România a fost ultima ţară în care a căzut comunismul. Înnebuneam când vedeam că şi bulgarii şi-au făcut ordine în casă şi la noi - nimic. Nu spun că sunt românii de vină pentru somnolenţa care a fost în ţară până în decembrie 1989. Nu. Uite că noi toţi nu puteam să ne răsculăm. Erau un milion şi jumătate de unguri în România. Nici ei n-au făcut nimic. Pentru că nu puteau. Securitatea lui Ceauşescu pătrunsese prea mult în societate". 

Contactul cu Securitatea

Alexandru Benko (63 de ani) a avut multe contacte cu Securitatea din judeţul Harghita. „Erau şi unguri printre ofiţeri, dar mai mult români. Când racolau informatorii, nu ţineau cont de naţionalitate. O făceau prin şantaj şi intimidare. Au vrut să mă racoleze şi pe mine. Eram directorul Fabricii de Tractoare. Aici se lucrau şi componente pentru tanc, în regim secret. Se numea producţie specială. Într-o zi a venit un ofiţer de Securitate să-mi spună că ar trebui să vorbim de producţia specială, dar este prea mult du-te-vino la birourile uzinei şi mai bine merge undeva în oraş, la un prieten de-al lui. Era o casă conspirativă. Cum arăta o astfel de casă? Aveai impresia că atunci a plecat copilul la şcoală. Era un capot de femeie pe cuier, vase nespălate în bucătărie, totul natural, să pară că acolo se trăieşte permanent.

O masă acoperită cu o perdea şi pe ea un telefon. Am început să vorbim, omul s-a dus la un moment dat la WC. Am rămas singur şi se auzea ceva sub masă. Am tras perdeaua şi sub masă era un magnetofon, cu bandă, pornit. L-am oprit şi m-am aşezat la loc. Omul s-a întors de la WC şi a zis: «Hai să discutăm mai serios: Ai un coleg care a terminat facultatea în URSS şi care are o nevastă rusoaică». Aşa era. «Ştii că nu suntem în relaţii bune cu ruşii.

Am nevoie să mă ajuţi. Cheamă-l la tine acasă sau la restaurant, îţi achităm nota de plată, fii galant, dar trage-l de limbă, că trebuie să-l prindem cu ceva». Discuţia a mai continuat, dar până la urmă i-am spus: «Nu te mai obosi. N-ai înregistrat nimic. Am oprit magnetofonul cât ai fost la WC». Credeam că o să scoată cuţitul, să mă omoare. A urlat, a înnebunit. Am ieşit afară şi am mers direct la şeful Securităţii, Iovănaş. Eram, totuşi, un om important în oraş, directorul unei fabrici cu 4.200 de oameni. Nu putea să-mi refuze audienţa. Am spus: «Domnule, omul dumneavoastră vrea să mă racoleze, dar o face foarte prost. Şi i-am povestit tot». Pe racolator l-a făcut cu ou şi cu oţet în faţa mea şi de atunci nu au mai încercat. Eu am fost 18 ani în conducerea fabricii de tractoare. Şi funcţia mă proteja într-un fel. Dar oamenii simpli dispăreau mult mai uşor. Securitatea lucra cu mercenari".

Lecţia de compunere

După Revoluţie, Benko a participat la demontarea sistemului de ascultare telefonică al Securităţii din judeţul Harghita. „M-a înnebunit faptul că foloseau casete într-un scop foarte meschin: până la urmă, nici nu era important ce vorbeau oamenii la telefoane, ci vocea lor. Era un alt birou unde se montau texte pe care nu le-ai spus în viaţa ta. Tehnic, se poate. Am pus în casetofon o casetă pe care erau cuvinte fără niciun sens. Din discuţia pe care o avem noi acum, un meseriaş poate să facă un material că Steaua bate pe Dinamo. E nevoie de vocea ta, de cuvinte sau chiar de silabe. Puneau astfel de materiale la dosar şi le foloseau când aveau nevoie să te pună la zid. Şantaj. Te făceau să te îndoieşti de tine, pentru că nu îţi aminteai, dar era vocea ta".

"Mi-am luat dosarul de la CNSAS. L-am găsit acolo pe un om care timp de 20 deani mi-a fost prieten la cataramă. Şi el, şi soţia lui erau informatori. ''
Alexandru Benko fost preşedinte al CFSN Miercurea Ciuc

„Păsările s-au reaşezat pe crengi după împuşcături"

Alexandru Benko e de părere că Securitatea nu a fost luată prin surprindere de declanşarea Revoluţiei. „Sunt sigur că au ştiut, dar s-au gândit că vor rămâne tot acolo unde au fost. Însă la eveniment au devenit obiectul unei vânători. Au intrat foarte repede motoarele în mişcare pentru a recupera terenul pierdut. Şi azi suntem conduşi de foştii securişti. Ei au preluat sectorul economic. În iunie 1990 am plecat de la conducerea oraşului şi am înfiinţat o firmă. Am rămas surprins că mă tot întâlneam cu oameni de afaceri. Din discuţii rezulta că au fost securişti, colonei, generali. Şi toţi, deodată, au avut bani cu care să facă afaceri mari. De unde?"

Benko aduce în discuţie succesiunea de fenomene identice care s-au întâmplat pe cuprinsul întregii ţări în perioada decembrie 1989 - ianuarie 1990. De la scandări precum „Pentru copii", care s-au auzit în 22 decembrie în mai multe oraşe din ţară, la gesturi simbolice cum ar fi vlăstari de plopi, de crengile cărora au fost legate mere - aluzie la butada ceauşistă „va reveni capitalismul când o face plopul mere şi răchita micşunele", care de asemenea au fost văzute în mai multe oraşe. De la zvonuri despre formaţiuni de tancuri sau elicoptere care vin în desant, până la iniţiativa fermă de a fi eliberaţi deţinuţii politici, deşi în multe oraşe din ţară nu existau deţinuţi politici în aresturile Miliţiei sau Securităţii. Efectul a fost că în unele locuri au fost eliberaţi şi deţinuţii de drept comun, care au sporit instabilitatea.

Totul a culminat - spune Benko - cu o acţiune care a ţinut clasa muncitoare ocupată câteva zile, după Revoluţie. „E întâmplător că la începutul lui ianuarie 1990, în România, a început o acţiune de schimbare a directorilor de fabrici şi uzine? În toată ţara, dintr‑odată. Asta era o temă foarte importantă, pentru că preocupa marea masă a populaţiei ţării. În timpul ăsta nu-i mai interesa altceva. Se adunau la întreprinderi, şedinţe, discutau cine să conducă de acum. Muncitorii nu mai voiau să fie în întreprinderi personal de birou, ci să fie numai muncitori şi atât. Şi să împartă ei salariile ălora de la birouri. Credeţi că le-a şoptit Dumnezeu tuturor la ureche să ceară aşa ceva? Asta era în toată ţara. Asta era pentru distragerea atenţiei. Nu trebuia să se vadă că se reaşezau pe crengi păsările care după împuşcături au zburat", spune Alexandru Benko.