Plumb: Femeia rănită este rudă cu mine. E posibil ca ursul să fie turbat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Mediului va elibera, într-o oră, un mandat pentru capturarea ursului care a ucis un bărbat şi a rănit o femeie din judeţul Dâmboviţa, a anunţat, sâmbătă după-amiază, ministrul Rovana Plumb, precizând că este posibil ca animalul să fie turbat.

"Într-o oră va fi emis mandatul pentru capturarea ursului. Din ceea ce îmi comunică specialiştii, asemenea cazuri sunt foarte, foarte rare. Este posibil ca animanul să fie turbat", a spus Rovana Plumb la Realitatea TV.

Ea a precizat că procedurile prevăd că dacă ursul este turbat acesta va fi împuşcat.

"Îl vom captura şi vom vedea mai departe despre ce este vorba. Vor decide specialiştii asupra măsurilor următoare. O să plec în zonă pentru că s-a întâmplat în comuna mea", a spus ministrul Mediului.

Ea a precizat că zona respectivă "va fi încercuită", pentru a nu mai exista asemenea situaţii.

"Vă asigur că toate măsurile necesare vor fi luate. Nu plec de acolo până nu se rezolvă problema şi până când lumea nu va fi în siguranţă. Am dat ordin să fie toate dispozitivele necesare şi de mâine vor fi verifictae toate fondurile de vânătoare, ca să nu mai fie probleme", a adăugat Plumb.

Plumb a dezvăluit că femeia rănită de urs în localitatea Buciumeni, satul Dealu Mare, din judeţul Dâmboviţa, este rudă cu ea, spunând că speră că aceasta nu este în stare gravă, informează Mediafax.

O femeie a fost atacată de un urs, fiind rănită destul de grav. Accidentul a avut loc în comuna Buciumeni, satul Dealu Mare, din judeţul Dâmboviţa, aflată în vecinătatea localităţii Pietroşiţa, unde un localnic a fost ucis de un urs, sâmbătă dimineaţă.

Incidentul a avut loc sâmbătă după-amiază, femeia fiind găsită pe malul râului Ialomiţa, de către un cioban care a dus-o la o stână din apropiere şi a anunţat autorităţile.

Citește și:

Femeie atacată de urs, în zona în care un bărbat a fost ucis de animal, în judeţul Dâmboviţa

Dâmboviţean sfîşiat de urs în mijlocul satului!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite