O româncă este victimă în cutremurul din Noua Zeelandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre persoanele care se presupune că sunt prinse sub dărmături, după cutremurul din Noua Zeelandă, se află şi o româncă de 53 de ani.

Femeia dată dispărută se numeşte Lia Harca, este profesoară de egleză şi luca într-una din clădirile care s-au prăbuşit în urma seismului, relatează Antena 3. De la producerea cutremurului, nici familia, nici autorităţile nu au mai putut lua legătura cu ea.

Potrivit AFP, noaptea trecută, 500 de membri ai echipelor de salvare au continuat să caute eventuali supravieţuitori şi au reuşind să salveze între 20 şi 30 de persoane, a declarat comisarul de poliţie Russell Gibson.

Profesoara româncă dată dispărută în Noua Zeelandă este din Craiova. Femeia e căsătorită şi are doi copii

"Este un adevărat masacru în tot oraşul. Trupurile sunt prinse în maşini sau sub dărâmături", a spus Gibson.

."Primim SMS-uri şi auzim zgomote făcute de oamenii din interior", a adăugat el. Salvatorii verifică fiecare clădire din centrul oraşului, dar eforturile se concentrează asupra a două imobile în interiorul cărora se află supravieţuitori, a precizat comisarul de poliţie.

Pagube de 6,3 miliarde de euro

Costul seismului produs în cel de-al doilea oraş ca mărime din Noua Zeelandă, Christchurch, s-ar putea ridica până la 11,5 miliarde de dolari neozeelandezi (6,3 miliarde de euro), potrivit estimării companiei de evaluare a pagubelor AIR Worldwide.

"AIR Worldwide estimează că pierderile pentru sectorul asigurărilor (din cauza acestei catastrofe) vor fi cuprinse între cinci şi 11,5 miliarde de dolari neozeelandezi (între 2,73 şi 6,3 miliarde de euro)", a precizat compania într-un comunicat.

Cel puţin 75 de persoane au murit şi alte 300 sunt date dispărute. Echipele de salvare continuă eforturile de găsire a supravieţuitorilor în oraşul Christchurch. Premierul John Key a decretat stare de urgenţă la nivel naţional după seismul considerat cel mai grav înregistrat în Noua Zeelandă în ultimii 80 de ani.

Seismul a avut loc marţi, la ora locală 12.51 (2.51, ora României), la 5 kilometri de Christchurch şi la o adâncime de numai 4 kilometri.

Cutremurul precedent din Christchurch, produs în urmă cu şase luni, nu a provocat victime dar a generat pagube considerabile. Trezoreria neozeelandeză a estimat la patru miliarde de dolari neozeelandezi (2,27 miliarde de euro) costul refacerii infrastructurii (străzi, canalizare etc.) şi a celor 100.000 de clădiri avariate.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite