Generalul Roşu: „Domnule Iliescu, poporul vă iubeşte!“
0
În seara de 22 decembrie 1989, comandantul Armatei a III-a îl asigura pe succesorul lui Ceauşescu de sprijinul oltenilor, chiar dacă aceştia nu prea auziseră de Ion Iliescu. Nici în judeţul Dolj nu s-a murit până pe 22 decembrie 1989. Manipulările, diversiunile şi influenţa generalului Dumitru Roşu au schimbat dramatic situaţia.
Sediul Comitetului Judeţean de Partid din Cetatea Băniei s-a numărat, şi el, printre focarele diversioniste din vremea Revoluţiei. Zvonurile alarmiste anunţate la telefoanele operative din clădire sau cele lansate de oamenii adunaţi în faţa clădirii au triat revoluţionarii care apucaseră să „cucerească" Judeţeana de Partid.
Aici, neoficial, la conducere s-a instalat generalul Dumitru Roşu, personaj controversat, apropiat de gruparea Iliescu-Militaru, deşi nu absolvise Academia Militară în URSS, ci în România.
Generalul Roşu preia controlul
Despre generalul Dumitru Roşu, comandantul Armatei a III-a, cu comenduirea la Craiova, se spunea în oraş că-i plac şpriţurile şi femeile frumoase. Mai mult, că în zilele fierbinţi ale Revoluţiei, ar fi trăit o poveste de dragoste la fel de fierbinte cu o tânără profesoară de la ţară, căreia i-a construit o carieră în jurnalism.
Militarii care apărau „Judeţeana“, derutaţi de viteza cu care se schimba puterea
Generalul i-a lăsat comanda locotenent-colonelului Dumitru Cioflină şi, la ora 15.00, a venit la Judeţeană pentru a conduce destinele craiovenilor timp de 30 de zile. Personaj notoriu în Craiova, Roşu a fost bine întâmpinat la Comitet, de unde a supervizat activitatea noii conduceri, a menţinut strâns relaţiile cu Bucureştiul şi s-a asigurat că viaţa în Cetatea Băniei va reintra în normal. Formal, în Craiova, lider al Consiliului Frontului Salvării Naţionale fusese ales un profesor, Marin Nisipeanu. De facto, a condus generalul Dumitru Roşu. După câtevea zile, Marin Nisipeanu a fost înlocuit cu Radu Berceanu (cel care avea să devină multiplu ministru al Transporturilor). În umbră rămânea acelaşi general Roşu.
„Îmi place să vă vorbesc"
Multe şi controversate sunt scenele în care generalul apare, ba în balconul Comitetului Judeţean, ba în şedinţele forului revoluţionar, ba, mai târziu, în fotoliile calde de la Bucureşti. După ce a fost primit în sediu, Roşu a ţinut să se adreseze mulţimii: „Sunt generalul Roşu. Am dat ordin să nu se tragă în niciun om! Armata a III-a nu va trage niciodată vreun glonţ în popor! Am vrut să vă vorbesc, îmi place să vă vorbesc".
Craiovenii nu şi-au temperat elanul revoluţionar
Trecuseră doar câteva zile de când Armata a III-a, comandată de generalul Roşu, trăsese în timişoreni, lăsând în urmă zeci de morţi şi sute de răniţi.
Spre seara zilei de 22 decembrie, când, după câteva ore euforice, situaţia începuse să se aşeze în Craiova, pe firul roşu intră, în direct, nimeni altul decât Ion Iliescu, care cere detalii despre situaţia din Dolj. Nu se cunosc întrebările liderului FSN, dar oltenii îşi amintesc, limpede, răspunsurile generalului, consemnate într-un volum scris de revoluţionarul oltean Toma Velici, carte aflată în curs de editare. „Le-am vorbit să fie calmi şi să fie ordine, să luăm măsuri, să meargă viaţa în continuare. Altfel, ce facem? Stăm la adunări, la mitinguri, la lozinci. [...]
Da, s-au exprimat mulţi pentru dumneavoastră. V-a iubit poporul şi vă iubeşte. [...] Da, sunt mulţi oameni", l-a asigurat generalul Dumitru Roşu pe Ion Iliescu.
Grijă pentru primul comunist al judeţului
Fostul prim-secretar Ion Traian Ştefănescu, aflat la adăpost în garnizoana Armatei a III-a, era, de asemenea, una dintre principalele griji ale „emanaţilor" de la Bucureşti. În faţa Procuraturii Militare, generalul Roşu a recunoscut că, „în seara zilei de 22 decembrie, am primit un telefon de la domnul Ion Iliescu, care m-a întrebat de soarta prim-secretarului. Mi-a indicat să mă folosesc de acesta pentru rezolvarea problemelor sociale din judeţ, întrucât le cunoaşte mai bine. Ulterior, am primit telefon şi de la generalul Nicolae Militaru, care s-a interesat de soarta fostului prim-secretar, de situaţia din Armată şi din judeţ".
Roşu a respectat întocmai ordinele de la Bucureşti, motiv pentru care, mai târziu, a fost promovat în funcţia de consilier al lui Ion Iliescu, la fel ca alte personaje cu roluri dubioase la Revoluţie: Cico Dumitrescu, Dan Iosif, Dumitru Iliescu, Cătălin Voicu, generalii Iosif Rus şi Vasile Ionel.
Cioflină, jokerul generalilor
Dumitru Cioflină, locotenent-colonelul care a preluat, de la Dumitru Roşu, comanda Armatei a III-a, a fost, înainte de a ajunge la Craiova, aghiotantul a trei generali celebri ai Armatei Române: Ştefan Guşă, Nicolae Militaru (spion GRU dovedit) şi Vasile Milea. Mai târziu, Cioflină a fost şi primul demnitar român democrat primit la Casa Albă. Cel mai mai important însă, Cioflină se afla, în decembrie 1989, la comanda unei armate responsabile, direct sau indirect, de moartea a 19 oameni!
Fost ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, revoluţionar şi el, îşi aminteşte - în acelaşi volum semnat de Toma Velici şi aflat, de mulţi ani, „în curs de publicare" - cum a preluat conducerea FSN din Craiova, înlocuindu-l la putere pe Marin Nisipeanu.
Spune Radu Berceanu: „Eu eram, atunci, un fel de adjunct, neoficial, al lui Nisipeanu, dar el nu recunoştea niciun adjunct, se considera şeful cel mare. S-a decis alegerea unui nou preşedinte. Eu l-am propus pe Tudor Gheorghe, dar el a refuzat, zicând: «Stai, dom'le, puţin, eu ştiu să cânt la ţambal, nu să conduc judeţul». Tudor Gheorghe m-a propus pe mine". Aşa a devenit Berceanu „emanat" al Revoluţiei.
Au mozolit cărţile
Dacă în sediul Judeţenei de Partid schimburile de putere se făceau calculat, ca după un plan deja stabilit, în stradă, oamenii reacţionau haotic la orice alarmă. S-a auzit în piaţă şi că apa e otrăvită, şi că elicoptere cu terorişti se îndreaptă spre oraş, dar zvonul care a creat cea mai mare panică a fost acela că Nicolae Ceauşescu va veni la Craiova, însoţit de generalul Roşu, într-o Dacie albă.
Revoluţionarul Toma Velici salută democraţia din Craiova
Craioveanul Ilie Vieru, fost vicepreşedinte al Asociaţiei „22 Decembrie 1989" şi unul dintre răniţii Revoluţiei, descrie învălmăşeala la care a luat parte în piaţă. „S-a creat o rumoare la aflarea veştii că vine Ceauşescu. Toată lumea începuse să se agite. În dezordinea aceea, eu am căzut cu mâna pe o geantă şi cu un pantof sub burtă. Probabil, femeile se descălţaseră din cauza busculadei. Băieţii din Judeţeană deja începuseră să arunce cărţile pe fereastră, începuseră să le dea foc, le-au pus invers, le-au mozolit".
Majoritatea revoluţionarilor au plecat, la ceas de seară, spre casele lor. Spiritul revoluţionar şi talentul înnăscut de versificaţie al oltenilor au lăsat, pe uşa Comitetului Judeţean de Partid, acest afiş: „Ceauşescu, Anul Nou, îl vei face în cavou!". La Craiova, comunismul fusese înfrânt, comuniştii - mai puţin. Revoluţia, aşa cum a fost ea, învinsese. Moartea însă abia atunci îşi ascuţea coasa.
"În seara zilei de 22 decembrie am primit un telefon de la domnul Iliescu, care m-a întrebat de soarta prim-secretarului."
Dumitru Roşu
Comandantul Armatei a III-a
19 morţi şi aproape 100 de răniţi
Victoria formală a Revoluţiei române, proclamată prin fuga Ceauşeştilor din CC al PCR, la 22 decembrie 1989, ora 12.09, nu a adus însă linişte în Cetatea Băniei. Dimpotrivă. Dacă până atunci nu fusese înregistrată nicio victimă, până pe 27 decembrie, numărul morţilor a fost de 19, iar cel al răniţilor s-a apropiat de 100!
Cum se explică acest masacru? Militarii mobilizaţi în posturi încă din 16 decembrie cădeau psihic şi începeau să tragă fără să ştie neapărat unde. „Începuseră să clacheze toţi militarii, îi vedeam. Şi, dacă începea unul să tragă, imediat i se alăturau ceilalţi. Unora chiar eu le-am luat pistoalele şi i-am trimis acasă, să doarmă. Parcă le încurcase dracu' minţile", povesteşe colonelul Ion Bărbulescu, ofiţer II în secţia Operaţii din Garnizoana Armatei a III-a în acea perioadă.
Teorii bizare
În cine sau în ce trăgeau militarii? „Să vă dau un exemplu: vă duceţi la o întâlnire cu o fată şi ea trebuie să vină la ora 12.00. Se face 12.30 şi să presupunem că sunteţi fraier şi încă o aşteptaţi, deşi sunt sigur că nu e cazul. Orice fată care vine din direcţia din care ar trebui să vină fata dumneavoastră vi se pare că seamănă cu ea, nu-i aşa? Aşa şi cu militarii: vedeau terorişti în orice nălucă, la orice mişcare", încearcă să explice Ion Bărbulescu.
Craiovenii au vrut să ucidă şi ei tiranul şi să scape de comunişti
Costinel Venus Mirea, care a rămas paralizat de la piept în jos în urma unei misiuni împotriva aşa-zişilor terorişti, are însă o altă explicaţie. „Părerea mea e că toţi cei care trăgeau erau, de fapt, luptători în teritoriu vremelnic ocupat de inamic, formaţiuni de rezistenţă, inexistente pe timp de pace, dar bine organizate în caz de război.
Ei ocupaseră poziţiile respective începând cu 17 decembrie, la ordinul lui Ceauşescu, când s-a dat alarma de luptă, dar au început să acţioneze numai în seara de 22. E clar că nu mai acţionau la ordinul lui Ceauşescu, dar cine îi coordona nu mai ştiu..."
Începând din acea seară, militarii au fost trimişi în misiuni vizând aproximativ 50 de locuri din oraş, fără a exista garanţia că erau şi forţe ostile în locurile ce ar fi trebuit cercetate. Mulţi dintre ei şi-au depăşit atribuţiile şi au luat pe cont propriu misiuni împotriva teroriştilor. Fără o comandă centrală, rezultatele au fost catastrofale.
Războiul radio-electronic
Diversiunea avea însă mai multe coordonate: de la zvonurile infiltrate în interiorul mulţimilor şi simulatoarele montate în blocurile din faţa unor unităţi, până la diversiunea radioelectronică din zona unităţilor aeriene. În noaptea de 24 decembrie, pe ecranele radar din unităţile militare situate în zona Făcăi erau interceptate ţinte inamice, despre care militarii credeau că sunt elicoptere sovietice.
30 de rachete s-au tras la Regimentul 51 Rachete Antiaeriene „KUB" împotriva ţintelor care apăreau din senin. Pe radar, fiecare rachetă intercepta o ţintă. În realitate, rachetele cădeau, singure, la sol. „N-au lovit niciun elicopter. Norocul a fost că n‑au căzut pe obiective importante sau în oraş şi că n-au fost victime umane. A adus un subofiţer resturi, cică de la un elicopter, dar tinichelele alea erau de la rachetele care se dezintegrau când atingeau solul", explică Ion Bărbulescu.
Comandorul Gheorghe Tamaş, care lucra la Centrul de Încercări de Zbor, a primit misiunea să survoleze zona pentru a se asigura că elicopterele sunt fictive şi că nu reprezintă o ameninţare la adresa Craiovei. „Am fost desemnat să patrulez în zona Făcăi, deoarece a fost semnalat un elicopter care părea că s-a prăbuşit în acea zonă. Nu am observat nimic, nici măcar urme ale unui incendiu, ce ar fi fost normal să apară în cazul prăbuşirii elicopterului respectiv", explică Gheorghe Tamaş.
Ca un epilog, consemnăm mărturia lui Iulian Lungu, tehnician la Fabrica de Avioane Craiova, care se ocupa, printre altele, şi cu paza intrării din întreprindere. În procesul-verbal de predare a serviciului, pe 25 decembrie, după ce fusese martor la toate schimburile de foc între militari şi la misiunile eşuate din jurul fabricii,în loc de formula consacrată „în timpul serviciului meu nu s-a întâmplat nimic deosebit", Lungu scrisese aceste cuvinte: „În timpul serviciului meu s-a schimbat un regim".
"Părerea mea e că toţi cei care trăgeau erau, de fapt, luptători în teritoriu vremelnic ocupat de inamic."
Costinel Venus Mirea
rănit la Revoluţie
Se încarcă comentariile...
