VIDEO E loc pentru toţi la facultăţile de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Matematic, cei 90.000 de liceeni care au luat Bac-ul anul acesta ar putea deveni studenţi. 63.000 de locuri sunt gratuite şi 30.000 sunt cu plată. Facultăţile de Drept, Medicină şi Jurnalism sunt printre puţinele la care se mai susţine examen. La restul se intră pe bază de dosar.

La fel ca în ultimii ani, Ministerul Educaţiei a aprobat pentru următorul an universitar aproximativ 60.000 de locuri subvenţionate de la buget în universităţile de stat din toată ţara. Partea leului revine, ca de obicei, Capitalei: din totalul de 63.000 de locuri pentru noii studenţi, nu mai puţin de 17.000 revin universităţilor bucureştene. Prea multe, dacă ţinem cont că doar aproximativ 10.000 de absolvenţi de liceu au luat Bacalaureatul în sesiunea care s-a încheiat recent. În plus, universităţile de stat creează anual şi un număr destul de ridicat de locuri cu taxă, în general cam jumătate din ceea ce subveţionează Ministerul de resort. În aceste condiţii, chiar dacă toţi elevii bucureşteni cu Bac-ul luat s-ar înscrie la facultate, tot nu s-ar putea ocupa toate locurile la buget şi niciunul dintre cele cu taxă.

Citiţi şi:

Admitere la facultate 2011 în Zalău

Cluj: Mii de absolvenţi se pregătesc de admiterea la facultate. Vezi locurile puse la bătaie şi condiţiile de înscriere

Îşi pun speranţa în a doua sesiune

Situaţia s-ar putea dovedi dramatică în acest an pentru universităţi din două motive: în primul rând, pentru că mulţi dintre liceenii bucureşteni cu note mari la Bac vor pleca la studii în Occident. În plus, aproape toţi banii colectaţi din taxe (peste 80%) mergeau către salariile profesorilor universitari. Aceştia din urmă îşi vor vedea veniturile mult diminuate, dacă locurile cu taxă nu se vor ocupa.

Universităţile mari, care au încasat în ultimii ani milioane de lei din taxele colectate de la studenţi, îşi pun acum toate speranţele în elevii buni din provincie care visează să urmeze facultatea în Capitală, dar şi în a doua sesiune de Bacalaureat, de la sfârşitul lunii august, când numărul celor care ar lua diploma necesară pentru înscrierea la facultatea ar putea să mai crească.

Vezi aici efectul pe care îl are examenul de bacalaureat asupra învăţământului superior şi asupra pieţei muncii

Vor să facă facultatea „acasă"

Cursa înscrierii la facultate a început luni pentru mii de tineri din întreaga ţară. Candidaţii care s-au înscris ieri la Universitatea din Oradea sunt toţi din oraş. Săraci şi fără pretenţii, absolvenţii liceelor din Bihor caută specializări precum ingineria, cu care speră să se poată angaja imediat după ce vor termina facultatea. Un caz reprezentativ în acest sens este cel al proaspătului absolvent Călin Popa (19 ani), care şi-a luat Bacalaureatul cu media 6.30. „Sunt din Oradea şi nici nu-mi trece prin cap să merg la facultate în alt oraş. Contează şi banii, dar şi faptul că aşa rămân acasă, cu familia", a spus Călin Popa.

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca scoate la concurs anul acesta cele mai multe locuri bugetate la nivelul universităţilor din oraş. Astfel, cei care vor opta pentru una dintre specializările facultăţii vor avea la dispoziţie 651 de locuri la buget, şi nu mai puţin de 1.889 de locuri la zi, în regim cu taxă. Cei care vor studia fizica, biologia, teologia sau pedagogia vor scoate cel mai puţin din buzunare - 2.000 de lei. La polul opus sunt cei care vor alege domenii precum cinematografia, fotografia, media, unde vor plăti 5.500 de lei pe an.

Dau examen după şase ani de dosare

Candidaţii care vor să studieze Dreptul la Universitatea din Craiova vor da din nou examen pentru locurile bugetate, după ce, timp de şase ani, facultatea a organizat admiterea doar pe bază de dosar. Examenul se va susţine sub forma unei probe scrise la Limba Română, materia de bază fiind gramatica din gimnaziu şi elemente de bază ale gramaticii din liceu. Şi la Facultatea de Drept din Iaşi, pentru prima dată după Revoluţie candidaţii vor susţine un concurs de admitere.

Moaşe, doar după facultate

La Galaţi va funcţiona, începând cu toamna care vine, o facultate de moaşe, în premieră pentru oraşul de la Dunăre. Cursurile sunt organizate de Universitatea  „Dunărea de Jos" şi vor dura patru ani. Prima clasă de moaşe cu facultate are 40 de locuri, dintre care 10 sunt subvenţionate şi 30 sunt cu taxă. Un an de studii costă 2.200 de lei. Potrivit conducerii universităţii gălăţene, se aşteaptă să fie înghesuială mare pe locurile disponibile dat fiind că, potrivit reglementărilor în vigoare, personalul medical angajat în prezent la secţiile de neonatologie din spitale trebuie să dovedească faptul că au studii postliceale sau superioare, altfel îşi vor pierde slujba.

Cu detectoare la titularizare

Folosite cu succes la examenul de Bacalaureat din acest an, camerele web nu mai au importanţă atât de mare la examenul de titularizare de mâine. „Le vom folosi în ambele centre de examen, dar nu mizăm foarte mult pe ele. La acest tip de examen avem concurenţă, niciun candidat nu cred că va dori să fie depăşit de un altul care să copieze de la el. Avem la unele specializări concurenţă de 7-8 pe un loc", susţine inspectorul şcolar general al judeţului Galaţi Doruleţ Resmeriţă. În schimb, oficialii de la Inspectoratul Şcolar Galaţi le pregătesc o surpriză candidaţilor pentru un post de titular în învăţământul gălăţean: detectoarele de unde radio, care depistează dispozitivele electronice de copiat. „Avem şase astfel de detectoare cu care colegii mei vor merge prin sălile de examen. Să nu-şi facă griji candidaţii, ajungem în toate cele 50 de săli", spune inspectorul şcolar general.

Viitorii liceeni află unde vor învăţa

Colegiul „Sfântul Sava“, unul dintre cele mai căutate licee

Absolvenţii de gimnaziu vor fi repartizaţi astăzi, de către un program special de calculator al Ministerului Educaţiei, în liceele pentru care au optat.Datele candidaţilor din toată ţara au fost verificate în ultimele zile de Centrul Naţional de Admitere. Repartizarea computerizată va fi făcută în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile acestora, înscrise în fişa de opţiuni, completată săptămâna trecută. „Am făcut tot ce ne stătea în putinţă ca această procedură, care este esenţial de natură tehnică, să se desfăşoare fără probleme.

image

Poate ştiţi însă că la anunţarea rezultatelor Bacalaureatului, site-ul edu.ro a fost cel mai accesat din România. Nu putem exclude ca o avalanşă similară de cereri să aibă loc şi de această dată, dar vă asigur că serviciul nostru tehnic face tot posibilul să nu apară probleme", ne‑a declarat ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. Mâine, listele de repartizare vor fi afişate pe internet, dar şi în toate şcolile generale, precum şi la centrele judeţene de repartizare. De asemenea, va fi afişată situaţia locurilor rămase libere la fiecare unitate de învăţământ liceal din judeţe şi din Bucureşti.

Zece zile pentru înscriere

Listele candidaţilor admişi, pe filiere, profiluri şi specializări vor fi afişate la sediile liceelor până cel mai târziu vineri, 15 iulie. Proaspeţii boboci de liceu vor avea apoi 10 zile pentru a se înscrie în şcoala în care au fost repartizaţi. Cei care nu depun dosarele la timp se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisiile judeţene de admitere.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite