Directorul general al CFR SA şi-a dat demisia după ce a fost trimis în judecată pentru o fraudă de 700.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul general al companiei de stat care are în administrare infrastructura feroviară, CFR SA, Emil Sabo, a demisionat vineri, după ce a fost trimis în judecată alături de alte persoane, printre care şi fostul director al CFR Călători, Alexandru Noapteş, pentru o fraudă de 700.000 de euro, comisă în 2005.

Emil Sabo a fost numit director general la CFR SA în februarie. Conducerea companiei feroviare va fi preluată, interimar, de general adjunct Viorel Scurtu, a anunţat CFR SA.

Demisia lui Sabo survine în urma anunţului Direcţiei Naţionale Anticorupţie de joi, care l-a trimis în judecată pe Emil Sabo pentru unele fapte petrecute în 2005, când era angajat al firmei private Activ Invest. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, prin firmele Activ Invest SRL şi SC Remarul 16 Februarie SA Cluj Napoca, şase automotoare cu remorcă second hand, aduse din Germania, au fost vândute către CFR Călători la un preţ de 16 ori mai mare decât cel normal.

Prejudiciul înregistrat de compania ferioviară de călători deţinută de stat s-a ridicat la peste 2,8 milioane de lei, în timp ce Avantajul economic obţinut de SC Activ Invest SRL a depăşit 1,66 milioane lei.

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată: fostul director general al CFR Călători, Alexandr Noapteş, fostul director adjunct la SNTF "CFR Călători", Nacu Vanghele, fostul director tracţiune la SNTF "CFR Călători", Nicolae Iosub, Vasile Mureşan - director general la SC Remarul 16 Februarie SA Cluj-Napoca, Simona Florişca - director economic la SC Remarul 16 Februarie, Floarea Iancu - inginer la Serviciul plan, organizare, constatare la SC Remarul 16 Februarie, Claudia Maria Urs - director economic la SC Activ Invest, Mitică Călin - administrator de fapt la SC Activ Invest.

Citiţi mai multe legate de acest dosar

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite