Calea Victoriei, arbore cu rădăcina în Lipscani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Punct de atracţie al Capitalei, Calea Victoriei a fost izvor de inspiraţie şi pentru scriitorii vremii. „Vezi tu, mie această Cale a Victoriei îmi apare întotdeauna ca un arbore, încerca să descrie Cezar Petrescu prin gura unui personaj ce joacă rolul de ghid artera care-a dat numele unui roman al său.

Un arbore cu rădăcina în Lipscani şi în întortochetura aceasta stufoasă de străzi vecine, cu bănci, case de schimb, zarafi, angrosişti cu magazine mereu primenite şi până seara golite. De aici îşi pompează tot oraşul sucul vieţii. Banii şi belşugul. Substanţa şi podoabele. Ceea ce-i îndestulează nevoile lacome sau numai deşertăciunea ... Tulpina îmi pare că e tot traiectul de aici, de la Poştă şi Casa de Depuneri până la Capul Podului. Precum vezi, e o tulpină cam deşirată şi îndestul de strâmbă.

Citeşte şi:

Bucureştiul în date şi statistici

Vecini pe Calea Victoriei. Copilul Ceauşescu şi Regele Mihai

image
image
image

Da click pe imagine sa vezi FOTOGALERIA

Nu e un arbore rectilin şi aerisit. Dar pe scoarţa acestei tulpine mişună gâzele: şi cele urâte, şi cele plăcute ochiului; şi cele cu aripi, şi cele care se târâie; şi cele care adună, şi cele care risipesc!...(...) Mergi într-o zi cu soare ca aceasta: ai să găseşti o lume voioasă şi gureşă în cele mai frumoase straie şi în cele mai scumpe vehicule. E o fluturare de aripi irizate şi o întrecere de culori într-adevăr încântătoare".

Dulciurile de la Zamfiresu, faimoase în tot oraşul

Calea Victoriei, aşa cum era ea pe când Nicolae Ceauşescu locuia acolo, a supravieţuit doar în amintiri, cărţi de memorii şi fotografii. În deceniul patru unele clădiri au fost demolate, pentru a permite extinderea Palatului Regal. Istoriile oraşului evocă însă cele mai cunoscute magazine de pe Calea Victoriei. Înşiruirea celor mai vestite cofetării nu a omis nici „Zamfirescu", aflată în vecinătatea atelierului unde a ucenicit micul Nicolae. „În Piaţa Teatrului e acum «Riegler», vestit pentru «indienele» şi «caracurile» lui, creionează Constantin Giurescu în a sa Istorie a Bucureştiului harta deliciilor dulci din Capitală; mai jos, pe Calea Victoriei, între bulevard şi prefectura de Poliţie, e «Frederic», a cărui specialitate sunt «carolinele», prăjituri mari cu frişcă amestecată cu fructe glasate, fisticuri şi stafide; şi mai jos, dincolo de Zlătari, e cofetăria lui Lambru Paltator, ale cărui «creme» înalte, în formă de turn, din albuş bătut cu zahăr, pe o bază de pesmet tare, formau, aşa cum ne spune în amintirile sale scriitorul Bassarabescu, deliciul şcolarilor; aceştia nu îndrăzneau să intre în cofetăriile de lux.

Tot pe Calea Victoriei, dar mai sus, dincolo de Ateneu, se deschide cofetăria Nestor, care ajunge, după câtva timp, să rivalizeze cu Capşa. Şi mai sus, pe aceeaşi Cale, la colţul de miazănoapte cu strada Fântânei, azi Nuferilor, e Dobriceanu, ale cărui produse, ca şi ale lui Berindei, nu ating, însă, faima produselor lui Zamfirescu; (...) După primul război mondial numărul cofetăriilor se înmulţeşte considerabil; întreprinderile mai mari, ca Zamfirescu şi Angelescu, îşi deschid o serie de magazine în diferite puncte ale oraşului, aprovizionate exclusiv cu produse ale fabricii respective; se adaugă magazinele societăţii Meinl, care desfac şi ele, pe lângă cafea, ciocolată şi ceai, şi unele sorturi de prăjituri mai mici; de asemenea, magazinele cunoscutei firme elveţiene de ciocolată Suchard".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite