Buletin de sat şi de oraş, în aceeaşi casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii unui cartier din Iaşi au adrese diferite, chiar dacă stau în acelaşi bloc. Unii sunt înregistraţi în comuna Tomeşti, alţii figurează în scriptele municipiului.

Situaţie bizară în Capitala Moldovei. Un teren de 30 de hectare de la graniţa dintre municipiul Iaşi şi comuna Tomeşti, aflat în litigiu între cele două autorităţi publice, pune pe drumuri mii de oameni. La limita dintre cele două localităţi sunt construite 57 de scări de bloc. O parte dintre locuitorii acestor imobile apar ca fiind domiciliaţi în municipiului Iaşi, în timp ce vecinii lor de palier au cărţi de identitate emise pe comuna Tomeşti.

Marinela Nechitoi (25 de ani) a trebuit să-şi schimbe buletinul acum doi ani şi mare i-a fost uimirea când cei de la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Iaşi nu au vrut să-i primească dosarul şi au trimis-o la Cadastru pentru un document care să ateste unde locuieşte exact. Şi mai mare i-a fost mirarea în momentul în care a primit o adresă nouă: strada Mihai Codreanu, bloc 37B, care aparţinea de municipiul Iaşi.

5.000 de ieşeni fără identitate vor beneficia de buletine noi

„Mi se pare foarte ciudat să am buletin de Iaşi. Până atunci, eu am avut adresa pe sat Tomeşti, bloc 37B. Când vreau să trimit ceva prin Poştă, nu ştiu ce să completez că lumea nu ştie unde vine strada mea", a spus tânăra.

Nu vor la oraş pentru că sunt impozite mai mari

Tatăl ei, Aurel, stă în acelaşi apartament, însă în scripte este locuitor al comunei Tomeşti. Cartea de identitate a acestuia a fost eliberată în ianuarie 2003, când funcţionarii din acelaşi birou al Serviciului de Evidenţă a Populaţiei Iaşi au emis actul pe comuna Tomeşti.

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la două apartamente distanţă. Loredana Marcu, de 29 de ani, are buletin de Tomeşti. „Nu este normal aşa ceva. Unul este la oraş, altul la ţară. Ar fi mai bine să aparţin de Iaşi, că pot spune că sunt de la oraş, însă nu mi-ar conveni să plătesc impozite la Primăria Iaşi, că sunt mult mai mari", a spus Loredana Marcu.

Citeşte şi: Buletin de sat şi de oraş, în aceeaşi casă

Ieşeni fără identitate de două decenii. Mii de locuitori de prin satele judeţului refuză să-şi facă buletine noi

Haosul administrativ dintre cele două localităţi vecine îi încurcă pe locatarii din cartierul de blocuri. Persoanele care au buletine de Iaşi trebuie să meargă zeci de kilometri pentru a-şi plăti taxele, să obţină avize sau să-şi rezolve problemele legate de administraţie. „Este o bătaie de joc. Vreau să-mi schimb din nou buletinul, să fie de Tomeşti. În curând trebuie să fac nuntă şi nici nu ştiu la ce biserică să mă duc pentru că în acte nu aparţin de Tomeşti", a mai spus Marinela Nechitoi.

7.500 de oameni stau în acest cartier

Cele 57 de blocuri în care locuiesc 7.500 de persoane, adică jumătate din populaţia comunei Tomeşti, au ajuns să fie disputate în instanţă de cele două primării. „Războiul teritorial" a izbucnit în 2005, atunci când Primăria Iaşi a anunţat că intenţionează să construiască o groapă de gunoi în apropierea blocurilor, pe un teren despre care susţinea că este în patrimoniul municipalităţii ieşene. Atunci, tomeştenii s-au împotrivit şi au ieşit în stradă, în faţa Palatului Culturii, pentru a protesta faţă de iniţiativa edililor ieşeni. „Problema a apărut când Primăria Iaşi a vrut să construiască groapa de gunoi şi noi ne-am opus. Ei au susţinut tot timpul că terenul este al lor", a spus Ştefan Timofte, primarul din Tomeşti.

"Este o bătaie de joc. Vreau să-mi schimb din nou buletinul să fie pe Tomeşti.''
Marinela Nechitoi localnică din Tomeşti

Investiţii pe un teren în litigiu

Deşi situaţia juridică a terenului dintre cele două localităţi nu a fost soluţionată, Primăria Tomeşti a investit în ultimii opt ani peste şase milioane de lei în modernizarea cartierului. Edilii au asfaltat străzi, au amenajat alei pietonale, au făcut parcări şi urmează să modernizeze o grădiniţă şi să amenajeze un stadion. „Este o bătaie de joc. 99% din oamenii de acolo nici nu vor să audă de Iaşi. Sunt foarte multe dezavantaje: distanţa, taxele mărite şi lipsa investiţiilor Iaşiului la Tomeşti", spune primarul Ştefan Timofte.

Cu blocurile la tribunal

Oficialii Primăriei Iaşi au renunţat să construiască groapa de gunoi sub balcoanele tomeştenilor, însă conflictul a reizbucnit în 2008, atunci când oficialii Primăriei Iaşi au anunţat că intenţionează să aducă maidanezii din oraş într-un nou padoc construit în Tomeşti. Conflictul a continuat anul trecut, atunci când Primăria Iaşi şi cea din Tomeşti au cerut în instanţă dreptul de a redenumi câteva străzi din cartierul de blocuri.

Primăria Iaşi a dat în judecată Consiliul Local Tomeşti în martie 2011 pentru a anula o hotărâre prin care edilii tomeşteni atribuie denumiri unor străzi din acel cartier. Autorităţile din Iaşi spun că terenul de sub cartierul de blocuri le aparţine, conform Legii 2 din 1968 privind organizarea administrativă a ţării.

Ambele primării au acte pentru acelaşi teren

„Reprezentanţii Primăriei Tomeşti şi-au depăşit competenţa şi au încălcat autonomia locală a Iaşiului. Ei au dat denumiri de străzi pentru un teren al  Iaşiului. Procesul este pe rol", a spus Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei. Oficialii Primăriei Tomeşti susţin că, din contră, terenul de 30 de hectare afla la graniţa localităţilor se află în patrimoniul comunei, apartenenţă atestată în Hotărârea de Guvern 532 din 2002.

„În 1968, terenul era trecut în administrarea municipiului Iaşi, însă continuă să fie cultivat şi întreţinut de CAP Tomeşti. Atunci când a apărut HG din 2002 privind atestarea domeniului public, Tomeştiul a primit în administrare cartierul de blocuri", explică Timofte.

Delimitarea administrativă dintre cele două localităţi ar putea fi clarificată printr-o Hotărâre de Guvern. Reprezentanţii Prefecturii Iaşi, cele două primării şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară s-au întâlnit în 2006 şi au trasat o nouă delimitare teritorială, aprobată de edilii ieşeni. Decizia comisiei de mediere a fost transmisă Guvernului la 3 martie 2010 şi încă se aşteaptă un răspuns în acest sens.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite