Banii mamelor, blocaţi prosteşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei 600 de lei în plus prevăzuţi pentru femeile care nasc în timpul concediului de maternitate rămân sub semnul întrebării. Ministerul Muncii a publicat ieri pe site un proiect de norme metodologice pentru ordonanţa mamelor care contrazic textul actului normativ.

Ministerul Muncii vrea să mai taie puţin din banii cuveniţi mamelor. Ordonanţa privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor publicată în Monitorul Oficial la finalul anului trecut prevede la articolul 9, aliniatul 6,  că mamele care nasc al doilea copil în timpul concediului de maternitate primesc un venit suplimentar de 600 de lei lunar, până când primul născut împlineşte vârsta de doi ani.

Citeşte şi:
Boc către mame: doi ani şi bani puţini sau un an şi stimulente

Femeile care nasc în perioada concediului maternal primesc 600 de lei, în plus

Articolul 7 din proiectul de  norme metodologice publicate ieri pe site-ul Ministerului Muncii anulează însă acest drept pentru mamele care nasc după 1 ianuarie 2011. Practic, femeile riscă să îşi crească cei doi copii cu o singură indemnizaţie. Regula se aplică pe perioada în care cele două indemnizaţii se suprapun.

Ministrul contrazice proiectul de norme

„Trăim cu speranţa că e o eroare şi că lucrurile stau ca în ordonanţă. Se mai întâmplă să greşeşti. E uman", a spus Alina Predescu, membră a Asociaţiei Mame şi reprezentant al comunităţii desprecopii.com.  Ea a adăugat însă că situaţiile de acest fel sunt bulversante pentru femeile care stau să nască: „E nedrept şi incorect să ţii în tensiune o femeie gravidă". Întrebat dacă mamele care nasc în perioada de creştere a copilului mai pot primi alţi bani, ministrul Muncii, Ioan Botiş, a spus: „600 de lei. Legea specifică foarte clar că mai au această indemnizaţie de 600 de lei pentru al doilea, al treilea copil", a explicat Botiş.

Normele mai prevăd că acordarea concediului fără plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului se aprobă de angajator pe baza livretului de familie sau a certificatului de naştere a copilului. Executivul a modificat la sfârşitul anului trecut printr-o ordonanţă de urgenţă condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani. Astfel, mamele care nasc după 1 ianuarie 2011 au două variante. Fie optează pentru un concediu de un an cu o indemnizaţie cuprinsă între 600 şi 3.400 de lei, fie stau doi ani acasă şi primesc o sumă cuprinsă între 600 şi 1.200 de lei.  În primul caz, femeile mai pot beneficia de un concediu fără plată de încă un an. În cazul în care mama se reîntoarce la muncă până când copilul împlineşte doi ani, statul plăteşte o primă de 500 de lei.  Proiectul de norme metodologice al acestei ordonanţe se va afla în dezbatere publică până pe 13 ianuarie.

Absenţele şcolare taie alocaţia pentru familie

Tot ieri, Ministerul Muncii a pus în dezbatere publică proiectul normelor de aplicare a Legii 277-2010  privind susţinerea familiei. Potrivit acestora, „familiile care au în întreţinere copii de vârstă şcolară beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ şi nu înregistrează absenţe nejustificate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea notei la purtare la 8”. Altfel, plata alocaţiei se suspendă în luna următoare celei în care se constată mai mult de 20 de absenţe nemotivate.

"Trăim cu speranţa că e o eroare şi că lucrurile stau ca în ordonanţă."
Alina Predescu Asociaţia pentru mame

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite