FOTO 15 ani fără Corneliu Coposu

„Ultima instanţă morală" a românilor, ţărănistul Corneliu Coposu, s-a stins la 11 noiembrie 1995. La 14 noiembrie 1995, Bucureştiul asista la cea mai emoţionantă înmormântare de după eliberarea de comunism. Mii de tineri au mărşăluit pe străzile Capitalei suspinând după Senior

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE!

La 11 noiembrie 1995, într-o rezervă funestă şi prea banală a Spitalului Municipal din Capitală, România asista la dispariţia unuia dintre părinţii democrației. Corneliu Coposu închidea ochii pentru ultima oară şi, în semn de recunoştinţă şi solidaritate, milioane de oameni erau zguduiţi de un fior pătimind o speranţă care a rămas o speranţă. Ultimele sale cuvinte nu au fost consemnate, dar nu e greu să ne imaginăm.

Citeşte şi:
Despăgubiri uriaşe pentru suferinţa altora

Noul Partid Comunist Român, condus de un şofer de taxi

Trei zile mai târziu, un întreg Bucureşti mărşăluia pe străzi şi suspina regrete. Mii de tinerii promiteau să-l păstreze în suflet pe Senior din spatele unei cruci mari din pânză albă purtată pe umeri cu mândrie şi părere de rău în cortegiul funerar. La microfoane se auzeau discursuri pătimaşe, se spuneau poezii şi, din nou, se vărsau lacrimi. Capetele căzute în piept şi adunate în jurul catafalcului îi promiteau Seniorului nemurire. Iar Seniorul a supravieţuit dincolo de biografii.

Fără funeralii naţionale şi salve de tun, moartea lui a adunat din nou sute de mii de oameni în acelaşi loc în care aceştia se redescoperiseră mai întâi în decembrie 1989 şi apoi în primăvara anului 1990. Excelenţa Sa, Bernard Boyer, ambasadorul Franţei în România, îi spunea lui Coposu, cu doar şase luni mai devreme: „Dumneavoastră, domnule Coposu, n-aţi fost nici preşedinte, nici prim ministru, nici conducător militar, nici academician, nici măcar ambasador, niciuna din acele figuri care ţin să apară la televizor. Dar nici n-aţi avut nevoie. Toată lumea vă cunoaşte şi vă respectă. Sper ca poporul român să se recunoască în dumneavoastră", iar acea zi de noiembrie l-a convins că avea dreptate. Decoraţia „Ofiţer al Legiunii de Onoare", cea mai înaltă distincţie acordată de Republica Franceză cetăţenilor străini, care-i fusese înmânată Seniorului îşi găsea, încă o dată, justificarea.

Corneliu Coposu fusese condamnat la moarte în 1947, însă nici peste o jumătate de veac acest deznodământ nu părea firesc. „Ori de câte ori s-a încercat a se identifica democraţia cu haosul, pluralismul cu derbedeismul, parlamentarismul cu trândavul inutil, exemplul lui Corneliu Coposu a putut servi cu brio drept contraargument. Prin dispariţia sa, viaţa politică românească rămâne fără un reper fundamental", scria Ion Cristoiu, pe 13 noiembrie, într-una din cele 10 pagini dedicate Seniorului în „Evenimentul zilei", iar aceste cuvinte încă sunt adevărate.

Și asta pentru că după suferințele îndurate în închisorile comuniste, după tăcerea impusă până la Revoluţie şi după injuriile gratuie de la începutul tranziţiei, Corneliu Coposu a rămas în picioare. La 15 ani de la moartea sa, rămâne în urmă, dacă nu un model, cel puţin o viziune precisă despre ce trebuie şi ce nu trebuie să fie România: „Datoria de onoare a fiecărui român conştient este de a contribui la lupta pentru apărarea democraţiei şi pentru instaurarea principiilor generate de spiritul moralei creştine. Suferintele au trecut. Totul este ca viitorul să asigure pentru ţară ceva bine, în rest nu mai are importanţă",

Rodica şi Flavia Coposu, surorile Seniorului, cinstesc şi astăzi, ca în fiecare an, amintirea lui fratelui lor, la Cimitirul Bellu Catolic. Ceremonia de comemorare începe de la ora 11.00 şi este deschisă tuturor celor care vor să-i aducă, încă o dată, un omagiu.

Mărturia unui coleg de închisoare

Toader Botez (foto), preşedintele Asociației Foştilor Deţinuţi Politici Vaslui, a cunoscut alături Senior infernul închisorilor comuniste. În acea luptă continuă a ideilor şi a sufletului liber l-a întâlnit, într-una din celulele pe care nu le-a uitat niciodată, pe Corneliu Coposu. „Era martie 1956, iar eu tocmai fusesem condamnat. Când am intrat în celulă, i-am văzut pe mulţi dintre foştii minişti ai guvernului Antonescu, pe Vlădescu Ovidiu, fostul guvernator al Basarabiei şi pe Corneliu Coposu. Acesta era deja veteran în închisoare", îşi aminteşte Toader Botez pentru „Adevărul".

Bătrânul a petrecut un an în spatele gratiilor alături de Coposu, despre care spune că era „unul dintre gânditorii care au păstrat curată morala acestei ţări, împotriva atacurilor necurmate". Într-o colonie penitenciară controlată de o ideologie absurdă, Seniorul a lăsat în urmă imaginea unei individualităţi extrem de preţioanse. „Era un om cu moralul foarte ridicat, avea mereu speranţa că problemele noastre se vor rezolva, deşi ştiam toţi că nu prea e aşa. Cât timp am fost colegi în acest iad al gratiilor, Coposu a fost alături de noi. Optimismul pe care îl degaja ne-a făcut să închidem ochii mai liniştiţi în fiecare noapte. În plus, îi plăcea să ne înveţe istorie şi ne explica în detaliu momentele din trecut care au fost ascunse de comunişti. Ni le spunea exact aşa cum au fost şi cum aveam să ne convingem şi noi mult timp după aceea", explică Toader Botez.

 „Cornel s-a născut cu 15 ani mai devreme"

Rodica şi Flavia Coposu (foto), surorile Seniorului, spun că, pe 11 ianuarie 1995, a fost creat un gol în politica românească, gol ce nu a putut fi acoperit încă. Cele două femei povestesc, cu melancolie, despre valorile şi principiile fratelui lor, sperând că tânăra generație, în care îşi pun toată speranţa, va da naştere unui reformator al României, exact aşa cum ar fi putut fi Corneliu Coposu. „Nu ştiu dacă acum mai poate fi vreun politician care să îmbrăţişeze aceleaşi valori. Puţini sunt cei care mai pot înţelege acum de ce fratele nostru nu voia să parvină, nu îşi dorea funcţii şi nu căuta să se afişeze prea mult. Lumea nu l-a înțeles atunci când trebuia, e o concluzie dureroasă, dar adevărată. Cred că ori Cornel s-a născut cu 15 ani mai devreme, ori Revoluția a venit cu 10 ani mai târziu", explică Flavia Coposu.

Cu toate acestea, sora sa are încredere că memoria Seniorului a rămas vie printre cei care încă nu s-au „îmbolnăvit de dorința de propăşire materială. De pildă, anul acesta, pe 2 noiembrie, cu ocazia săbătorii Pomenirii Tuturor Credincioşilor Răposaţi în calendarul romano-catolic, am primit un telefon de la o prietenă care tocmai trecuse pe la cimitirul Bellu. <<Pe mormântul lui Cornel arde pădure de lumânări!>>, ne-a spus. Asta nu poate fi decât o dovadă că imaginea lui este încă vie", este de părere Rodica Coposu.

„În 15 ani, de fiecare dată când mergem la cimitir găsim lumânări şi flori. Îmi amintesc că, acum câţiva ani, am văzut două fetiţe care sigur nu trecuseră de şcoala primară şi care curăţau mormântul. Le-am întrebat contrariată de ce curăţă locul de veci al altcuiva şi mi-au răspuns surprinse: <<Aici este mormântul lui Corneliu Coposu! El a fost speranţa noastră, e normal să facem curăţenie!>>. Şi aceasta este doar una din întâmplările de la Bellu. Poate că ar mai fi de spus şi că, în prima martie de după dispariția lui Cornel, am găsit pe crucea lui un mărţişor", povesteşte Flavia Coposu.

17 ani în închisoare

- s-a născut la 20 mai 1914, la Bobota, Sălaj şi a murit la 11 noiembrie 1995, la Bucureşti.

- între 1937 şi 1940 a activat ca secretar personal al liderului ţărănist Iuliu Maniu.

- a fost închis între 1947 şi 1964. După ieşirea din puşcărie a fost fost angajat ca muncitor necalificat la Întreprinderea de Construcții-Montaj Bucureşti, atelierul de tâmplarie mecanică.

- între 1990 şi 1995 a fost preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat.

 „Seniorul și-a luat revanșa"

Jurnalistul Christian Mititelu, fost director al redacției române a postului BBC și membru în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), își amintește că a rămas impresionat de personalitatea și atitudinea lui Corneliu Coposu în urma unei simple convorbiri telefonice. „M-a frapat de la început vocea lui și vorbirea nealterată pe care o avea, departe de limba de lemn a contemporanilor noștri, exprimarea elegantă și claritatea ideilor pe care le exprima. Spre deosebire de alți politicieni, am observat mai târziu, ceea ce spunea în public spunea și în particular", își amintește jurnalistul.

Ziua 11 noiembrie 1995, însoțită apoi de funeraliile care au acoperit tot Bucureștiul, a adus, în opinia lui Christian Mititelu, un vid de autoritate în cadrul Convenției Democrate Române. „Era clar că lucrurile se îndreptau în fine către o alternanță la putere, dar Coposu a murit cu un an înainte de alegerile din 1996. Cu toate acestea, meritul pentru acel rezultat electoral este în mare parte al lui, pentru că a fost printre primii care au făcut efortul de a se adapta la o lume românească fragmentată și abrutizată de privațiunile regimului comunist. Această deschidere, patriotismul luminat, credința în Dumnezeu și solidele convingeri democratice au cântărit enorm pentru alernanța la putere. Iar funeraliile lui, un omagiu năucitor, au fost o revanșă tardivă. Dar, cel puțin, oamenii și-au dat seama de adăvărata lui valoare", explică jurnalistul.