Știri Interne
Ultimele din Știri Interne
În Vinerea Mare a fost răstignit şi a murit Iisus Hristos. Este ultima zi de vineri dinaintea Paștelui și din Postul Mare, fiind și o zi de post negru, de care este legată o serie de tradiții și obiceiuri
Cele mai multe magazine din țară urmează să fie închise numai în prima zi de Paște, adică pe data de 5 mai.
Statul Major al Forțelor Aeriene a confirmat că în ultimii doi ani au fost înregistrate 16 incidente de securitate în preajma bazelor aeriene din România, legate de drone sau de alte sisteme aeriene fără pilot, relatează Europa Liberă.
Un profesor de religie din Bihor a fost sancționat de conducerea școlii după ce a postat pe grupul WhatsApp al clasei o manea cu versuri misogine. Piesa lui Tzancă Uraganu l-a costat pe dascăl statutul de diriginte al clasei.
Pe 1 iunie, Domeniul Regal Săvârşin, singura reședință privată a Familiei Regale din România, va fi deschis publicului. Atunci vor fi organizate diverse evenimente de Ziua Copilului.
Decizia unui local din București de a impune clienților să-și țină copiii tot timpul așezați la masă a stârnit în spațiul online dispute aprinse. Ne aflăm în fața unui fenomen cu o puternică componentă psihoculturală, este de părere prof, dr, Daniel David, rectorul UBB.
Prețul longevității: Femeile trăiesc mai mult decât bărbații, dar cu o stare de sănătate mai precară
Femeile au o viață mai lungă, dar trăiesc mai mulți ani cu probleme de sănătate decât bărbații, conform unui studiu publicat de Lancet Public Health. Este nevoie de intervenția urgentă pentru îmbunătățirea sănătății femeilor la nivel global, atrag atenția cercetătorii.
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Paul Lambrino vrea să scape de arestul preventiv, acesta a depus o nouă cerere pentru eliberarea pe cauțiune, potrivit unor surse judiciare din Malta. Luni, instanța i-a respins cererea de eliberare pe cauțiune din cauza gravității acuzațiilor care i se aduc.
Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78%, față de 95% , cea a copiilor români.
Oamenii de știință americani avertizează că furia poate avea consecințe grave asupra sănătății. Potrivit unui studiu recent, chiar și episoadele scurte de furie pot afecta funcția vaselor de sânge, crescând riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral timp de până la 40 de minute.
Companiile alimentare recurg la tactici „lipsite de etică”, folosind culori strălucitoare și personaje din desene animate pentru a manipula copiii să își dorească dulciuri și chipsuri, conform unui raport citat de The Guardian.
Tradiție veche de peste 2.000 de ani, păstrată la Dunărea de Jos. În Joia Mare, Înalt prea Sfințitul Părinte Casian, săvârșește la Catedrala din Galaţi, ritualul spălării picioarelor. Gestul este o actualizare a Cinei cea de Taină, când mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor săi.
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o însemnătate deosebită. În Joia Mare, cunoscută și drept Joia Neagră sau Joimărița, gospodinele vopsesc ouăle, iar cei care dorm sunt considerați leneşi și netrebnici până anul viitor.
Ministrul Sănătății a precizat că este de nepermis ca din cauza mizelor personale să fie compromiși medici și asistente și cere Colegiului Medicilor să ia măsuri în acest caz.
Nu scăpăm de ploi nici joi, 2 mai. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), maximele termice se vor situa între 16 și 25 de grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 3 și 13 grade.
Tot mai mulți români, dintre cei plecați să se realizeze financiar în străinătate, se gândesc serios să se întoarcă acasă, însă uneori nu o fac pentru că se tem că nu vor reuși să obțină un venit care să le permită un trai fără griji în România
Reprezentanții ANPC avertizeazǎ cǎ, în goana după cumpărături, nu mai suntem atenți la lucruri esențiale, precum prospețimea produselor, modul în care sunt ambalate, locul de unde provin acestea, dar și unde sunt vândute.
Radu Irimescu a fost ambasadorul Regatului României la Washington în perioada interbelică și prieten al președintelui american Dwight Eisenhower, prin intermediul căruia a cunoscut un alt șef de stat american-Richard Nixon, cu care a avut relații apropiate.
Sărbători de Paște fără cadouri nu există, iar în această perioadă cumparaturile pe internet aproape au explodat. Însă, tot acum se înmulțesc și fraudele online. Reprezentanții Directoratului Național de Securitate Cibernetică recomandă vigilență maximă.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri seara, că nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.
Patriarhul Daniel a transmis, miercuri, un mesaj de Sfintele Paşti, în care afirmă că Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos, cel ce a învins ura, violenţa şi moartea.
Drumarii au început operațiunea de deszăpezire a Transfăgărășanului, estimând că acesta ar putea fi redeschis traficului „cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie”, conform anunțului făcut miercuri de către DRDP Brașov pe rețelele de socializare.
Muzica este un element esențial în viețile multor oameni. Astfel, există persoane care stau cu căștile în urechi ore în șir, ascultând hiturile preferate. De multe ori, fără să conștientizăm, ceea ce ascultăm ne poate schimba radical starea de spirit
Ziua Internațională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, arată datele unei platforme de livrare. Românii comandă de șapte ori mai mulți mici decât într-o zi obișnuită de 1 Mai.
Serviciul Român de Informații (SRI) deschide înscrierile pentru postul de ofițer operativ/analist în perioada 6 - 31 mai.
Traficul este extrem de aglomerat pe drumurile din țară care duc către punctele de frontieră, de 1 Mai.
Colegiul Medicilor din București a confirmat că în toate cele 17 cazuri de deces de la Spitalul Pantelimon din Capitală nu s-au găsit suspiciuni că au existat abateri de la protocoale sau acțiuni intenționate de a suprima viața pacienților.
Șarpele a fost descoperit chiar în dormitorul casei. Panicați, oamenii au sunat la 112 pentru a cere ajutor.
În prima lună de la aderarea la spațiul Schengen, vameșii au efectuat peste 145.000 de verificări cu aplicația eDAC. Printre descoperiri se numără un cetățean nepalez care stătea ilegal pe teritoriul României și o familie de români cu documente de călătorie expirate.
Sute de mii de familii din România s-au îmbogățit în anii 90, la scurt timp după Revoluție, în timp ce milioane sărăceau de la o zi la alta. Pentru asta, oamenii stăteau la cozi și noapte ca să își depună banii la Caritas, iar câteva săptămâni mai târziu ridicau o sumă de opt ori mai mare
Cele mai citite din Știri Interne
Scandalul de la restaurantul Sera Eden, explicat de un expert în psihologie: românii au înțeles prost emanciparea
0
Decizia unui local din București de a impune clienților să-și țină copiii tot timpul așezați la masă a stârnit în spațiul online dispute aprinse. Ne aflăm în fața unui fenomen cu o puternică componentă psihoculturală, este de părere prof, dr, Daniel David, rectorul UBB.
De câți bani cred românii că au nevoie pentru un trai bun. „Mâncarea e mai scumpă ca în Spania și Italia, gândește-te bine”
0
Tot mai mulți români, dintre cei plecați să se realizeze financiar în străinătate, se gândesc serios să se întoarcă acasă, însă uneori nu o fac pentru că se tem că nu vor reuși să obțină un venit care să le permită un trai fără griji în România
Cum s-au îmbogățit peste noapte sute de mii de români în anii sărăciei crunte. „Am vândut o vacă și am băgat banii acolo”
0
Sute de mii de familii din România s-au îmbogățit în anii 90, la scurt timp după Revoluție, în timp ce milioane sărăceau de la o zi la alta. Pentru asta, oamenii stăteau la cozi și noapte ca să își depună banii la Caritas, iar câteva săptămâni mai târziu ridicau o sumă de opt ori mai mare
Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o însemnătate deosebită. În Joia Mare, cunoscută și drept Joia Neagră sau Joimărița, gospodinele vopsesc ouăle, iar cei care dorm sunt considerați leneşi și netrebnici până anul viitor.
Prințul fugar, Paul Lambrino, face un nou apel pentru libertate. Modul în care vrea să evite extrădarea
0
Paul Lambrino vrea să scape de arestul preventiv, acesta a depus o nouă cerere pentru eliberarea pe cauțiune, potrivit unor surse judiciare din Malta. Luni, instanța i-a respins cererea de eliberare pe cauțiune din cauza gravității acuzațiilor care i se aduc.