Ultimele știri ⏱️
Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, numită și Marțea Seacă, este o zi cu o importantă încărcătură spirituală și religioasă pentru creștini.
Trei femei au fost diagnosticate cu HIV după tratamente faciale anti-îmbătrânire la un spa neautorizat.
Cu toții ne dorim să trăim la locul de muncă starea de mulțumire sufletească. Totuși, din nefericire, este posibil ca ea să fie mai greu de atins în zilele noastre.
Un american care se luptă cu un cancer de opt ani este câștigătorul unui premiu de 1,3 miliarde de dolari la loterie. El va folosi banii pentru fi tratat de un medic bun.
Grupul austriac OMV a raportat o scădere cu un sfert a cifrei de afaceri, până la 8,17 miliarde de euro, în primele trei luni ale acestui an, din cauza preţurilor mai mici la gaze, informează APA.
Baia Mare va avea o rețea de defibrilatoare automate care vor putea fi folosite de oricine. Practic, un robot îl va ghida pe utilizator, astfel încât să poată fi folosit și de către persoane fără pregătire de specialitate. Este primul municipiu din România care va avea o astfel de rețea.
Cei mai vizibili miniștri pe luna martie sunt premierul Marcel Ciolacu, ministrul Energiei Sebastian Burduja și ministrul Finanţelor Marcel Boloş.
Metrorex anunță că în noaptea de Înviere, trenurile de metrou vor fi în circulație între orele 23:00 – 1:00, la un interval de aproximativ 10 minute, și între orele 1:00 – 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute, potrivit programului pentru zilele libere din perioada următoare.
Un adolescent de origine română va fi decorat de către președintele Republicii italiene. Băiatul a ascultat involuntar o convorbire telefonică, a recunoscut gravitatea situației și a reușit să prevină o crimă.
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează Financial Times.
În jur de 30 de bărbaţi ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa şi să evite să lupte în războiul cu Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de pază a frontierei, Andrii Demcenko, transmite marţi Reuters.
Cei care s-au opus comunismului cu prețul vieții și al libertății nu s-au dezis de credința lor în Dumnezeu nici în temniță. De sărbătorile de Paște, aceștia l-au slăvit pe Iisus Hristos așa cum au putut. De multe ori, gardienii le-au fost alături.
ANAF a demarat proceduri de control privind raportarea „Country-by-Country”, avertizează experții EY România, explicând că obligația de raportare privește în special multinaționalele.
Un bărbat din Prahova și-a incendiat casa și apoi s-a sinucis într-o pădure, după ce și-a dat seama ce a făcut. Nenorocirea s-a întâmplat în Stoenești, Prahova, pe 26 aprilie 2024
Vremea rea face ravagii în Arabia Saudită, unde au fost emise atenționări meteo de furtună și inundații. Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, instituțiile de învățământ din mai multe zone au fost închise, iar elevii au trecut la cursuri online.
Continuă starea de panică în Slănic (Prahova), acolo unde, de câteva zile, a apărut un crater uriaș pe o stradă, iar zeci de familii au fost evacuate. Autoritățile locale consideră că o posibilă cauză a surpării străzii de la Slănic ar putea fi infiltrațiile de apă în sol.
Imobiliare, bunurile de lux și afacerile cu cash reprezintă instrumente predominante de spălare a banilor, potrivit Europol în timp ce NASDAQ atribuie o parte din totalul pierderilor unor înșelătorii.
Acuzat că a primit o mită în valoare de 1,25 milioane de lei, Dumitru Buzatu, fost șef al Consiliului Județean Vaslui și fost lider al PSD, a obținut o victorie majoră în instanță.
Un grav accident s-a produs în dimineața zilei de marți, 30 aprilie 2024, în dreptul Șantierului Naval Mangalia. Un tânăr a murit și un altul a fost transportat în stare foarte gravă la Spitalul Județean Constanța.
Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.
Medicul Serghei Morar (65 de ani) a murit, zilele trecute, la Spitalul Județean din Constanța, 11 zile de agonie și a fost înmormântat fără fast, deși mii de pacienți susțineau că îi sunt recunoscători pentru că el face minuni.
La 30 aprilie 1945, Adolf Hitler și Eva Braun s-au sinucis la o zi după ce s-au căsătorit. În aceeași zi, Armata Roșie a arborat drapelul sovietic pe clădirea Reichstagului din Berlin.
Teilor Holding, care include lanțul de bijuterii de lux Teilor, raportează o cifră de afaceri consolidată de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei în 2023.
Peste 15.000 de locuințe din România au fost certificate drept „Green Homes” sau au obținut o precertificare, iar valoarea lor totală se apropie de 3 miliarde de euro, anunță RoGBC.
Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 38,5 % din opţiuni.
Actualul ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei a prezentat luni, 29 aprilie, principalele puncte ale „Planului pentru București”, printre care se numără propuneri privind lupta împotriva drogurilor.
Ultima zi a lunii aprilie aduce temperaturi, în mare parte din țară, peste cele specifice acestei zile. Cerul va fi predominant senin în cursul zilei, însă noaptea se vor semnala înnorări temporare și ploi de scurtă durată, în Dobrogea și pe arii restrânse în Muntenia și în sudul Moldovei.
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost operat la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, după ce starea de sănătate i s-a înrăutățit după un spectacol.
Câștigarea campionatului după 9 ani e, probabil, cel mai rău lucru care se putea întâmpla la un club în care autoritatea decizională a antrenorului a fost aruncată la coșul de gunoi.
Pe fondul incertitudinii geopolitice, dar şi al relaţiilor comerciale destul de tensionate dintre SUA şi China, lanţurile globale de aprovizionare cu marfă se reorganizează şi cel mai avantajat pare să fie Mexicul.
Paștele catolic a fost în 31 martie, iar sărbătoarea ortodoxă va fi în 5 mai. Românii stabiliți în Vest vor avea un weekend ca oricare altul din punct de vedere al serviciului, dar vor sărbători
Ministrul german de externe Annalena Baerbock s-a exprimat în favoarea unui ajutor umanitar mai consistent pentru Fâşia Gaza şi a unei soluţii cu două state în timpul discuţiilor cu omologi din ţări occidentale şi arabe, care au avut loc la Riad
Doar 17,4% dintre români se pot lăuda că au terminat o facultate, aratǎ un raport Eurostat, care plaseazǎ România pe ultimul loc în Europa la numǎrul de absolvenți de studii superioare. Suntem, practic, o țară cu 12 clase unde meseria de șofer este cea mai căutatǎ.
Traian Bǎsescu acuzǎ existența unul blat între Marcel Ciolacu şi Cristian Popescu Piedone pentru ca edilul de la Sectorul 5 sǎ nu se retragǎ din cursa pentru Capitalǎ. Scopul ar fi ca Gabriela Firea sǎ nu câştige teren în PSD. Şi analiştii politici o vǎd pe reprezentanta PSD drept o amenințare.
Într-un interviu exclusiv pentru „Adevărul”, Gavin Buchan, ambasadorul Canadei în România, Bulgaria și Moldova a vorbit despre motivele pentru care crede că o să scadă numărul românilor care vor să emigreze în Canada, despre impresiile privind România și cooperarea economică româno-canadiană.
Generațiile tinere sunt mai predispuse să pice în capcana stereotipurilor de gen decât cele mai în vârstă, spune un studiu Ipsos.
Statele Unite „nu sunt în favoarea” unei anchete penale la adresa oficialilor israelieni din cauza conflictului din Gaza, într-un moment în care aceştia sunt preocupaţi de posibile mandate de arestare, a comunicat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe
Sophie, ducesa de Edinburgh, a vizitat Kievul, realizând prima vizită a unui membru al familiei regale britanice în Ucraina de la invazia rusă, potrivit unui anunţ făcut de Londra
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi a fost apelat telefonic de preşedintele american Joe Biden pentru a discuta despre cele mai recente evoluţii ale negocierilor privind încetarea focului în Fâşia Gaza şi despre pericolele escaladării situației militare la Rafah, se arată într-un comunicat al
Candidata Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi preşedintă actuală a instituţiei, Ursula von der Leyen, a spus că nu exclude interzicerea TikTok în Uniunea Europeană dacă va fi realesă pentru un nou mandat după alegerile pentru Parlamentul European din iunie
Pe 30 aprile, în 1844, Alexandru Ioan Cuza se căsătorea cu Elena Rosetti-Solescu, iar în 1897, Mihail Sadoveanu debuta în ziarul umoristic „Dracul”. În 1945, Adolf Hitler și soţia lui, Eva Braun, își puneau capăt zilelor, iar în 1956 venea pe lume celebrul regizor danez Lars von Trier.
Asistenții medicali ar putea fi pregătiți pentru prevenirea infecțiilor nosocomiale. Cel puțin, asta spune un proiect pus în consultare de Ministerul Sănătății.
În acest an, turiștii români au oportunitatea de a se bucura de un concediu de aproape o săptămână, care cuprinde zilele libere între 1 Mai, până în a doua zi de Paște
Preşedinţii Joe Biden şi mexican Andres Manuel Lopez Obrador au solicitat punerea în aplicare a unor „măsuri concrete” pentru a reduce intrările ilegale de migranţi la frontiera lor comună, un subiect politic presant înaintea alegerilor prezidenţiale din SUA
Câteva familii animă cătunele din Munții Poiana Ruscă, aflate în ținutul sălbatic de la limita județelor Hunedoara și Caraș-Severin. Oamenii au așteptat în zadar modernizarea unui drum care le-ar fi scos din izolare
Politicieni vechi şi noi s-au înscris în cursa pentru primăriile sectoarelor Capitalei, din 9 iunie. Dacă la sectoare precum 3, 4 și 6 cea mai mare expunere, dar şi şansǎ o au primarii în funcție, la 1, 2 și 5 situația e incertă.
Scene de o cruzime ieșită din comun s-au petrecut în plină zi, luni după-amiază, într-o localitate din județul Buzău. Un bărbat în vârstă de 66 de ani și-a înjunghiat o vecină cu care avea niște neînțelegeri.
Digital banking-ul a devenit, în ultimii ani, mai mult decât o alternativă la banking-u clasic pentru nevoile financiare obișnuite ale clienților - plăți, împrumuturi, economii.
Drumul dintre București și Sinaia poate reprezenta o călătorie plină de surprize și de frumuseți naturale. Pe lângă celebrele destinații turistice, există și locuri mai puțin cunoscute, dar la fel de spectaculoase
Radu Tăerel este un elev de excepție care a refuzat să studieze la o universitate din Statele Unite ale Americii și a ales să rămână în România
Ca să fie în pas cu vremurile în materie de investiții, autoritățile locale de la țară construiesc săli de sport pe bandă rulantă, fără să ia însă în calcul utilitatea lor sau costurile ulterioare. S-a ajuns astfel la situația în care milioane de euro au fost aruncați pe apa sâmbetei.
Executivul ar putea aproba, în şedinţa de marţi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la graniţa dintre cele două state, în zona localităţilor Sighetu Marmaţiei - Bila Tserkva, notează Agerpres.
Țările iau în considerare un pact pentru reducerea producției de plastic cu 40% în 15 ani, considerând că astfel vor putea proteja sănătatea umană și mediul, potrivit The Guardian.
Șefii militari din Marea Britanie vor să recupereze decalajul față de China, Rusia și Statele Unite prin dezvoltarea unei arme capabile să zboare la viteze mai mari de 5 Mach, adică de cinci ori viteza sunetului.
Actorul francez Gerard Depardieu a părăsit luni secţia de poliţie unde a fost interogat timp de peste opt ore în legătură cu două acuzaţii de agresiune sexuală care ar fi fost comise în 2014 şi 2021, a anunţat avocatul său, Christian de Saint-Palais.
Ne găsești și pe app.actualitate.net. Cele mai importante știri din România. Aplicație disponibilă pe iOS și Android.