Bacău
Ultimele știri din Bacău
Pagina 2
37 de persoane, din care 19 sunt copii, au rămas practic sub cerul liber după incendiul care a mistuit la Buhuşi, duminică, 3 martie, imobilul în care acestea locuiau în Colonia Bistriței.
Schitul Sihăstria Crucii, din localitatea Cucuieţi, județul Bacău, se află pe hotarul a două comune, Balcani și Solonț, situație care provoacă dificultăți juridice în privința administrării acestuia.
În fața sediului Poliției Locale Bacău, aflat lângă Insula de Agrement, Primăria a montat popice pe trotuarele găurite de timp, astfel încât acum nici pietonii nu mai au pe unde merge
Primul cazinou construit în România, o adevărată bijuterie arhitectonică, este de vânzare de câțiva ani și nimeni până acum nu a fost dispus să plătească prețul cerut
Caz paradoxal la Primăria Bacău unde angajații implicați pe proiecte cu finanțare europeană pentru care s-a pierdut finanțarea, sunt plătiți cu zeci de mii de lei anual
Prime Kapital va construi, pe terenurile care au aparținut odată fabricii Letea, proiectul Bacău Mall, care va avea 51.200 de metri pătrați utili, care va fi de două ori mai mare decât Arena Mall, care are 26.000 de metri pătrați.
În Consiliul Local Bacău, în data de 29 februarie 2024 va fi supus aprobării proiectul privind actualizarea tarifelor / taxelor pentru administrarea cimitirelor și serviciul de pompe funebre.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău a centralizat rezultatele obținute de elevii claselor a VIII-a care au participat la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naționale din acest an școlar, organizată la nivel național
Șeful Serviciului Tehnic, Administrativ și Aprovizionare din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Bacău și economistul unității medicale sunt acuzați de luare de mită.
Unul dintre profesorii de istorie cei mai cunoscuți din Bacău a povestit experiența nefericită avută cu funcționarii Primăriei Bacău, când a încercat să depună dosarul pentru a-și primi dreptul la 50 de ani de căsătorie.
Curse zilnice AeroItalia de la Bacău spre Aeroportul Internațional „Leonardo da Vinci” de lângă Roma
AeroItalia și Aeroportul Internațional Bacău au anunțat astăzi că, începând cu 1 aprilie 2024, ruta de la Bacău la Roma Fiumicino va fi operată zilnic, crescând frecvența de la 3 la 7 zboruri pe săptămână.
În zona Tazlăului Sărat din județul Bacău sunt menționați, încă din secolul al 17-lea, sătenii care aveau ca ocupație, pe lângă munca câmpului, transportul și comercializarea păcurii
Se împlinesc 91 de ani de la greva de la Atelierele CFR Grivița din 16 februarie 1933, unde forțele de ordine au ucis șapte persoane în timpul confruntărilor cu muncitorii feroviari nemulțumiți de salarii.
Luni, 5 februarie, la Baza 95 Aeriană „Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu” Bacău a avut loc ceremonia de predare-primire a comenzii către noul comandant al bazei militare
Zilele trecute, Tribunalul Bacău i-a condamnat pe Tiberiu-George Ciobanu, Dana Mihaela Bălan, Emanuel Mihalachi și Mircea Oniga la pedepse cu suspendare în dosarul în care au fost acuzați de abuz în serviciu și fals.
Infrastructura rutieră care deservește platforma petrochimică de la Onești a fost modernizată recent, ceea ce va reprezenta un impuls pentru agenții economici din zonă.
Mouhannad Toron, şeful secţiei de Chirurgie de la Spitalul din Buhuşi și fost director al unității spitalicești va fi judecat pentru 13 fapte de luare de mită.
Dan Air a anunțat zilele acestea programul de vară al companiei, care în acest an va opera zboruri din Bacău spre 11 destinații de importante din Europa, de două, trei sau chiar patru ori pe săptămână.
Două terenuri, de 24 și 18 hectare, care sunt deja concesionate unor societăți ce extrag agregate minerale, urmează să fie vândute acestora dacă proiectul va avea votul consilierilor locali
Pe strada General Stefan Gușe, nr. 2, din municipiul Bacău, vizavi de Penitenciarul Bacău se va construi un parc unic în România, asemănător cu un parc din Odense, Danemarca.
Un autoturism a fost spulberat de un tren la o trece de nivel cu calea ferată, în localitatea Dofteana, din județul Bacău. Doi tineri au rămas încarcerați. În ciuda eforturilor de salvare, ambii au murit.
În timp de la Școala ”Miron Costin”, sute de elevi au fost scoși de profesori să danseze ”Hora Unirii”, la un colegiu, zeci de elevi care au întârziat la ore, nu au mai putut intra în curtea liceului
După județele Suceava și Neamț, care dețin unele dintre cele mai frumoase mănăstiri din Moldova, și județul Bacău oferă credincioșilor care practică turismul religios o ofertă bogată în acest sens
Primăria Bacău a realizat, în urmă cu jumătate de an, o parcare cu 96 de locuri, care a costat o sumă exorbitantă, de peste 5 milioane de lei. Construcția, făcută de mântuială, deja se surpă
Inspectoratul Școlar Județean Bacău anunță că vineri dimineață, un elev de la Liceul Tehnolog Anghel Saligny s-a spânzurat în toaletă.
Pârtia Nemira a fost deschisă duminică, 14 ianuarie, 2024, și doar în primele patru zile au avut loc accidente grave iar în unele cazuri schiorii s-au ales cu membrele sau coloana fracturată.
Fostul campion european la lupte greco-romane, Eusebiu Diaconu, apare în fruntea unui dosar instrumentat de DNA Bacău, suspect pentru constituirea unui grup infracțional organizat, dar și alte fapte de corupție
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Bacău au dispus efectuarea urmăririi penale față de 15 persoane, funcționari publici, dar și persoane fizice, fără calitate specială.
Pentru creșterea siguranței zborurilor, pe Aeroportul Internațional George Enescu din Bacău este instalat un sistem de aterizare instrumentală (ILS) de ultimă generație, din categoria a doua.
Toate grădinițele și creșele din județul Bacău, dar și firmele de catering care furnizează alimente pentru acestea vor fi verificate, pentru că vineri, 12 ianuarie 2024, mai mulți preșcolari au ajuns la medic cu toxiinfecție alimentară.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Bacău efectuează marți, 16 ianuarie 2024, șase percheziții domiciliare la sediul unor instituții publice, dar și la domiciliul a trei funcționari.
La Bacău, edilii au gândit un mod inedit de a serba Ziua Culturii Naționale, marcând nașterea poetului național Mihai Eminescu prin amplasarea capului lui Decebal la Starea Civilă.