petrol - ultimele știri
Analiștii urmăresc piețele petroliere pentru a vedea cum vor reacționa la o nouă incertitudine în Orientul Mijlociu după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter.
În ultimele câteva săptămâni, specialiști în prognoze, precum Agenția Internațională pentru Energie, au prezentat primele proiecții pentru 2025.
Industria rusească de petrol şi gaze a fost crucială pentru finanţarea invaziei din Ucraina, oferind Kremlinului fondurile de care are nevoie pentru a continua să lupte.
Shell și alte companii petroliere intenționează să foreze pentru petrol și gaze în Golful Mexic, în parte pentru că astfel se eliberează mai puține gaze cu efect de seră decât forarea pe uscat.
BCE nu va fi influențată de incertitudinile legate de prețul petrolului, a declarat Francois Villeroy de Galhau, care a declarat că nu se va renunța la o primă reducere a ratei dobânzii în iunie.
România a importat, în primele două luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 207.200 tone echivalent petrol (tep), cu 18,2% mai mare (+31.900) faţă de cea din perioada similară a anului trecut.
Acţiunile şi obligaţiunile asiatice au scăzut vineri, în timp ce monedele de refugiu, aurul şi ţiţeiul au crescut, după ştirile că Israelul a atacat Iranul, intensificând îngrijorările cu privire la un conflict regional mai amplu care ar putea pune în pericol aprovizionarea cu petrol.
Prețul petrolului a crescut cu aproximativ 16% până acum în acest an, aproape de 90 de dolari pe baril, în condițiile în care îngrijorările legate de aprovizionare sunt din ce în ce mai mari.
Politicienii americani ar putea discuta săptămâna aceasta o serie de proiecte de lege pentru a înăspri sancţiunile împotriva Iranului, însă părerile analiștilor sunt împărțite, relatează Reuters.
Cei mai mari producători de petrol din Uniunea Europeană au fost, în 2022, Italia (4,5 milioane de tone), Danemarca (3,2 milioane de tone) şi România (3 milioane de tone), conform datelor Eurostat.
Se așteaptă ca prețul petrolului să crească luni, după atacul Iranului asupra Israelului din weekend, au declarat duminică analiștii.
Prețul petrolului a crescut luni, pe fondul așteptărilor de înăsprire a ofertei ca urmare a reducerilor OPEC+ și a atacurilor asupra rafinăriilor rusești.
Furnizorii americani care și-au făcut loc pe piețele dominate cândva de OPEC și aliații săi au reușit să devină beneficiarul major al sancțiunior asupra petrolului rusesc.
Producătorii mondiali de combustibili fosili sunt pe cale să suplinească aproape de patru ori cantitatea de petrol și gaze extrase, odată cu noile proiecte aprobate până la sfârșitul acestui deceniu. Prin activitatea sa, SUA amenință să distrugă obiectivele climatice convenite, arată un nou raport.
JT Grup Oil S.A., companie de distribuţie de carburanţi, anunţă finalizarea primei etape de dezvoltare a proiectului JT Terminal, singurul terminal privat de produse petroliere din România.
Exporturile ruseşti de petrol care finanţează maşinăria de război a Kremlinului au încetinit. Rafinăriile din India nu vor mai accepta petroliere deţinute de compania rusă de stat Sovcomflot PJSC.
Energia regenerabilă substituie gazul, care trebuia să înlocuiască cărbunele și produsele petroliere
În contextul crizei energetice, UE a sporit și a accelerat instalarea de tehnologii în domeniul energiei din surse regenerabile, ceea ce a consolidat aprovizionarea cu energie a UE.
Prețul petrolului a urcat luni cu aproximativ 1%, până la maximul ultimelor patru luni, ca urmare a scăderii exporturilor de țiței din Irak și Arabia Saudită.
Grupul petrolier saudit Aramco a raportat duminică o scădere de 24,7% a profitului net în 2023, comparativ cu 2022, pe fondul scăderii preţului ţiţeiului şi diminuării producţiei, transmite AFP.
Prețul petrolului a scăzut marți pentru a doua ședință consecutivă, în condițiile în care scepticismul privind creșterea economică a Chinei a contrabalansat slăbirea dolarului american.
Prețul petrolului a scăzut luni, din cauza opiniilor de pe piață potrivit cărora o inflație mai mare decât cea așteptată ar putea întârzia reducerea ratelor ridicate ale dobânzilor.
Ministrul Energiei din Kazahstan, Almassadam Satkaliyev, a explicat detaliat care sunt perspectivele de dezvoltare a domeniului energetic și principalele proiecte din următorii ani.
Specialiștii în energie avertizează că producția mondială de petrol ar putea deveni insuficientă pentru acoperirea cererii după anul 2028, deşi în prezent aceasta este excedentară.
Statul român le-a dat firmelor rusești contracte care au depășit un miliard de euro, doar de când a început războiul din Ucraina. Premierul și președintele știu, dar nu spun nimic.
Prețul petrolului a scăzut miercuri, presat de activitatea economică scăzută din China, principalul importator de țiței, și de o creștere surprinzătoare a stocurilor de țiței din SUA.
SUA au anunţat marţi că reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei, din cauza nerespectării de către Caracas a angajamentelor privind alegerile prezidenţiale.
Mai mult de o duzină de petroliere încărcate cu 10 milioane de barili de țiței rusesc au fost blocate în largul coastelor Coreei de Sud timp de câteva săptămâni, până în prezent nevândute.
Rusia a depăşit anul trecut Arabia Saudită, devenind principalul furnizor de ţiţei al Chinei, arată datele publicate sâmbătă, potrivit Reuters.
Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) şi-a îmbunătăţit din nou estimările privind creşterea cererii de petrol în 2024, deşi proiecţiile sale rămân mai scăzute decât aşteptările OPEC.
De la data de 1 ianuarie, a fost instituit un impozit pentru companiile care operează în sectoarele de petrol și gaze naturale, care înregistrează o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro.
Bulgaria a înlocuit importurile de petrol rusesc cu ţiţei provenit din Kazahstan, Irak şi Tunisia, în prima lună a acestui an, informează Reuters, pe baza analizei datelor LSEG.
Prețul petrolului a urcat joi cu aproximativ 3%, atingând maximul ultimelor două săptămâni, după ce Iranul a capturat un petrolier în largul coastelor Omanului.
Este posibil ca Vladimir Putin să fi promovat legături strânse între țări, dar Rusia ar putea deveni prea dependentă de China pentru comerț, au avertizat economiștii, citați de Newsweek.
Arabia Saudită va reduce prețurile cheie la țiței pentru cumpărătorii din toate regiunile, inclusiv principala sa piață asiatică, pentru luna februarie deoarece fragilitatea pieței continuă.
Prețul petrolului a crescut vineri cu peste un dolar, în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken se pregătea să viziteze Orientul Mijlociu, în încercarea de a limita tensiunile regionale.
Țițeiul rusesc intră în UE peste plafonul legal de preț. Aplicarea regulilor de către Bruxelles este fragmentară. Și a apărut o nouă piață neagră, notează Politico.
La începutul lunii august, oficialii bulgari au observat ceva de care nu erau siguri dacă este legal.
Industria petrolieră și a gazelor naturale a făcut achiziții în valoare de 250 de miliarde de dolari în 2023, profitând de prețul ridicat al acțiunilor companiilor pentru a-și asigura rezerve.
Trendul descendent al prețurilor petrolului din luna octombrie ar putea întâmpina provocări, din cauza pericolelor din Orientul Mijlociu.
Prețul petrolului a scăzut joi cu peste un dolar pe baril, după ce Angola a anunțat că părăsește Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).
Consumul de energie primară în Uniunea Europeană a scăzut cu 4,1% anul trecut, la 1.257 de miliarde tone echivalent petrol (Mtep), arată datele publicate de Eurostat.
Prețul țițeiului a crescut luni cu 3%, în condițiile în care atacurile tot mai numeroase ale grupării militante yemenite Houthi, aliate cu Iranul, asupra navelor din Marea Roșie.
Turcia şi companiile din această ţară au economisit în 2023 aproximativ două miliarde de dolari la facturile de energie majorând importurile de produse şi de petrol rusesc vândut la preţ redus.
Se așteaptă ca creșterea cererii de petrol din China să încetinească în anul următor, ceea ce ar putea spori îngrijorările cu privire la evoluțiile globale în 2024.
Există multă agitaţie în cadrul conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP28) de la Dubai privind ritmul lent al reducerii consumului de combustibili fosili.
Președintele venezuelean Nicolas Maduro a anunțat anexarea forțată a regiunii Essequibo, ce aparține statului vecin Guyana.
Drumul lin pe care a parcurs lumea de la Marea Criză Financiară, cu geopolitică stabilă, inflație scăzută și rate scăzute ale dobânzilor, a fost perturbat în anii pandemiei, scrie Saxo Bank.
Venezuelenii au votat într-un referendum duminică, 3 decembrie, pentru a susține pretențiile țării lor asupra teritoriului bogat în petrol și minerale din vecina Guyana, scrie Reuters .
Marile companii din industria petrolului și gazelor vor fi monitorizate prin satelit pentru a vedea dacă într-adevăr își respectă angajamentul de reducere a emisiilor de metan.
Veniturile realizate de cei mai mari producători ruşi de gaze şi petrol au scăzut cu 41% în primele nouă luni din 2023, se arată în raportul publicat de Banca Centrală a Rusiei
Prețul petrolului a crescut vineri, după ce scăzuse brusc la începutul tranzacțiilor și cu peste 2% joi, pe fondul percepției că reducerile convenite de producătorii OPEC+ nu au fost satisfăcătoare.
Preţul barilului de petrol a scăzut miercuri cu 4% după ce OPEC+ a amânat în mod neaşteptat o reuniune ministerială la care urma să fie discutat nivelul producţiei.
Sectorul de petrol şi gaze pierde anual până la 230 milioane euro, prin nefolosirea emisiilor de metan. Industria ar putea reduce până la 280 de kilotone pe an, dacă industria ar investii mai mult.
Arabia Saudită şi Rusia au confirmat duminică faptul că vor continua, până la finalul anului, reducerile voluntare ale producţiei de petrol, pentru a stabiliza piaţa energiei, transmite Reuters.
Cea mai mare parte a industriei de combustibili fosili ar putea să se confrunte cu o era de retrogradări de rating, dacă producătorii nu se vor adapta rapid la un viitor cu emisii reduse de carbon.
Banca Mondială (BM) se aşteaptă ca preţul global al petrolului să atingă în medie 90 de dolari pe baril în trimestrul patru din 2023 şi să scadă la un nivel mediu de 81 de dolari pe baril în 2024.
Oficialii din cadrul UE au organizat o reuniune de urgență referitoare la aprovizionarea cu motorină
Oficiali din cadrul Uniunii Europene au discutat despre diversificarea stocurilor petroliere şi crearea unei rezerve de motorină şi păcură, lo o reuniune de urgenţă a grupului de coordonare petrolieră
Conflictul din ce în ce mai mare în Orientul Mijlociu ar putea duce la creșterea prețurilor petrolului, susține administrația Biden. Astfel se caută metode pentru a le menține cât mai scăzute.