Dinamoviştii, în pericol de moarte!
0«Tyson», şoferul «câinilor», are probleme cardiace şi i s-a interzis să mai conducă.
Dinamoviştii au fost la un
pas de tragedie şi nici măcar nu au realizat asta! Şoferul care-i
conduce pe „câini” are probleme cardiace şi în orice clipă ar fi putut
păţi ceva grav.
Şefii lui Dinamo au aflat şi l-au pus pe cel supranumit „Tyson" să-şi facă un set de analize, până la primirea rezultatelor el fiind „retrogradat" pe scaunul din dreapta.
Constantin Ologu este o adevărată legendă la clubul Dinamo, unde conduce autocarul echipei de peste 20 de ani. Supraponderal, cel cunoscut de toată lumea drept „Tyson", are probleme cardiace şi medicii i-au interzis acestuia să facă efort şi implicit să mai conducă autovehiculul pentru că oricând s-ar fi putut produce o tragedie.
Totul s-a descoperit zilele trecute, când a efectuat un control medical amănunţit în urma căruia i s-au descoperit afecţiuni ale inimii. Medicii i-au interzis să-şi mai exercite meseria până la aflarea rezultatelor finale ale analizelor.
Din această cauză, „Tyson" a făcut deplasarea la Târgu Jiu, dar pentru a nu le pune în pericol viaţa lui Dănciulescu şi compania a lăsat pe altcineva la volan şi el a adoptat rolul de copilot.
Ultima dată l-a salvat Cornel Dinu
Problemele cardiace ale lui Constantin Ologu nu sunt noi. În urmă cu câţiva ani, şoferul în vârstă acum de 50 de ani a primit o primă interdicţie de a mai conduce până când nu se însănătoşeşte.
Afecţiunea de atunci i-a pus chiar viaţa în pericol, dar a fost salvat de intervenţia lui Cornel Dinu, care s-a ocupat de tratamentul lui şi i-a plătit spitalizarea.
Rămâne de văzut dacă se va întoarce la volan şi după acest ultim episod, sau dacă şefii „câinilor" vor decide să nu mai pună în pericol viaţa jucătorilor şi îl vor schimba pe acesta.























































