Curelea, ţinta Stelei de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curelea (în alb) ar putea deveni coechipier cu Rada
Curelea (în alb) ar putea deveni coechipier cu Rada

Roş-albaştrii au pus ochii pe atacantul care, anul trecut, a contribuit la eliminarea Stelei din Cupă. Steliştii l-ar vrea pe fotbalistul de 25 de ani, mai întâi sub formă de împrumut, la fel cum au ajuns Varga şi Bălan la Unirea Urziceni.

Basarab Panduru şi Mihai Stoichiţă şi‑au făcut deja strategia în privinţa jucătorilor pe care vor să‑i aducă la Steaua în această iarnă.

„Eu prefer fotbaliştii români, chiar dacă sunt mai scumpi decât unii străini. Ei ştiu ce e la noi în campionat, ştiu ce înseamnă Steaua şi se lucrează mai uşor cu ei. Cert este că jucătorii liberi de contract nu sunt o soluţie, liberi îi aduci, liberi joacă", a explicat recent managerul sportiv din Ghencea.

Panduru s-a întâlnit deja cu Şiman

„Adevărul" a aflat că una dintre ţintele staff-ului din Ghencea este atacantul de 25 de ani al Sportului, Costin Curelea.

Surse din anturajul Stelei ne-au dezvăluit că Basarab Panduru a avut deja o întâlnire cu finanţatorul „studenţilor", Vasile Şiman, cu care a discutat despre transfer, însă cele două părţi n-au ajuns la un acord ferm. Steliştii l-ar vrea pe Curelea, mai întâi, sub formă de împrumut, la fel cum au ajuns şi Dacian Varga şi Tibi Bălan la Unirea Urziceni, urmând a-l achiziţiona ulterior dacă va confirma.

Fost internaţional de tineret, Curelea joacă în Regie din 2003, iar anul trecut a marcat unul dintre cele două goluri care au consemnat eliminarea Stelei din „16"-imile Cupei României.

Contactat de „Adevărul", atacantul a mărturisit că l-ar tenta să joace în Ghencea. „Deocamdată sunt sub contract cu Sportul şi mă simt bine aici, dar ar fi o onoare dacă aş ajunge pe viitor la Steaua", a spus fotbalistul de 25 de ani.

Steaua, înapoi în comunism

O deplasare la Tiraspol e o provocare. La 60 de kilometri de Chişinău, o baricadă ne atenţionează că am ajuns în Republica Moldovenească Nistreană. După ce treci de moldoveni, te întâmpină soldaţii ruşi din „Armata Păcii", după care urmează un dublu control al forţelor transnistrene.

O statuie a lui Lenin tronează în centrul oraşului, iar numele „Şerif" apare pe toate drumurile. Concernul lui Guşan este un simbol ar republicii separatiste, lider autoritar în domeniul telefoniei mobile, supermarketurilor şi al benzinăriilor.

Variantele Stelei

O victorie sau cel puţin un egal al lui Fener în Olanda ar pica de minune pentru roş-albaştri. La rândul lor, aceştia au nevoie de maximum de puncte în ultimele două etape. Pentru că pe turci nu-i mai poate ajunge în clasament, Steaua le mai poate depăşi teoretic pe Şerif şi pe Twente, cu care a remizat, 0-0, în tur.

No title
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite