Interviu SUPERINTERVIU Arpad Paszkany: „Eu fac lotul, antrenorul doar îl pregăteşte“

Arpad Paszkany

Omul care a transformat formația din Gruia în cea mai galonată din Liga I în ultimii ani a acordat un interviu în exclusivitate ziarului "Adevărul".

La 41 de ani, Arpad Paszkany e cel mai tânăr patron din Liga I. Şi, socotind după numărul de trofee câştigate în ultimii cinci ani, poate fi numit şi cel mai de succes investitor din fotbalul românesc. Arpi, cum îi spun prietenii, stă pe o avere de vreo 100 de milioane de euro, dar cea mai mare satisfacţie o are când câştigă CFR-ul. „Lumea nu prea mă cunoaşte, pentru că eu nu sunt genul care să mă sui pe maşini, dar după fiecare meci al CFR-ului aproape că am febră musculară. Dacă iei scaunul de sub mine, nu cad jos, atât de încordat stau la meciuri", povesteşte cel care a preluat echipa în 2001, când aceasta se zbătea să nu moară. 

„Adevărul": Vă consideraţi realizat fotbalistic?

Arpad Paszkany: Sunt mulţumit. Am intrat în fotbal pentru trăiri şi pentru plăcere. Un gol, un meci câştigat te face să explodezi de bucurie. În schimb, când ai un proiect imobiliar, spre exemplu, care se întinde pe doi, trei ani şi în care întâmpini o grămadă de dificultăţi şi de piedici, când ajungi să tai panglica, uneori, te simţi obosit şi doar răsufli uşurat că ai scăpat de un stres.

A meritat să băgaţi atâţia bani?

Una peste alta, pot spune că am fost răsplătit pentru banii investiţi. Oricum, nu mă uit la banii băgaţi în fotbal pentru că aş constata o mare pagubă. N-am fost niciodată pe plus, dar e adevărat că se face o diferenţă  în anul în care iei titlul. Într-un an fără Liga Campionilor, deficitul e de zece milioane de euro. Când iei titlul ai un deficit mai mic.

Păi şi banii de la UEFA?

Toată lumea ia ca bază de calcul prima prezenţă a Stelei din grupele Ligii Campionilor, dinainte de criza financiară. Erau alte condiţii, Citybank îi dădea Stelei pentru că îi apărea pe tricouri milioane de euro, iar pachetele de bilete pentru meciurile cu Real şi Lyon erau foarte scumpe şi s-au vândut toate. Acum, nu mai e aşa. Noi jucăm pe tricou cu afacerea proprie. Nu primim nimic de la nimeni. Mai oferă Energobit ceva, din când în când, în funcţie de nişte parametri. În schimb, am răsplătit mereu eforturile jucătorilor şi ale staffului, împărţind prime de peste trei milioane de euro.

Care e bugetul anual al echipei?

Între 12 şi 14 milioane de euro. Eu am 160 de persoane în club care n-au legătură cu fotbalul, ci sunt electricieni, spălătorese, administratori etc. Şi ei sunt salariaţi. Avem 370 de copii şi juniori la club şi niciunul nu plăteşte nimic. Noi le dăm tot, de la tricouri, ghete şi şosete. E cu dus-întors şi treaba asta. Mulţi vin, fac trei antrenamente şi dispar cu treningurile şi adidaşii. Din păcate, n-am scos nimic din pepiniera proprie, deşi acesta era unul dintre obiectivele noastre.

Nu plătiţi salarii prea mari unor jucători?

Ba da, evident. Mulţi dintre ei nu-şi merită banii, sunt de acord cu asta. Dau salarii de 300.000 de euro, chiar de 400.000, ba chiar şi mai mult. Sunt sume mari, dar ca să fim mai buni trebuie să plătim. Nu se poate compara un jucător care ia 150.000 de euro pe an cu unul care încasează dublu. Diferenţa se face acolo pe gazon, în momentele decisive.

De ce a fost CFR, şi nu „U" Cluj?

Din întâmplare. CFR era, la un moment dat, în Divizia C, la un pas de desfiinţare, iar conducătorii clubului m-au găsit în dosare, ca fost jucător al echipei, şi au venit la mine ca să mă ia la sentiment. Voiau să-i ajut cu bani pentru ca echipa să scape de faliment. Le-am spus că pot să le dau 10.000 de dolari pe lună, dar e ca şi când unui bolnav de cancer i-ai plăti factura la lumină. Îl ajuţi cu ceva, dar el nu se însănătoşeşte.

Şi atunci?

Legea din România nu permitea o investiţie mare pe contracte de publicitate sau sponsorizare şi singura posibilitate e să se facă o societate pe acţiuni, iar eu să bag bani prin majorare de capital. În această situaţie, clubul nu mai rămânea al lor, ci devenea al meu.

Le-am spus asta, şi a doua zi au venit la mine şi mi-au spus că acceptă, numai să scape echipa de desfiinţare. CFR avea atunci, în liga a treia, mereu câte 600 de spectatori la meciuri, ceea ce nu-i uşor. Majoritatea erau angajaţi ai Regionalei CFR Cluj, iar echipa era hobby-ul lor. Conducătorii de la care am luat eu echipa nu voiau să-şi lege numele de desfiinţarea ei.

V-a tentat vreodată să investiţi în străinătate?

Dacă nu luam acel prim titlu cu CFR, în 2008, eram gata să mă retrag de la Cluj şi să preiau o formaţie din Austria. E vorba de Rapid Viena. Condiţiile afacerii erau stabilite, dar le-am spus oamenilor de acolo că totul depinde de câştigarea titlului. Am luat campionatul şi afacerea cu Rapid Viena a căzut. Cred că austriecii erau atunci cei mai mari fani ai Stelei, se rugau să nu ia CFR titlul.

Când aveţi timp, urmăriţi jocul adversarelor?

Nu mă uit prea mult la meciurile din alte campionate sau din Liga I. Mă uit la jocurile echipelor cu care urmează să jucăm noi şi la DVD-urile cu jucătorii urmăriţi de scouterii noştri. Din străinătate ţin cu Barcelona şi cu Bayern Munchen. Nu ratez niciun joc de-al lor. Ce face Barca mi se pare din altă galaxie.

"CFR e o echipă de top în România şi una bună în Europa de Est. Cu giganţii n-are rost să ne comparăm.''

7 trofee a cucerit CFR Cluj cu Paszkany în frunte: două titluri, două Cupe ale României şi trei Supercupe.

„Eu fac lotul, antrenorul doar îl pregăteşte"

Cât aţi plătit cel mai mult pentru un jucător?

3,2 milioane de dolari pentru Fabbiani, 2,7 clubului şi 500.000 impresarilor. Din păcate, el nu şi-a meritat banii şi l-am dat gratis în Argentina. Am dat apoi pe Alvaro Pereira 2,8 milioane de dolari şi a meritat. L-am vândut cu peste 4 milioane de euro la FC Porto.

Cum vă alegeţi fotbaliştii?

Avem o echipă de scouteri specializaţi pe Portugalia, America de Sud şi Africa. Am făcut asta pentru a nu lucra numai cu impresari care vin şi îţi propun mii de jucători şi vor să te păcălească. Fiecare scouter e plătit cu 3.000 de euro pe lună, plus cheltuielie de deplasare, plus procent din jucătorii pe care îi semnăm.

Vă implicaţi la transferuri?

De obicei, drumul pe care îl parcurge un jucător până la venirea la CFR e următorul. Scouterul propune, preşedintele decide trei priorităţi, iar eu spun da sau nu. Dacă-mi dau OK-ul, se încep negocierile în ordinea preferinţelor.

Şi dacă spuneţi nu?

În general, vorbesc aceeaşi limbă cu apropiaţii mei.

Aţi impus vreun jucător la echipă?

Nu m-am băgat niciodată peste un antrenor. N-aş avea însă nicio problemă să fac asta, dacă aş putea să văd toate antrenamentele echipei dintr-o săptămână şi să-mi pot face eu o imagine despre forma unui anumit jucător. Afacerile nu-mi permit însă asta. Îmi aloc doar cinci ore pe săptămână fotbalului, plus meciul CFR-ului în sine. Aşa că nu numai că n-ar fi corect, dar n-ar avea logică să impun un jucător despre care eu nu ştiu cum s-a antrenat toată săptămână sau în ce formă e. Aaa, dacă văd un jucător că două-trei meciuri la rând e praf, atunci îl chem pe antrenor şi îl întreb ce se întâmplă cu el şi dacă în tot lotul nu avem unul mai bun decât el pe acel post.

Care e filosofia dumneavoastră vizavi de antrenori?

La mine, un antrenor care câştigă titlul, a doua zi îşi termină contractul. Am această filosofie pentru că eu cred că în România oricine face o performanţă, anul viitor va cădea în automulţumire. Nu-i exclus însă să-i prelungesc angajamentul, dar după ce face o performanţă tragem prima linie. Poate fi mai groasă sau mai subţire.

Aţi făcut greşeli multe ca investitor?

Destule, în special la transferuri. Am dat foarte mulţi bani unor jucători şi unor intermediari, iar valoarea s-a dovedit a fi modestă.

Faţă de antrenori?

Am greşit de două ori, cu Dusan Uhrin jr şi cu Andreea Mandorlini, dar nu pentru că n-ar fi fost antrenori buni, ci pentru că nu ne potriveam în gândire. Uhrin voia să joace într-un stil nordic sau irlandez, deşi avea la echipă jucători tehnici, sud-americani sau portughezi, care se pretau pe alt stil. De aceea ne-am despărţit de el. Cu Mandorlini am greşit atunci când l-am lăsat să-şi facă el lotul. Nu se va mai întâmpla asta niciodată. Eu fac lotul, iar antrenorul care vine munceşte cu materialul găsit. Singurul lucru de care îmi pare rău e episodul cu Andone.

De ce?

Ştiu că e frustrant să câştigi un titlu şi să nu fii tu cel care conduce echipa de pe bancă în Liga Campionilor. Nu se putea însă altfel şi el a înţeles asta. Trebuia să salvăm anul acela. Oricum, cred că a fost singura despărţire de un antrenor în care patronul şi antrenorul au stat unul lângă celălalt la conferinţa de presă. Aş fi vrut ca Andone să rămână mulţi ani la CFR. E singurul cu care am avut gânduri ca acestea.

„Sunt doar 25 la sută ungur, iar 75% sas"

Cum vă caracterizaţi ca patron?

Corect. Sunt destul de apropiat de jucători. Încerc să-i motivez în permanenţă. Le dau banii la zi, condiţii de antrenament impecabile, iar ei trebuie să dea maximum pe teren.

Vă consideraţi favoriţi la titlu anul acesta?

Aşa ar fi normal. Ca şi valoare individuală, avem cel mai bun lot din campionat. Ca joc, nu suntem încă favoriţi.

Cu cine sunteţi prieten din fotbal?

Pe majoritatea patronilor nici nu-i cunosc personal. Nu sunt prieten cu nimeni din fotbal, dar nici nu mi-am căutat astfel de prietenii. La sediul LPF am fost o singură dată în viaţa mea şi am stat vreo zece minute, iar în Federaţie am călcat de două ori.

Cât timp vă mai vedeţi activând în fotbal?

Nu m-am gândit să mă retrag din fotbal atât timp cât mai am pasiune. Nici să măresc investiţia nu cred că se pune problema. Aş face asta dacă şi veniturile ar fi mai mari. Dacă, spre exemplu, din drepturile TV am lua şapte milioane de euro, în loc de două, aş mări şi eu investiţia.

Aţi fi vrut să întâlniţi Barcelona în Ligă?

Hmmm. Aş fi vrut, dar nu sunt convins de asta. E clar că din două meciuri nu puteam spera la mai nimic. Poate doar să nu luăm multe, sau cine ştie, vreun egal, iar astfel de obiective nu sunt tocmai pe placul meu.

Jignirile de care aţi avut parte v-au afectat?

Mă deranjează când sunt jignit de oameni care nici nu mă cunosc, dar când am intrat în fotbal am ştiut în ce mă bag. Ca om nu mă regăsesc în acest mediu, însă a fost un risc pe care l-am acceptat. Ironiile cu „ungurul" nu mă interesează. E o ruşine să fii ungur? Nu cred. Oricum, puţini ştiu că eu sunt doar 25% ungur şi 75% sas. Mama e jumătate unguroaică şi jumătate săsoaică, iar tatăl meu e 100% sas.

"Cred că tot ce e bun în Occident trebuie copiat. Dacă economia ţării şi conjunctura vor permite, mă gândesc serios să cotez CFR-ul la bursă.''