Avem prea puţini donatori de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La o singură donare se prelevează aproape o jumătate de litru de sânge, prea puţin ca să-l afecteze pe donator, suficient cât să salveze vieţile a trei persoane. În data de 14 iunie, în întreaga lume se marchează Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, tema acestui an fiind  „Sânge nou pentru omenire“.

Aproximativ 1,7% din populaţia României donează sânge comparativ cu media europeană de 5%. Transplantul hepatic, cardiac, protezarea de şold, accidentele şi hemoragiile interne sunt doar câteva dintre intervenţiile care necesită transfuzii de sânge.

La fel, boli precum leucemiile sau talasemiile, în cazul cărora cererea de sânge este constantă, pe timp îndelungat. Potrivit  psihologului Aimee Bugner, preşedintele Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge din România (FDBS), pentru toate aceste intervenţii, necesarul de sânge este cu mult mai mare decât sângele disponibil.

De aceea, donarea de la rude şi de la prieteni este o practică frecventă în spitalele din România, fiindcă efortul a mai puţin de 2% din populaţie nu poate susţine nevoile de sânge ale întregii ţări.

De Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, marcată astăzi, FDBS îşi propune ca, prin diverse evenimente publice, să popularizeze actul donării de sânge, astfel încât numărul donatorilor să crească, iar rudele sau prietenii victimelor, care donează ocazional, să devină donatori fideli.

Tinerii au sânge mai bun

Preşedintele Fundaţiei Donatorilor Benevoli de Sânge, Aimee Bugner, explică tema aleasă pentru acest an de Organizaţia Mondială a Sănătăţii,  „Sânge nou pentru omenire" prin nevoia de donatori tineri. „Sângele tinerilor este mai curat şi mai bogat în nutrienţi", explică psihologul Aimee Bugner.

Actul ar trebui să fie benevol

Specialiştii atrag atenţia asupra securităţii transfuzionale, adică asupra necesităţii de a primi sânge fără risc de îmbolnăvire. De aceea, donatorului i se fac teste de laborator pentru depistarea hepatitelor B şi C, sifilis şi HIV.

„De asemenea, trebuie completat un chestionar referitor la activitatea donatorului în urmă cu şase săptămâni înaintea donării, perioadă în care virusurile nu pot fi detectate prin testele de laborator.

De aceea, este absolut necesar să se răspundă sincer la întrebările din chestionar şi este absolut necesar ca donarea să fie benevolă", adaugă
Aimee Bugner.

Diabeticii nu donează

Pentru a dona trebuie să avem 18 ani, o greutate de peste 50 kg şi tensiunea arterială în limite normale. Donarea este însă contraindicată bolnavilor de diabet, celor cu afecţiuni cardiovasculare, cu boli de piele, celor care au suferit de hepatită, sifilis, TBC şi celor care au făcut operaţie pentru ulcer.

De asemenea, donarea nu este indicată femeilor însărcinate şi celor care alăptează. În plus, au contraindicaţii la donarea de sânge persoanele care au făcut un tratament stomatologic în ultima jumătate de an sau care au avut contacte sexuale neprotejate cu parteneri  noi în ultimele şase luni. Tulburările emoţionale, teama persistentă sau oboseala excesivă pot, de asemenea, contraindica recoltarea de sânge.

Este o procedură sigură

Pentru voluntar, actul donării este o procedură sigură, fiindcă se foloseşte un ac de unică folosinţă. Recoltarea durează 7-10 minute şi presupune o mică înţepătură în braţ.

O persoană sănătoasă poate dona la fiecare 72 de zile. Donatorii beneficiază de un set de analize gratuite, de reducere la transportul în comun şi de bonuri de masă. De asemenea, se primeşte o zi liberă de la muncă.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite