Traian Băsescu: „Silaghi este un om fără performanţă, e ca apa sfinţită. Ponta să rămână până semnează contractul de privatizare a CFR Marfă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul
Preşedintele Traian Băsescu FOTO Arhiva Adevărul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în această seară, la Cotroceni, că nu are încredere în Ovidiu Silaghi pentru Ministerul Transporturilor şi a apreciat că acesta a fost un om fără performanţă pe parcursul primului său mandat de ministru, în Guvernul Ponta I. Şeful statului a insistat ca Victor Ponta să rămână ministru intermiar, pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă.

Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui Băsescu:

Principalul subiect pe care vreau să-l dezbat este de numirea lui Silaghi la Ministerul Transporturilor. Am primit propunerea astăzi. Ceea ce spun astăzi despre lipsa mea de încredere într-o astfel de desemnare le-am spus şi lui Crin Antonescu şi premierului Victor Ponta, încercând să îi conving să propună o altă variantă. 

Nu doresc să îi creez prejudicii de imagine lui Silaghi. Pentru mine ar fi mai important, dacă îl resping pe Silaghi, să ştiu cine ar putea să vină. 

I-am spus şi premierului, cred că este neportună  desemnarea unui ministru care nu a fost implicat în niciun fel în procesul de privatizare a CFR Marfă.

Principalul motiv a fost legat de istoricul prezenţei domnului Silaghi la Ministerul Transporturilor în primul Guvern Ponta. Nu s-a evidenţiat deloc, a părut a fi aşa, un fel de apă sfinţită, când nici nu s-a opus la ceva (...), totul a mers strună ca şi până înainte. (...) Ineficienţa totală, nu a reuşit să mişte măcar un pas, doi în procesul de deblocare a fondurilor europene care trebuie deblocate de Ministerul Transporturilor. Un om fără performanţă, care nu aduce în plus nimic ca imagine Guvernului Ponta.

Dacă tot ai oportunitatea unui ministru nou, de ce să nu ai un ministru cu o imagine cât mai bună. Nu mă grăbesc, pentru că pot să ajung la situaţia rău cu rău, dar mai rău fără rău. Aş putea să primesc o nominalizare mai proastă. Pentru mine este important să ştiu dacă îl resping pe Silaghi, cine ar putea fi în locul lui.

Despre privatizarea CFR Marfă:

 CFR Marfă este o companie mare, o companie strategică. Cred că, dată fiind conjunctura de la Transporturi, ministrul interimar să rămână până la semnarea contractului de privatizare a CFR Marfă. Atenţie, în spatiul public circula o intoxicare! La Consiliul Concurenţei nu există nimic transmis.

Membrii Cabinetului au vehiculat ideea că se aşteaptă avizul Consiliului Concurenţei, ceea ce e o minciună. Pentru semnarea contractului de privatizare, domnul prim-ministru, care apreciază modul în care s-a făcut privatizarea, trebuie să emită o hotărâre de guvern şi să dispună semnarea contractului. Abia din acel moment curg termenele pentru depunerea banilor de către câştigătorul contractului.

Ceva mi se pare în neregulă, jocul care se face legat de privatizare. Ponta trebuie să-şi asume poziţia politică în continuare. Nu aş vrea să-l aud că a fost Silaghi, şi nu eu am fost. Îngrijorarea mea mai vine dintr-o altă direcţie. Marea mea problemă, ştiind despre câştigător că are credite, că trebuie să împrumute cu 200 de milioane, din ce va face investiţii, de unde o să ia bani să investească în modernizarea companiei. Are nevoie de vagoane modernizate, de depouri modernizate. 

Trebuie să vă spun că argumentele legate de semnele mele de întrebare legate de potenţialul financiar le-am ridicat şi în discuţiile cu FMI şi Banca Mondială. Cheia rămâne dacă acel căştigâtor va putea moderniza CFR Marfă sau va tăia pentru a-i achita datoriile la bănci. S-ar putea să greşesc, dar aş vrea să fiu prudent si mai puţin entuziast.

Despre decizia în cazul Silaghi:

Ce v-am spus despre Silaghi este ce am considerat că trebuie comunicat: lipsă de încredere, imagine destul de slabă, punerea unui nou ministru în faţa unui proces despre care nu ştie nimic.

Ce să facă liderii USL să mă convingă (n.r.: referitor la numirea lui Ovidiu Silaghi)? L-am văzut în mandatul pe care l-a exercitat deja, ştiu controversele legate de numele său, ştiu că avem un MCV în decembrie şi ştiu că, în mijlocul unui proces încheiat, arunci un ministru care să îşi asume răspunderea politică pentru acest proces de privatizare. Mi se pare incorect. Şi dacă era o nominalizare în care să am mare încredere, tot aş fi fost ezitant.

Voi lua o decizie definitivă cu privire la domnul Silaghi pe 23 august (...) Voi lua o decizie vineri, 23 august, dacă resping sau, cu toate argumentele pe care le-am adus, dacă accept. Dar până atunci, ar fi timpul să se semneze sau să se respingă semnarea contractului de privatizare. Nu aş vrea să îl văd pe Silaghi, chiar aşa cum e, că devine ţapul ispăşitor al unei operaţiuni de privatizare eventual de tip Oltchim.

Despre activitatea Guvernului:

Guvernul nu are capacitate de analiză pe situaţia ţării, lipsă de capacitate pe ce înseamnă stabilirea obiectibvelor. Îmi este greu să înţeleg cum au putut face un astfel de document. Guvernul arată că nu a învăţat lecţiile. În acordul de parteneriat cu Comisia Europeană sunt propuse acţiuni neeligibile.

O observaţie, lipsă master-plan pentru Transporturi. Aşa genial Fenechiu, aşa lipsă. Noi nu avem proiecte pentru 1 ianuarie 2014. Noi nu reuşim să ne facem documentele de bază care să ne permită accesarea banilor. Nici nu am să dau indicaţii Guvernului, spun doar că dacă au nevoie de ajutor, sunt gata să ajut, pentru că ştiu ce ar trebui făcut. Motivul semnalului pe care îl trag este că riscăm să intrăm în exerciţiul bugetar la fel de nepregătiţi ca în 2007.

Riscăm acelaşi proces de întârziere şi de pierdere de fonduri europene. Ăştia nu sunt nici banii lui Băsescu, nici ai lui Ponta, sunt bani destinaţi modernizării României pentru români, dezvoltării ţării. Nu pot să spun, de dragul acordului de coabitare: « eu nu vă spun nimic, dragi români »

Premierul Victor Ponta a semnat propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor şi a trimis-o luni preşedintelui Traian Băsescu.

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că îl lasă pe premierul Victor Ponta interimar 45 de zile la Ministerul Transporturilor, pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă.

Tot sâmbătă seara, premierul Ponta a afirmat că îi va transmite preşedintelui Traian Băsescu propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru şi că va aştepta un răspuns, adăugând în acelaşi timp că este posibil ca şeful statului, prin amânarea acestui răspuns, să dorească să îi facă lui un dosar penal pentru ce anume va face ca ministru interimar la Transporturi.

El a apreciat că nu are nicio logică să mai conducă interimar Ministerul Transporturilor 45 zile, deoarece banii pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la CFR Marfă trebuie plătiţi la 60 zile de la semnarea contractului.

Ponta a precizat că activitatea la Ministerul Transporturilor va fi coordonată de secretarul de stat Cristian Ghibu, pe care el, ca prim-ministru şi ministru interimar, îl va gira şi pentru care îşi va asuma răspunderea.

Materiale pe aceeaşi temă:

Ponta a semnat pentru Silaghi la Ministerul Transporturilor

Ponta îi va trimite, luni, lui Băsescu propunerea Silaghi pentru Transporturi, dar bănuieşte că îi va face dosar ca interimar

Antonescu: "Preşedintele îl va lăsa pe Ponta interimar la Transporturi pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă". Ponta: "E un joc politic neserios"

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite