Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul familiei Staicu din Lunca Banului, care ameninţa zilele trecute cu eutanasierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii Avocatului Poporului s-au interesat de soarta familiei Staicu
Reprezentanţii Avocatului Poporului s-au interesat de soarta familiei Staicu

Ramona Staicu, femeia care a cerut eutanasierea ei şi a fiicei cu handicap, pentru că nu mai avea cu ce să supravieţuiască, a fost vizitată vineri de reprezentanţii Avocatului Poporului.

Devenită deja purtătorul de cuvânt al zecilor de mii de asistenţi ai persoanelor cu handicap din Mehedinţi, dar şi din ţară, Ramona Staicu (51 ani) din satul mehedinţean Lunca Banului i-a primit, cu lacrimi în ochi, pe reprezentanţii Avocatului poporului.

“Am ajuns la disperare. Vă rog să mă credeţi că nu am fost împinsă de nimeni de la spate, dar nu mai puteam. Am făcut-o pe propria răspundere. Poate dacă aveam mai multă înţelegere din partea autorităţilor nu făceam aşa”, le-a spus femeia oaspeţilor.

Asistentul social nu are studii de specialitate

Reprezentanţii avocatului poporului au purtat discuţii şi cu reprezentanţii Primăriei Strehaia. La sfârşitul acestora au declarat că se vor cere ca legea care prevede drepturile acestor oameni să fie îmbunătăţită pentru a se evita pe viitor astfel de situaţii în care se află zeci de mii de români.

“Am constatat că, la fel ca la multe alter primării, lipseşte persoana de specialitate, în speţă asistentul social. Cel de aici, din fericire, este un absolvent de facultate, facultate de drept, spre deosebire de alte localităţi unde agentul agricol face pe asistentul social (…)

Cu siguranţă, instituţia Avocatul Poporului va face un raport special şi va propune o modificare legislativă în acest se ns, o îmbunătăţire a legislaţiei. De exemplu, este inadmisibil ca un asisten social să nu aibă studied e specialitate. Este inadmisibil ca plăţile să întârzie în aşa manieră încât aceste persoane care au nevoi speciale să nu poată trăi de la o lună la alta. Vom înştiinţa şi Guvernul, şi Parlamentul”, a declarat Ionuţ Oprea, adjunctul Avocatului Poporului.

Familia Staicu, vizitată de reprezentanţii instituţiei Avocatul Poporului

Edilul oraşului Strehaia a declarat că nu a mai putut plăti ajutorul persoanelor cu handicap pentru că a rămas fără bani. Din suma cerută la începutul anului a primit doar jumătate.

“Am primit de la bugetul centralizat al statului 412.000 lei pentru plata persoanelor cu handicap şi a indemnizaţiilor, însă am mai contribuit de la primărie cu 38.000 lei din bugetul local şi am reuşit să le dăm banii pe luna iulie. Am făcut nuemroase memorii, atât la Ministerul Finanţelor, la Direcţia Generală a Finanţelor, la Prefectură şi Consiliul Judeţean şi suntem informaţi, chiar ieri (n.r. joi) am primit pe email, că s-a făcut o rectificare de buget şi vom primi întreaga sumă necesară”, ne-a declarat Sâmion Burcu, primarul din Strehaia.

În cursul zilei de joi, familia Staicu a primit ajutoare alimentare, medicamente şi asistenţă medical. Între timp, în urma unei rectificări, Guvernul a aprobat suplimentarea fondurilor pentru acordarea ajutorului pentru întreţinători şi persoanele cu handicap, dar banii vor ajunge la oameni abia în decembrie.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite