Sibiu: Andreea Apetrei, profesoara de hair styling

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sibiu: Andreea Apetrei, profesoara de hair styling
Sibiu: Andreea Apetrei, profesoara de hair styling

După ce a strâns o grămadă de premii la concursuri de specialitate, Andreea Apetrei a înfiinţat prima şi cea mai bună şcoală de formare profesională din Sibiu.

Frumoasă, distinsă, optimistă şi înconjurată mereu de o aură pozitivă. Aşa este Andreea Apetrei, hair stylist cu o experienţă de optsprezece ani şi cu unul dintre cele mai apreciate saloane sibiene. Totodată, Andreea este prima persoană care a înfiinţat în judeţul Sibiu o şcoală privată de coafură care s-a numit până de curând Hair Style Academy. „Îmi veneau la salon mulţi elevi şi absolvenţi de la şcoala profesională de coafură, pentru a prinde experienţă. Mi-am dat seama că sunt cu totul nepregătiţi, vorbeam altă limbă. Atunci am fost foarte dezamăgită şi am decis să deschid şcoala de formare profesională. Este acreditată de Ministerul Muncii şi de Ministerul Educaţiei iar diplomele sunt recunoscute în afara ţării“, explică Andreea. Şcoala are deja şase ani de zile şi, în acest timp, Andreea a şcolit peste două sute de coafori.

Elevii ei au saloane în Dubai şi Canada
Cea mai mare satisfacţie a Andreei este că majoritatea elevilor pe care i-a învăţat să tundă, să coafeze, să facă cocuri spectaculoase, să vopsească, să facă şuviţe sau să pună extensii de păr şi-au deschis saloane de coafură şi şi-au format deja o clientelă solidă. „Am şi foşti elevi care au saloanele proprii în Dubai, Canada, Spania ori Italia. Deşi majoritatea absolvenţilor şcolii mele de coafură ajung să câştige foarte mulţi bani cu saloanele lor, sunt şi persoane care fac cursul doar pentru a şti să se coafeze singure. Bine, am avut şi elevi care profesau deja şi au vrut să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi tehnica de lucru“, explică hair stilistul. Andreea nu este genul clasic de profesor/instructor, îi place să lucreze în timp ce învăţăceii observă ce face ea şi îşi iau notiţe. „Doar la sfârşit pun întrebări. Îi las şi pe ei să lucreze pe cliente, dar la operaţiuni uşoare precum spălat ori uscat cu peria. Pentru tuns şi vopsit, se găsesc capete de lucru“, mai spune Andreea.

În liceu îşi vopsea profesoarele la ora de chimie
Andreea a fost pasionată de coafură încă din timpul liceului iar atracţia pentru vopsele şi combinarea culorilor şi-a descoperit-o în orele de chimie. „Coafura este un hobby vechi, în liceu la orele de laborator îmi vopseam profesoarele. Făceam tot felul de combinaţii cu fucsina, învăţam baze şi reacţii chimice, ştiam cum se fac coloranţii alimentari ori cei folosiţi la vopsirea lânei“, povesteşte Andreea. După liceu, trecerea la vopsele profesionale a fost un pas firesc, a învăţat de la cei mai buni stilişti şi la douăzeci şi doi de ani avea deja propriul salon. A mers la diverse schimburi de experienţă în Ungaria, Austria şi Spania şi a strâns de la concursuri naţionale şi internaţionale o colecţie impresionantă de diplome şi cupe Wella. Pe scurt, Andreea este o adevărată profesionistă.

Colecţionează vechi maşini de tuns
„Colecţionez maşini vechi de tuns, am douăzeci şi trei până acum, cred că cea mai veche este din perioada antebelică. Nu le-am luat scumpe, pentru că oamenii nu apreciază obiectele vechi. În Rusia am găsit o maşină foarte veche şi un ondulator de demult, care funcţiona prin încălzirea fierului la o flacără“, declară Andreea.

Nu-i place zăpada
„Nu-mi plac clientele care întârzie la programare şi nu sună, dar le accept. Nu-mi place iarna, poate pentru că sunt în zodia peştilor. Îmi pare rău că nu schiez, tocmai pentru că nu-mi place frigul. Pe băieţelul meu, Sebastian, îl duc la schi de la grădiniţă“, povesteşte hair stilistul.

Întrebări şi răspunsuri
Cât timp petreci la coafor?

Nu mai stau atât de mult ca înainte, în timpul săptămânii plec spre casă la 17. Mai trebuie să fiu profesor şi acasă, sunt mămică şi trebuie să-l ajut pe fiul meu la teme.

Cât durează cursul de coafură?
Şase-nouă luni, două ore de două ori pe săptămână. Înscrierile se fac până la sfârşitul lunii octombrie.

Ce calităţi trebuie să aibă un hair stylist?
Să aibă talent nativ şi îndemânare. Am avut şi fete de bani gata care au venit la curs să socializeze, să-şi facă prieteni şi au rămas cu o diplomă şi au învăţat să-şi aranjeze părul, ceea ce nu-i rău.

Profil
Născută:
12 martie 1973, Sibiu
Studii: Liceul „Octavian Goga“, profil Chimie
Familie: Căsătorită, are un copil în vârstă de nouă ani

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite