Băncile, ameninţate cu procese colective

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de clienţi nemulţumiţi ai băncilor din România au constituit grupuri pe Internet în cadrul cărora discută despre problemele pe care le întâmpină în relaţia cu instituţiile bancare, în special privind contractele de credit. Asistaţi de avocaţi, aceste grupuri vor să declanşeze procese colective naţionale pentru a obţine soluţii asupra clauzelor abuzive incluse în contracte.

Până în prezent, au fost înfiinţate grupuri pentru clienţii Volksbank, BCR, Bancpost şi, foarte recent, Raiffeisen Bank. Avocatul Gheorghe Piperea, care reprezintă grupurile formate din clienţii nemulţumiţi ai Volksbank şi BCR, spune că procesele colective îşi pot găsi rezolvare mult mai rapid decât în cazul celor individuale. „Individual, clienţii sunt trataţi cu foarte mult dispreţ de către bănci. Este momentul ca băncile să se teamă de astfel de acţiuni ale grupurilor", spune avocatul.

Clienţii se întâlnesc cu bancherii

Reprezentanţii Volksbank au fost prezenţi marţi seara la o întâlnire cu clienţii nemulţumiţi, însă, potrivit lui Piperea, aceştia nu au vrut decât să transmită un mesaj de amiciţie şi să asculte problemele clienţilor. „I-m invitat pe reprezentanţii băncii marţi la conciliere. Dacă nu se ajunge la o înţelegere, în 10 zile să se aştepte la proces", a mai spus Piperea. Principala nemulţumire a clienţilor Volksbank este introducerea în contractele de credit a comisionului de risc.

„Acest comision este nejustificat economic şi ajunge până la 25% din rata pe care clienţii o plătesc în fiecare lună", a explicat Piperea. În ceea ce priveşte clienţii nemulţumiţi ai BCR, avocatul a spus că în aceasta seară urmează să aibă loc o întâlnire cu reprezentanţii băncii.

Cei mai mulţi membri ai grupului BCR contestă modul de calcul al dobânzilor, care nu variază în funcţie de un indice de referinţă, cum este EURIBOR, ci pe baza unui indice intern al băncii. Piperea este de părere că aplicarea Ordonanţei 50 privind contractele de credit va genera şi mai multe nemulţumiri în rândul clienţilor băncilor, întrucât aceasta conţine mai multe reglementări care sunt împotriva intereselor consumatorilor.

Întrebat ce părere are despre înfiinţarea unor astfel de grupuri de iniţiativă a clienţilor băncilor, Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, a spus că nu are cunoştinţă despre înfiinţarea lor, dar consideră că problemele cu banca nu trebuie rezolvate în acest fel.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite