Joseph Daul: Grupul PPE nu este implicat în lansarea Reprezentanţei Ţinutului Secuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lansarea în Parlamentul European a Reprezentanţei Ţinutului Secuiesc nu are nicio legătură cu grupul popular (PPE), a anunţat luni seara liderul PPE, Joseph Daul.

Precizarea vine după ce eurodeputaţii Laszlo Tokes, Csaba Sogor şi Iuliu Winkler au trimis colegilor lor din Parlamentul European o invitaţie la recepţia ocazionată de deschiderea Reprezentanţei Ţinutului Secuiesc la Bruxelles.

Invitaţia poartă sigla PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, din care fac parte şi cei trei eurodeputaţi maghiari, aleşi pe listele UDMR. Evenimentul va avea loc pe 31 mai în interiorul Parlamentului European. De asemenea, o recepţie consacrată aceluiaşi eveniment va avea loc o zi mai târziu, la Reprezentanţa Regiunilor Ungariei de la Bruxelles.

Surse apropiate liderului PPE au declarat pentru "Adevărul Europa" că Joseph Daul a ţinut să comunice acest lucru după ce a observant afişul evenimentului pe holurile Parlamentului European şi a cerut să se verifice dacă recepţia face sau nu parte din calendarul politic al PPE. Lansarea Reprezentanţei Ţinutului Secuiesc este o acţiune care îi priveşte numai pe europarlamentarii Tokes, Sogor si Winkler.

Tot luni, europarlamentarii PSD i-au cerut preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, de asemenea, reprezentant al PPE, să-şi exprime poziţia faţă de organizarea recepţiei în interiorul instituţiei. Liderul europarlamentarilor PSD, Cătălin Ivan, ne-a declarat luni seara că salută mesajul liderului PPE Joseph Daul, care arată că acţiunea celor trei europerlamentari este una individuală, care nu este susţinută de către grupul cel mai numeros din Parlamentul European.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite