Radu Stroe: Situaţia de la referendum s-ar putea "răsturna", sunt modificări majore în listele electorale permanente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Stroe
Radu Stroe

Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a declarat duminică că au fost primite toate datele cerute administraţiilor locale şi că situaţia de la Curtea Constituţională s-ar putea "răsturna" pentru că sunt modificări majore în listele electorale permanente.

UPDATE 13.20 Ministrul de Interne, Mircea Duşa, a declarat că datele din listele electorale permanente sunt în curs de centralizare şi că nu îşi permite să facă aprecieri privind decizia pe care ar urma să o ia Curtea marţi în legătură cu referendumul. Mircea Duşa: Colegul meu Stroe poate să facă orice declaraţie politică doreşte. Nu pot să-mi permit să fac aprecieri legate de ce va face Curtea

UPDATE 13.00 Vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu a declarat că democrat-liberalii pregătesc o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta şi a miniştrilor de Interne şi Administraţiei, Mircea Duşa şi Radu Stroe. Boureanu: Pregătim o plângere penală pentru Ponta, Stroe şi Duşa

Declaraţia lui Radu Stroe a fost făcută duminică, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

"Este o categorie importantă de cetăţeni ale căror acte de identitate sunt expirate de ani de zile, nu de o lună, două, ci de doi, cinci sau şapte ani. Mai sunt apoi cei de afară. Vor fi modificări majore", a spus Radu Stroe, confirmând că s-au primit până acum la MAI toate datele din teritoriu privind listele electorale permanente.

Întrebat dacă acestea sunt de natură să răstoarne situaţia la Curtea Constituţională, a răspus, după câteva secunde de gândire: "Da".

Potrivit lui Stroe, ultimele date necesare pentru actualizarea listelor au fost primite în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi că următoarea etapă este centralizarea acestora.

Curtea Constituţională se întruneşte marţi pentru a valida rezultatele referendumului din 29 iunie.

"Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu", s-a arătat într-un comunicat.

Potrivit CC, în vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012.

Anterior, CC dăduse ca termen data de 31 august pentru ca Guvernul să trimită listele electorale permanente.

Sâmbătă, ministrul Administraţiei, Radu Stroe, a anunţat că "vor fi unele surprize" în urma reactualizării listelor electorale permanente. "Până în prezent au sosit 65 la sută dintre datele solicitate în teritoriu cu privire la listele electorale permanente. Sigur vor veni şi celelalte date până la miezul nopţii. Aşa a fost ordin", a spus Radu Stroe, la ieşirea de la MAI.

Întrebat dacă, din datele centralizate până la acea oră reiese că vor fi schimbări majore, Stroe a spus că se abţine să dea "vreun element concret".

"Veţi vedea. Va fi interesant", a adăugat ministrul Administraţiei, precizând că "vor fi unele surprise, dar nu vreau să spun dacă vor fi plăcute sau neplăcute".

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite