Turneul celor 6 Naţiuni la rugby a intrat în linie dreaptă. Ieri, Scoţia a reuşit primul punct din această ediţie a competiţiei (15-15 cu Anglia, la Edinburgh), în timp ce Irlanda rămâne în lupta pentru titlu după succesul clar (27-12) obţinut în faţa Ţării Galilor.
Cum se întâmplă de obicei, meciul Scoţia - Anglia a fost unul pe "viaţă
şi pe moarte". Nu întâmplător, Jonny Wilkinson, Ugo Monye şi Kelly
Brown au părăsit terenul accidentaţi (comoţie). Iar dacă uvertura
engleză a fost comoţionat după ce a fost lovit în arcadă de gheata unui
coleg, ceilalţi doi s-au dat cap în cap la o acţiune în care Scoţia
ameninţa buturile adverse.
Disputa de la Edinburgh a fost una a transformerilor. Cu precizarea că
Dan Parks a trimis de două ori balonul în stâlpii buturilor engleze! La
ultima sa ispravă înaintaşii "ciulinului" au recuperat mingea şi au
fost pe punctul de a marca o încercare...
Rezultatul dezavantajează echipa Angliei, care a ieşit din cursa pentru
câştigarea Six Nations. Dacă va învinge la Paris, sâmbătă, 20 martie,
selecţionata lui Martin Johnson (tot mai contestat) poate ajuta Irlanda
să-şi apere titlul. Cu condiţia ca "verzii" să reuşească să învingă
incomoda formaţie a Scoţiei, în aceeaşi zi, la Dublin.
Cu Brian O'Driscoll aflat la meciul cu numărul 100, "verzii" nu au avut
mari probleme în a depăşi (27-12) o echipă galeză care a impresionat ca
grup, însă nu a avut acele individualităţi care să facă diferenţa.
La ora 16.30 a început meciul Franţa - Italia. În caz de victorie "cocoşii" vor fi singurii cu maximum de puncte în Turneu. Şi vor avea prima şansă de a realiza Marele Şlem.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza