Cum îl afectează pe turistul român tulburările sociale din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele violente de pe străzile Atenei nu mai sunt demult o noutate. Măsurile de austeritate impuse elenilor în schimbul ajutorului financiar se izbesc zi de zi de nemulţumirea maselor. Turiştii care aleg Grecia ca destinaţie de vacanţă urmăresc cu îngrijoare fiecare anunţ al sindicatelor privind organizarea unor viitoare manifestaţii sau greve generale.

Grecia este, alături de Bulgaria, destinaţia externă preferată de români. Anual 250.000-300.000 de români ajung pe plajele elene în căutarea concediului de vis. Însă, în acest an, numărul acestora ar putea scădea, potrivit lui Traian Bădulescu, consultant în turism.

Turiştilor nu le place să se întrebe dacă vor găsi benzinării deschise pentru a alimenta sau dacă avionul lor va putea ateriza sau decola sau dacă nu cumva vor sta cu zilele prin aeroporturi aşteptând terminarea vreunei greve.

"Grecia urma să revină în acest an ca destinaţie de masă preferată de români, alături de Bulgaria. Pentru a atrage turişti au creat foarte multe oferte speciale şi au coborât preţurile cu 10-15%", ne-a declarat Bădulescu.

Alin Burcea, directorul general şi acţionarul majoritar al agenţiei de turism Paralela 45 consideră, însă, că în acest an cererea pentru Grecia va creşte cu 50-60% faţă de 2010. Paralela 45 oferă sejururi în Kos, Creta, Santorini şi Zakynthos.

"Anul trecut au fost probleme pentru că oamenii s-au speriat din cauza protestului în care au murit trei oameni", ne-a declarat Alin Burcea. Potrivit acestuia, atâta timp cât protestele de la Atena nu se vor solda cu vreun mort staţiunile greceşti nu vor duce lipsă de turişti români. Acesta ne-a povestit că a fost de curând la Atena şi că în fiecare zi au fost proteste, însă în insule, destinaţiile preferate ale românilor, este linişte.

Ce se întâmplă în Atena nu afectează Grecia turistică

Train Bădulescu adaugă, că atunci când vorba de Grecia, nu există o ameninţare la adresa securităţii turiştilor, ci doar asupra respectării programului stabilit în pachetul turistic, deoarece oricând o grevă îţi poate da peste cap planurile.

"Grecia nu este Egipt. În Egipt au existat mereu mici probleme de securitatea dacă te îndepărtai de zonele turistice", afirmă Bădulescu.

Sfatul lui Traian Bădulescu pentru românii care pleacă în concediu în Grecia este de a fi foarte atenţi cu ce fel de grevă se vor confrunta: una generală în toată ţara sau una care afectează în principal Atena şi îi sfătuieşte pe românii care pleacă cu maşina personală să alimenteze din Bulgaria.

"Românii nu merg în Atena, ci în nordul Greciei. Destinaţiile preferate sunt Kalkidiki, Paralia Katerini, Olympic Beach. Ce se întâmplă în Atena afectează destul de puţin Grecia turistică", a declarat acesta.

Grecia se confruntă miercuri cu o grevă generală. Angajaţii din transportul aerian, rutier, naval şi feroviar pe întreg teritoriul ţării au încetat lucrul. Apelul la grevă generală este al treilea de la începutul anului lansat de principalele sindicate din ţară.



Turiştilor nu le plac revoluţiile

Egiptul şi Tunisia sunt alte două state care vor avea de suferit din punct de vedere al numărului de turişti din cauza tulburărilor sociale. Potrivit lui Traian Bădulescu, în Egipt mergeau anulat întrre 15.000 şi 25.000 de români. În acest an, acesta estimează că nici 10.000 de români nu se vor aventura în ţara din nordul Africii.

"Dacă vor fi 10.000 de români care îşi vor face vacanţa în Egipt este mult. Oricum, majoritatea şi-au propus să ajungă acolo din septembrie încolo. Pentru a atrage turiştii preţurile au fost coborâte chiar şi cu 30-35%", a adăugat acesta.

Halkidiki este destinaţia grecească preferată de români

Directorul general şi acţionarul majoritar al agenţiei de turism Paralela 45, Alin Burcea, îl contrazice: reducerile pentru Egipt nu au depăşit 20% şi au fost făcute doar la cazare.

"Turismul egiptean îşi va reveni şi de această dată. Să nu uităm că această ţară s-a confruntat cu adevărate tragedii turistice, precum atentatul din 1997 de la Luxor (circa 62 de persoane - printre care 58 de turişti, majoritatea elveţieni şi japonezi - au fost ucişi la Luxor, într-un atac cu mitraliere şi cutite, comis în faţa templului lui Hachepsut, n.r) şi au trecut cumva peste", a încheiat Traian Bădulescu.

Turcia este cea care câştigă de pe urma problemelor sociale ale Egiptului şi Tunisiei care au pus pe fugă turiştii. "Dacă lumea nu se mai duce în Tunisia şi în Egipt, se duce în Antalya, de unde şi creşterea de 7-8%, a declarat Burcea.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite