Toate drumurile duc la Paris

Pe urmele lui Hugo şi Balzac, o călătorie în oraşul luminilor este o experienţă, cum nu se poate mai romantică Champs Elysees, Arcul de Triumf, Place de la Concorde, Grădinile

Pe urmele lui Hugo şi Balzac, o călătorie în oraşul luminilor este o experienţă, cum nu se poate mai romantică

Champs Elysees, Arcul de Triumf, Place de la Concorde, Grădinile Luxembourg, Palatul Muzeu Luvru, Muzeul Orsa, Catedrala Notre Dame, Domul Invalizilor, Sacre Coeur, Place de Tertre, Sena. Doar câteva din motivele pentru care Parisul nu trebuie ratat.

Oraşul luminilor, al doilea nume al capitalei Franţei, are o semnificaţie deopotrivă proprie, cât şi figurativă. Arhitectura? Clasică, neoclasică, art nouveau, modernă, post-modernă. Fără ca nimic să se bată cap în cap.

Haussman, un baron de geniu

Oraşul aşa cum îl ştim astăzi a fost astfel gândit, la mijlocul secolului al XIX-lea, de către un prefect genial, baronul Haussman - azi, nume de bulevard. Un oraş medieval deja sufocat şi cu locuri mizere a fost transformat de baron, la cererea lui Napoleon al III-lea, în cel mai fermecător şi elegant loc de pe pământ. Baronul a gândit o nouă canalizare şi un nou sistem de alimentare cu apă, a durat noi drumuri şi a tras douăsprezece bulevarde largi, pe care le-a întâlnit în celebra Place d'Etoile în care toate văd Arcul de Triumf. Trei inele concentrice şi civilizaţia la volan asigură un trafic rezonabil. Pe drept considerat cel mai seducător oraş din lume, Parisul a dat, şi o face şi astăzi, tonul în artă, cultură, modă, gastronomie, în tot ceea ce se numeşte, pur şi simplu, frumos.

Gavroche şi Chevalier, braţ la braţ

Pentru cine a trecut de etapa tururilor de oraş cu microbuz şi ghid, pentru cine a scăpat de obligaţia vizitării Luvrului şi a Turnului Effel, Parisul îşi dezbracă fracul. Îşi aşază pe cap pălăria cu pene, îmbracă tunica lui Athos şi, cu floreta la şold, purcede la vreun duel sau la vreo întâlnire galantă. Poate să-şi pună bereta lui Gavroche şi să pornească la plimbare, prin parcuri, în pasul ştrengarului. Sau îşi aşază bascul lui Utrillo şi din trei trăsături de cărbune schiţează un obraz vesel de florăreasă din Montmartre. Ori apucă bastonul lui Toulouse-Lautrec şi ia drumul unui cabaret şi al unui flirt la can-canul Au Lapin Agile. La o adică, ar fi chiar un clochard şi şi-ar aprinde o ţigară Gauloises, ar trage un gât de Bordeaux şi ar trăi fără griji sub podurile Senei. Cu pălăria lui Chevalier pe o sprânceană, tolănit în fotoliul unei terase pe Champs Elisee, sigur va trage cu ochiul la picioarele superbei manechine care tocmai iese de la Coco Chanel. Când poartă fular negru, se duce la Cimitirul Pere Lachaise şi aşază o pietricică pe mormântul lui Balzac sau al lui Enescu. Şi acest Paris poate continua astfel încă mult.

Parisul nu este ipocrit. Astfel sincer, cel mai visat oraş din lume îşi arată mulţimea de feţe. Unele vesele, altele triste ori doar nostalgice, toate îţi picură în suflet un dor de a-l revedea încă dinainte de a-l părăsi.

Muntele martirilor boemi

"Mons martyrium", dealul numit astfel în memoria martirilor torturaţi în Paris pe la anul 250 d. Hr., a devenit cu timpul Montmartre. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi, în prima parte a secolului următor, pictori care fac fala marilor muzee ale lumii au trăit şi au pictat în acest cartier. Străduţele în pantă, piaţetele cu cafenele şi bistrouri, cabaretele şi scene din taverne, bordelurile şi teatrele de revistă, toate din Montmartre, au fost surse de inspiraţie pentru pictori iluştri. Theodore Gericault, Camille Corot, Maurice Utrillo, Raoul Dufy, Auguste Renoir, Vincent Van Gogh, Toulouse-Lautrec sunt numai câteva nume care l-au imortalizat şi l-au aşezat pe pereţii tuturor marilor pinacoteci ale lumii. Şi astăzi, aerul boem al cartierului este aproape neatins.

În restaurantul "La Mere Catherine", fondat în 1793, ospătarul îţi va şopti discret la ureche, în timp ce îţi toarnă vinul în pahar, că stai la masa lui Salvador Dali. De ieşi din restaurant, drept în faţă, în Place de Tertre, un Picasso încă necunoscut îţi va face portretul în cărbune ori acuarelă. Cu portretul în buzunar, o străduţă la stânga, apoi una la dreapta şi urci treptele Bazilicii Sacre-Coeur. Înăuntru, respiraţia ţi se taie de emoţie, admiri, te rogi lui Dumnezeu şi Îi mulţumeşti că ai ajuns acolo, aprinzi o candelă, cumperi un rozariu din lemn de trandafir şi ieşi. Nu cobori toate treptele bazilicii pentru că, aşezat pe ele, stai câteva clipe să admiri panorama oraşului. Dacă eşti mai melancolic, te gândeşti că absolut toate personalităţile despre care ai învăţat la şcoală au pus piciorul, cândva, exact în locul pe care eşti aşezat. Pe jos sau cu funicularul, fredonând unul din cântecele "vrăbiuţei" Edith Piaf, cobori dealul şi, undeva înainte şi la dreapta, Cabaretul Moulin Rouge. Cine n-a văzut măcar odată reproducerea vreunuia din celebrele afişe pictate de Toulouse- Lautrec pentru acest faimos cabaret?

Distanţa rutieră Bucureşti - Paris : 2.450 km
Distanţa aeriană Bucureşti - Paris: 1.869 km
Zbor cu avionul: 2 ore

Zborul cu avionul durează cam două ore. Cu trenul, mai mult, dar pentru un cuplu romantic este o experienţă cum nu se poate mai plăcută. Nici varianta pe patru roţi nu este de lepădat, cu condiţia să rezişti drumurilor noastre până la graniţa de Vest. Autocarul rămâne cel mai ieftin dar şi cel mai obositor mod de ajunge la Paris. În prima variantă, după aterizare, pe aeroportul Charles de Gaulle, drumul e doar de câteva zeci de minute până în centrul oraşului, fie cu taxiul, fie cu metroul.

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI

Pentru a vă descurca mai uşor şi mai ieftin, este indicat să vă cumpăraţi un abonament pentru transport. Este valabil pentru toate liniile şi mijloacele de transport, inclusiv metroul.

Un abonament Paris Carte-Musee-Monuments vă va asigura acces ieftin la toate obiectivele culturale. În plus, posesorul unui asemenea document nu va trebui să mai stea la cozi. În sezon, o coadă la Luvru, spre exemplu, poate dura şi două ore.

În Paris, nu veţi fi considerat "scoţian", dacă nu veţi lăsa bacşiş. Dacă însă serviciul ospătarului vă va impresiona în mod deosebit, 3-5% din totalul consumaţiei vă va aduce o plecăciune din partea "garconului".

Nu încercaţi să plătiţi cu bancnote mai mari de 100 de euro. Vi se vor refuza negreşit. Nici la bancă nu veţi reuşi să le schimbaţi. Francezii fug de ele, din frică de falsuri.

Dacă vă rătăciţi sau vă aflaţi în dificultate, nu ezitaţi să vă adresaţi primului poliţist ieşit în cale. Sunt amabili şi conştienţi de importanţa turismului pentru economia ţării lor.

UNDE STĂM?

Cazarea în Paris, după toate buzunarele. De la hoteluri luxoase, în care la micul dejun te poţi întâlni cu vreun prinţ moştenitor sau cu un star de la Hollywood, până la stablimente ieftine dar curate. O sugestie? Închirierea unei garsoniere. Francezii îi zic "studio", care, într-un arondisment central, poate costa în jurul a trei sute de euro pentru o săptămână. În privinţa farmecului unui studio parizian mansardat, inutil să mai insistăm. Orice proză sau film cu o poveste plasată în Paris îşi are un studio al ei mansardat. "Aimez-vous Brhams?" de Françoise Sagan, doar un exemplu.

Shakespeare din Cartierul Latin

Cândva, acum câteva sute de ani, pe aceste străzi înguste, în cârciumi şi în grădini, se vorbea în limba latină. Aceasta pentru că locuitorii care dădeau tonul erau studenţii de la Sorbona. De aceea, cartierul vechi, aşternut între Sena şi Jardin de Luxemburg, se numeşte Cartierul Latin. Peste 800 de ani de istorie nu s-au pierdut în zadar. Librării, cârciumioare studenţeşti ieftine, anticariate, cafenele, şcoli prestigioase, galerii de artă, teatre şi, peste toate, o atmosferă intelectuală amintesc la tot pasul, că pe aici au trecut mari învăţaţi ai lumii.

Chiar lângă malul Senei, acolo unde începe cartierul, librăria Shakespeare&Co. Aparent dezordonată, aici vin pentru câte o anumită carte clienţi cunoscători din toată Europa. Legenda spune că primul proprietar lăsa pe oricine să înnopteze fără plată pe o laviţă, printre rafturi, cu condiţia ca dimineaţa să-i povestească o carte citită peste noapte. Cert este că, astăzi, vânzători în librărie sunt tineri studenţi la burse sau în trecere prin Paris.

O întâmplare oare? În acelaşi Cartier Latin al Sorbonei şi al College de France, Panteonul. Locul etern ai zeilor pe pământ. Al Marilor Francezi. De la abilul revoluţionar orator Mirabeau şi genialul Voltaire, până la romanticul Hugo şi rebelul Zola, fiece epocă îşi are personalităţile ei, la onorat somn veşnic, în impunătorul mausoleu.

Cazacii de pe Sena

Tot Parisul este împânzit de bistrouri. Cârciumioare micuţe, mai pe înţeles. Pline de farmec, decorate cu gust, cu pereţii plini de tablouri, fotografii înrămate ale celebrităţilor care le-au trecut pragul, cu rafturi pline de obiecte cu valoare sentimentală pentru proprietari şi clientelă. Nu există două bistrouri la fel. Nu diferă doar estetica şi istoriile locurilor. Fiecare îşi face un punct tare din specialităţile culinare, din gama vinurilor din pivniţă şi din meniurile fixe oferite în perioada prânzului.

Se numesc bistrouri, şi nu altfel, de aproape 200 de ani. Pe atunci, mai precis în 1814, cazacii înrolaţi în armata lui Napoleon erau încartiruiţi în Montmartre. Cea mai la îndemână crâşmă, La Mere Catherine. Tinerii oşteni fugeau de pe câmpul de instrucţie pentru o duşcă şi, pentru ca superiorii să nu le simtă lipsa, îl grăbeau pe barman cu îndemnul "bîstro, bîstro". Adică, "repede, repede".

De atunci încoace, mai întâi în Paris, apoi în restul Franţei şi astăzi aproape în toată Europa francofonă, cârciumioarele cu şarm şi personalitate poartă acest nume.