Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

summit european

Zona Euro la final de an: puține motive de celebrare

29.12.11 | BUSINESS EXTERN | Multe întâlniri, puține rezultate. Liderii Uniunii Europene au organizat nu mai puțin de 15 summituri de la începutul crizei grecești în 2010. Aceste întâlniri au rezultat în cinci planuri grandioase și mult mai multe propuneri provizorii. Articol complet

Criza datoriilor suverane - o criză a datoriilor “coloniilor” Uniunii Europene

09.12.11 | FINANCIAR | Criza Europei se amplifică, iar summitul de la Bruxelles nu pare a fi dat foarte multe dintre răspunsurile de care pieţele aveau nevoie. Statele membre ale Uniunii au fost absorbite într-un “joc de domino”, ale cărui efecte negative se transmit tot mai rapid, iar vânzarea de obligaţiuni, fie ea şi la comun – aşa cum propun unii dintre liderii europeni, nu rezolvă în sine problema datoriei. Şi nici nu schimbă cauza structurală a îndatorării. Articol complet

Resursele FMI vor fi suplimentate UE cu 200 de miliarde de euro

09.12.11 | FINANCIAR | Statele UE intenţionează să suplimenteze resursele Fondului Monetar Internaţional (FMI) cu 200 miliarde de euro, a declarat vineri preşedintele francez Nicolas Sarkozy. Articol complet

VIDEO Summitul care decide soarta UE/ Eşec al liderilor UE pe schimbarea de tratat, acord pe regulile fiscale stricte

08.12.11 | ADEVARUL EUROPA | Liderii statelor membre UE nu au ajuns la un acord pe schimbarea tratelor Uniunii Europene la un summit considerat istoric pentru moneda euro. Articol complet

INFOGRAFIE Şase premieri sacrificaţi după un an de criză şi summituri istorice

08.12.11 | ADEVARUL EUROPA | Din cei 27 de lideri ai UE, de la poza de grup de acum un an de la summitul european din decembrie 2010, de la Bruxelles, vor mai sta în faţa fotografilor doar 21. Şase premieri şi-au pierdut posturile în ultimul an de criză, iar cabinetele lor au fost înlocuite fie de tehnocraţi, fie de alţi câştigători. Articol complet

Comisia Europeană susţine schimbarea tratatelor UE în două etape şi avertizează: E urgentă o soluţie pentru fondul de salvare

07.12.11 | ADEVARUL EUROPA | Propunerile legate de modificarea tratatelor UE - varianta rapidă prin amendarea unui protocol sau variant extinsă cu schimbări mai consistente - anunţate deja de preşedintele Consiliului European, convenite cu preşedintele Comisiei, Jose Barroso şi cu cel al Eurogrupului, Jean Claude Juncker, sunt o bază foarte bună de discuţie pentru summitul european de la sfârşitul săptămânii, au anunţat astăzi, la Bruxelles, oficialii CE. Articol complet

Marile schimbări pentru a preveni prăbuşirea zonei euro: puteri excepţionale pentru Bruxelles

07.12.11 | ADEVARUL EUROPA | Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, va propune lideriilor UE la summitul care începe mâine, la Bruxelles, şi de care există mari aşteptări pe pieţele financiare, două variante pentru consolidarea disciplinei economice în zona euro. Articol complet

NUMĂRĂTOAREA INVERSĂ: Cinci zile pentru evitarea cutremurului din zona euro

05.12.11 | ADEVARUL EUROPA | Paris, Berlin, Bruxelles - în cele mai fierbinţi capitale ale zonei euro se poartă săptămâna aceasta discuţii publice sau de culise pentru summitul de pe 8-9 decembrie considerat ultima şansă pentru evitarea prăbuşirii monedei unice. Americanii şi-au trimis mesageri în capitalele europene, cuplul "Merkozy" anunţă astăzi planul comun, Bruxelles-ul mai cârpeşte defectele de construcţie ale pieţei unice şi zonei euro cu alte propuneri, iar în ţările lovite de datorii dacă nu sunt proteste, se votează planuri ori bugete de austeritate. Articol complet

VIDEO Mizele summitului pentru salvarea euro la capătul celor 10 zile cruciale pentru UE

03.12.11 | ADEVARUL EUROPA | Cât de implicată să fie Banca Centrală Europeană în criza datoriilor suverane. Dar în problema recapitalizării băncilor ori în cea a garanţiilor pentru obligaţiuni? De unde credite sau garanţii pentru Fondul de Salvare în zona euro? Cum şi cât trebuie schimbate tratatele UE? Câtă şi cine vrea să cedeze putere eurocraţilor şi să raporteze bugete Bruxelles-ului? Pieţele financiare şi investitorii aşteaptă răspunsuri la aceste întrebări de la summitul European programat între 8-9 decembrie la Bruxelles. Articol complet

Băsescu: Fără banii băncilor mamă, bugetul naţional ar fi în mare dificultate

26.10.11 | FINANCIAR | Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România ar fi "într-o dificultate foarte mare" dacă fluxurile de capital oferite de bancile mamă spre a fi utilizate la băncile lor din România s-ar micşora, explicând că nu s-ar mai putea finanţa nici măcar bugetul de cheltuieli de anul acesta. Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

Nasc şi la Moldova oameni…

Liviu Antonesei

Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

Vorbe de prim-ministru

Grigore Cartianu

Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

De ce trebuie să votăm

George Radulescu

„De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole