Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Petru Mircea

Mădălina Manole a fost desemnată cetățean de onoare al Ploieștiului. Tatăl și soțul s-au „contrat“ de la distanţă VIDEO

26.03.12 | PLOIESTI | Artista Mădălina Manole, pe numele său în acte Anca Magdalena Mircea, a fost desemnată luni cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti, acolo unde a petrecut o bună parte din viaţă. Tatăl şi soţul au fost prezenţi şi au primit plachetele omagiale Articol complet

Părinţii Mădălinei Manole au încercat din nou să îşi viziteze nepotul, însă fără succes

17.03.12 | SOCIAL | Tatăl Mădălinei mers sâmbătă la casa ginerelui său, într-o nouă încercare de a-şi vedea nepotul, fără ca cineva să îi deschidă. Petru Mircea nu i-a permis să îl viziteze pe băiatul fiicei sale, chiar dacă acest drept a fost câştigat în instanţă. Articol complet

Părinţii Mădălinei Manole au ajuns iar la tribunal. Ei îi cer ginerelui dreptul de a-şi vedea nepotul

19.01.12 | BUCURESTI | Astăzi se judecă recursul făcut de părinţii cântăreţei cu privire la decizia Tribunalului Bucureşti de reducere a timpului de vizită pentru nepotul lor. Articol complet

Părinții Mădălinei Manole nu și-au putut vedea nepoțelul

06.11.11 | PLOIESTI | Deși o hotărâre judecătorească, emisă de Tribunalul București, le dă dreptul de a-și vedea nepotul, părinții Mădălinei Manole nu l-au găsit sâmbătă la casa din Otopeni.    Articol complet

Un nou proces între părinții și soțul Mădălinei Manole

09.10.11 | PLOIESTI | Pentru că nu au putut să-și viziteze, încă, nepotul, părinții cântăreței Mădălinei Manole sunt hotărâți să înainteze un alt proces ginerelui lor, Petru Mircea, informează realitatea.net. Articol complet

Mama Mădălinei Manole: „Copilul este al lui Petru Mircea, dar este conceput in vitro”

08.09.11 | EVENIMENT | Tribunalul Bucureşti va decide peste o săptămână dacă părinţii Mădălinei Manole îşi vor putea vizita nepotul, după ce hotărârea a rămas în pronunţare în procesul intentat de aceştia în acest sens. În acest caz, instanţa inferioară Judecătoria Buftea a admis acţiunea, iar Petru Mircea a contestat-o. Articol complet

Un martor cheie în cazul Mădălinei Manole susține că artista a fost lovită înainte să moară

10.08.11 | PLOIESTI | Sorin Ilioaia, alias „Dragoş", continuă dezvăluirile despre moartea Mădălinei Manole, după ce  judecătoarea Manuela Mladin le-a cerut expres procurorilor să-l audieze în cazul morţii artistei din Ploiești. Articol complet

VIDEO Scandal la mormântul Mădălinei Manole, la un an de la moartea artistei

14.07.11 | PLOIESTI | Părinții Mădălinei Manole și soțul acesteia, veniți în același timp la mormântul din cimitirul „Bolovani" din Ploiești, și-au spus vorbe grele. Mama artistei a aruncat florile și coroanele aduse de Petru Mircea. Articol complet

Un an de la moartea Mădălinei Manole: părinţii artistei şi Petru Mircea au făcut parastase diferite

14.07.11 | VEDETE | În urmă cu un an, la 14 iulie 2010, ziua în care Mădălina Manole ar fi împlinit 43 de ani, românii primeau o veste tragică: „fata cu părul de foc“ s-a sinucis în propria casă, înghţind o cantitate mare de Furadan. Artista a fost găsită în faţa uşii de la baie de către soţul ei, Petru Mircea, care a anunţat autorităţile. Articol complet

Fratele Mădălinei Manole s-a dus să-şi vadă nepotul dar nu a fost primit de Petru Mircea

28.05.11 | VEDETE | Un nou episod în scandalul dintre familia regretatei Mădălina Manole şi soţul vedetei. Fratele cântăreţei s-a dus, sâmbătă de dimineaţă, împreună cu fiul său la casa din Otopeni pentru a-şi vedea nepotul. Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

USL rade tot?

Ion M. Ionita

Legea uninominalului pur va da lovitura de graţie PDL. 

Nu apăsaţi butonul roşu!

Florin Iaru

Beţia puterii e diferită de cea obişnuită. Nu-l duce pe beţiv într-un cotlon, la culcare, ci îl varsă la groapa istoriei.

Atenţie, se dispare!

Grigore Cartianu

Pe vremea Împuşcatului, activiştii de partid nu aveau curaj să pronunţe numele Şefului, de aceea depersonalizaseră chiar şi limba română: se pleacă... se vine... se doreşte... se vrea...

Eşti sigur, Ioane?

Ramona Ursu

Ioane, toată viaţa ta ai trăit şi trăieşti pentru sufleţelul tău.

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole