Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

parlament

Gyorgy Frunda: În Parlamentul din care făcea parte Nyiro Jozsef erau numai fascişti

15:14 | POLITICA | Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că în timpul Guvernului ungar Szalasi Ferenc în Parlamentul din care a făcut parte şi scriitorul Nyiro Jozsef erau "numai fascişti", în replică reprezentanţii PCM cerându-i senatorului să se retragă din cursa electorală pentru Primăria Târgu Mureş. Articol complet

Parlamentul va arbitra pe 12 iunie conflictul Ponta - Băsescu pe reprezentarea la Consiliul European

13:26 | POLITICA | Şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care premierul Victor Ponta va prezenta o declaraţie privind problematica UE va avea loc în 12 iunie, la ora 15.00. Articol complet

Ungureanu către trădătorii de la moţiune: Am să mă uit cu mare atenţie la motivele pentru se poate schimba peste noapte partidul. Este corupţie politică

28.05.12 | POLITICA | Schimbarea opţiunilor unor parlamentari care au făcut parte din fosta Putere, la moţiunea de cenzură, reprezintă o trădare faţă de electoratul care i-a ales şi ar putea fi vorba chiar de corupţie, a afirmat luni fostul premier Mihai-Răzvan Ungureanu, la postul B1 tv. Articol complet

Apel la organizarea de alegeri anticipate, în urma bătăii din Parlamentul ucrainean

25.05.12 | INTERNATIONAL | Preşedintele Parlamentului ucrainean a îndemnat vineri la organizarea de alegeri legislative anticipate, după o bătaie în hemiciclu între deputaţi ai puterii şi opoziţiei, în dezacord asupra unui proiect de lege privind statutul limbii ruse în această fostă republică sovietică, relatează AFP. Articol complet

Pensiile mici, bune să-ţi faci PR politic

25.05.12 | POLITICA MD | Câţiva deputaţi democraţi din Parlamentul Republicii Moldova propun modificarea legislaţiei, astfel încât pensiile mai mici de 1.500 de lei să fie indexate cu un procent mai mare decât restul, pentru a elimina inechitatea socială. Iniţiativa, ce va necesita circa 600 de milioane de lei, e calificată de experţi drept una populistă. Articol complet

Pedofilii vor fi castrați chimic

24.05.12 | ACTUALITATE MD | Legea privind castrarea chimică a pedofililor, iniţiativă care aparţine Partidului Liberal, a fost votată din nou. Asta chiar dacă la sfârşitul lunii aprilie preşedintele Nicolae Timofti a refuzat să o promulge. Articol complet

Lege antidiscriminare, huiduită în fața sediului Parlamentului

24.05.12 | ACTUALITATE MD | Zeci de protestatari s-au adunat în fața clădirii Parlamentului pentru a-și arăta nemulțumirea după ce ieri, executivul a dat undă verde legii anitdiscriminare redenumită în Legea privind asigurarea egalității de șanse. Articol complet

Amendă de până la 20.000 de lei pentru arderea vegetației uscate

23.05.12 | CHISINAU | Demersul legislativ mai prevede ca persoanele fizice să fie amendate cu până la 3.000 de lei, iar persoanele juridice cu sume cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei. Articol complet

Ponta cere Parlamentului să decidă reprezentantul la Bruxelles

23.05.12 | POLITICA | Premierul Victor Ponta a anunţat că va trimite Parlamentului, cu acordul miniştrilor, scrisoarea prin care va solicita organizarea unei şedinţe comune de plen în care să fie adoptată o decizie privind mandatul de reprezentare a României la Consiliul European. Articol complet

USL vrea să simplifice demiterea preşedintelui

23.05.12 | POLITICA | Senatorul PSD Georgică Severin şi deputatul PNL Cornel Pieptea au depus la Senat un proiect de lege potrivit căruia preşedintele ţării poate fi demis cu votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendumul organizat în urma suspendării de către Parlament. Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

Nasc şi la Moldova oameni…

Liviu Antonesei

Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

Vorbe de prim-ministru

Grigore Cartianu

Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

De ce trebuie să votăm

George Radulescu

„De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole