Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

liceul decebal

Calitatea vieţii, influenţată de reciclarea selectivă

26.02.12 | TURNU-SEVERIN | În cadrul acestei activităţi  tinerilor participanţi, atât beneficiarilor câtşsi membrilor echipei de proiect, le-au fost împărţite tricouri  cu însemnele programului „Tineret în Acţiune” Articol complet

Elevii severineni învaţă cei trei R: reciclare, reducere, refolosire

27.01.12 | TURNU-SEVERIN | Mai mulţi elevi au participat la o sesiune de formare pentru voluntarii care îi vor învăţa pe alţii importanţa reciclării. Sesiunea de instruire a avut loc la Băile Herculane şi s-a desfăşurat pe o perioadă de patru zile  Articol complet

Ecologizare şi educaţie pe bani europeni pentru 20 de elevi de la Colegiul Tehnic „Decebal”

09.12.11 | TURNU-SEVERIN | Este profesor de sport, dar face proiecte europene pentru implicarea tinerilor în colectarea selectivă a deşeurilor Articol complet

FOTOGALERIE Colinde „ca la mama acasă” semnate de generaţia Messenger

17.12.10 | HUNEDOARA | Elevii de gimnaziu din cadrul Colegiului Naţional „ Decebal” din municipiul Deva au fost, aseară, protagoniştii unui spectacol de colinde autentice. Îmbrăcaţi în costume de pe vremea bunicii, şcolarii au pus în scenă o seară de Ajun cu adevărat tradiţională. Articol complet

Toate unităţile de învăţământ din Deva sunt autorizate sanitar pentru începerea şcolii

09.09.10 | HUNEDOARA | În pragul noului an şcolar,  lucrările de igienizare sunt încă în derulare doar în trei unităţi de învăţământ, acestea urmând să se încheie în această săptămână. Primăria Deva a investit 1,4 milioane de lei în reparaţii. Articol complet

Elevele Antonia-Ioana Sîntu şi Anca Simina Martin sunt cele mai tari „decebaliste”

05.07.10 | HUNEDOARA | Ambele au promovat examenul de bacalaureat cu nota 9.98. Prima tânără vrea să-şi continue studiile în Germania, unde va opta pentru ştiinţe politice sau economice. Cea de a doua intenţionează să urmeze Facultatea de Medicină din Timişoara. Articol complet

„Decebaliştii” au luat locul I la concursul naţional „Cultură şi civilizaţie în România”

02.06.10 | HUNEDOARA | Tema abordată de reprezentanţii Colegiului Naţional „Decebal” din Deva a fost „Hrana- cult al trecutului”, cu accent pe  zonele Feregi, Băiţa-Sălişte şi Roşcani. Liceul hunedorean se află pe podium pentru al nouălea an la rând, iar la şapte ediţii a luat premiul cel mare. Articol complet

Bani europeni pentru elevii Colegiului Naţional „Decebal'' din municipiul Deva

15.05.10 | HUNEDOARA | Liceul a câştigat un proiect cu finanţare europeană, în valoare de 2,27 milioane euro. Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea clădirilor şi dotarea şcolii cu materiale didactice moderne. Fondurile sunt asigurate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013. Articol complet

Colegiul Naţional „Decebal” din Deva este şcoală parteneră a viitorului

30.03.10 | HUNEDOARA | Cadrele didactice şi elevii de la Colegiul Naţional „Decebal” din Deva vor sărbători, astăzi, integrarea unităţii de învăţământ în familia PASCH - Şcolile: partenere ale viitorului. Articol complet

Turnu Severin: Incendiu la Liceul Decebal

19.01.10 | TURNU-SEVERIN | /* Font Definitions */ @font-face {font-family:"Cambria Math"; panose-1:2 4 5 3 5 4 6 3 2 4; mso-font-charset:238; mso-generic-font-family:roman; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:-1610611985 1107304683 0 0 159 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-unhide:no; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:"Times New Roman","serif"; mso-fareast-font-family:"Times New Roman"; mso-ansi-language:EN-US; mso-fareast-language:EN-US;} .MsoChpDefault {mso-style-type:export-only; mso-default-props:yes; font-size:10.0pt; mso-ansi-font-size:10.0pt; mso-bidi-font-size:10.0pt;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:70.85pt 70.85pt 70.85pt 70.85pt; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;}Pompierii mehedințeni au organizat, astăzi, un exercițiu de lichidare a unui incendiu, la Colegiul Tehnic „Decebal" din Severin, izbucnit în laboratorul de chimie.  Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

Nasc şi la Moldova oameni…

Liviu Antonesei

Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

Vorbe de prim-ministru

Grigore Cartianu

Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

De ce trebuie să votăm

George Radulescu

„De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole