Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Eusebiu Pistru

Ministerul Transporturilor promite 440 de kilometri de autostradă până la sfârşitul anului 2014

25.04.12 | FINANCIAR | Anul trecut s-au inaugurat 123 de kilometri de autostradă, iar până în 2014 vor mai fi daţi în folosinţă încă 440 de kilometri, a declarat, miercuri, Eusebiu Pistru, secretar de stat al Ministerul Transporturilor. Articol complet

Ministerul Transporturilor a dat ordinul de începere a lucrărilor a tronsonului de cale ferată Frontieră – Curtici – Arad

18.03.12 | ARAD | Valoarea proiectului este 315 milioane de euro și include lucrări de modernizare a staţiilor CFR, a liniei ferate şi construcţia de pasaje peste calea ferată. La finalul investiţiei, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră. Articol complet

Autostrada, la şapte kilometri de final. În decembrie se poate circula pe tronsonul Arad-Timişoara

27.09.11 | ARAD | Autorităţile promit că în decembrie se va putea circula pe autostrada Arad - Timişoara. Lucrările de asfaltare a autostrăzii Arad-Timişoara se apropie de ultima sută de metri, deoarece au mai rămas de asfaltat doar şapte kilometri din acest tronson. Articol complet

Lucrările de asfaltare a tronsonului autostrăzii Arad –Timişoara se aproprie de final

26.09.11 | ARAD | Lucrările de asfaltare a autostrăzii Arad-Timişoara sunt pe ultima sută de metri, deoarece a mai rămas de turnat doar pe şapte kilometri din acest tronson. Cei de la minister spun că lucrările pe centura Aradului în regim de autostadă şi pe tronsonul Arad-Timişoara sunt în grafic acum. Articol complet

Secretari arădeni în topul salariilor. Eusebiu Pistru câştigă cinci mii de lei pe lună.

15.07.11 | ARAD | Din cei patru secretari de stat din Arad, cel din cadrul Minsterului Transporturilor câştigă cel mai mult. Eusebiu Pistru câştigă aproximativ 5.000 de lei pe lună, bani care l-au ajutat să-şi acumuleze o adevărată avere. Articol complet

Pasajul peste centura de Nord începe să ia formă. Cum va arăta noua construcţie de 5,7 milioane de euro.

16.04.11 | ARAD | Preconizări optimiste din partea secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru care vede viitorul pasaj de pe centură gata în 2012. Până la jumătatea acestui şantierul ar trebui să înceapă, traficul urmând să fie deviat. Peste 5,7 milioane de euro vor fi cheltuiţi pentru lucrare. Articol complet

S-a dat startul la primul pasaj de pe centură

09.02.11 | ARAD | Firma care va executa lucrarea la pasajul de 1,4 kilometri va primi peste 5,7 milioane euro. Şoferii vor scăpa la anul de calvarul pe care trebuie să-l suporte zi de zi din cauza barierelor de la linia ferată de pe centură. Articol complet

Nădlac-Constanţa, un SF interminabil

30.11.10 | FINANCIAR | Cele mai optimiste previziuni arată că traseul românesc al Coridorului IV European va fi gata abia în anul 2020. Doar construcţia şi proiectările celor 856 de kilometri de autostradă vor costa peste 8,5 miliarde de euro. Marea necunoscută: cât vor costa exproprierile. Articol complet

Pasajele de pe centură, la Sfântul Aşteaptă

24.10.10 | ARAD | Contestarea licitaţiilor pentru pentru cele două pasaje riscă să întârzie startul lucrărilor cu mai multe luni. De mai bine de opt ani, autorităţile judeţene încearcă să obţină finanţare de la Guvern pentru două pasaje rutiere de pe şoseaua de centură. Articol complet

Lucrările la autostradă vor fi încheiate în ciuda deciziei constructorului de a suspenda activitatea

18.10.10 | ARAD | Secretarul de stat Eusebiu Pistru spune că şantierele începute vor fi încheiate. Deşi săptămâna trecută constructorul autostrăzii Arad-Timişoara FCC PORR Astaldi a suspendat activitatea, astăzi ministerul a transmis că ele continuă. Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

Nasc şi la Moldova oameni…

Liviu Antonesei

Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

Vorbe de prim-ministru

Grigore Cartianu

Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

De ce trebuie să votăm

George Radulescu

„De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole