Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

bonă

Dramatica poveste a travestitului care i-a fost dădacă lui Obama

06.03.12 | VIATA | Evie, un transexual care s-a născut bărbat dar s-a simţit întotdeauna femeie şi care acum se prostituează, se poate mândri cu faptul că în trecut a fost bona celui mai puternic bărbat din lume. Articol complet

Bonă acuzată că a furat bijuterii în valoare de 400 milioane lei vechi

05.03.12 | TARGU-JIU | O tânără în vârstă de 29 de ani care lucra ca bonă în locuința unei familii din municipiul Târgu-Jiu este acuzată că a furat bijuterii în valoare de 400 milioane de lei. Articol complet

Cursuri gratuite de bonă, pentru femeile şomere din Bucureşti şi Ilfov

12.12.11 | BUCURESTI | Femeile şomere sau fără venituri cu vârste cuprinse între 18 şi 64 ani pot urma cursuri gratuite de acreditare şi calificare în ocupaţia de baby-sitter prin proiectul Şcoala Bonelor, realizat cu fonduri europene de Fundaţia Romanian Angel Appeal în parteneriat cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Direcţia Protecţia Copilului. Articol complet

REPORTAJ CNN: Bona torturată în casa lui Gaddafi a scăpat de răni, nu şi de traume! FOTO

27.11.11 | IN JURUL LUMII | Cu patru luni în urmă, Shweyga Mullah, bona din casa lui Gaddafi, era găsită de reporterii de la CNN mai mult moartă decât vie, încuiată într-un beci, cu răni adânci pe corp şi pe cap, lihnită de foame şi sete. Ea a fost maltratată de soţia lui Hanibal Gaddafi, unul dintre fiii fostului dictator Muammar Gaddafi deoarece a refuzat să bată fetiţa stăpânilor, nepoata colonelului libian, pentru că aceasta plângea. Articol complet

Povestea primei bone cu patalama din Iaşi

04.11.11 | IASI | La 41 de ani, Corina Albişteanu a lăsat la o parte orice prejudecăţi şi a luat viaţa de la capăt cu o meserie nouă, cea de bonă calificată Articol complet

Meseria care învinge criza: bonă profesionistă

03.11.11 | IASI | În vara aceasta la Iaşi au fost organizate primele cursuri pentru baby-sitteri cu diplomă. Articol complet

Menajera a furat 60.000 de lei din casa prietenei sale

19.10.11 | CONSTANTA | O familie din Constanţa a rămas fără banii cu care urma să cumpere mai multe utilaje folosite în agricultură. Hoaţa este chiar femeia care le făcea curat în casă. Articol complet

Şerban Huidu şi soţia sa au fost externaţi

18.10.11 | EVENIMENT | Şerban Huidu, împreună cu soţia sa şi cu bona, au fost transferaţi în cursul zilei de luni de la Spitalul Judeţean Braşov la Spitalul Universitar din Bucureşti. Cei doi soţi au fost ulterior externaţi. Articol complet

Grădiniţele de vară, alternativă la bone/ Vezi aici ce facilităţi oferă astfel de unităţi pe timpul vacanţei

08.06.11 | FOCSANI | Părinţii care aleg să-şi lase copilul la o grădiniţă de vară trebuie să scoată din buzunare 650 de lei. La o astfel de unitate, copiii pot sta atât în cursul săptămânii, cât şi în weekend-uri şi pe timpul nopţii. De asemenea, micuţii sunt incluşi într-o sumedenie de activităţi recreative. Articol complet

Prins între mamă şi bonă

31.05.11 | VIATA | Multe tinere mame se văd nevoite să se întoarcă la muncă la câteva luni după ce au născut, lăsându-şi bebeluşul pe mâini străine. Decizia de a-şi lăsa copilul în grija unei bone este foarte dificilă pentru majoritatea mamelor, care-şi fac mii de gânduri legate de cum va fi îngrijit acesta de altcineva. Articol complet


Igor Cașu

La 200 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Rusia (stıl vechi, 28 mai 1812), e cazul să ne întrebăm ce efecte a avut anul 1812 asupraistoriei provinciei dintre Prut şi Nistru şi să facem o comparaţie cu cea de-a doua ocupaţie, sovieto-rusă, din 1940. Continuare

Adevarul on Facebook

Mioara, o prinţesă părăsită

Sabin Orcan

De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

Nasc şi la Moldova oameni…

Liviu Antonesei

Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

Vorbe de prim-ministru

Grigore Cartianu

Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

De ce trebuie să votăm

George Radulescu

„De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

Preţul benzinei, umflat cu pompa

Ovidiu Marincea

Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

 
anuntexpres.ro - widget 5 articole